La multi ani si multumiri

Pentru ca nu am terminat inca pregatirile pentru seara asta, renunt la bilantul politic pe care ar fi trebuit sa il fac astazi.Promit insa ca incepind cu 5 sau 6 ianuarie cind voi reveni, intr-un format sper mai interesant si pe o noua adresa , probabil, liviubratescu.ro, sa realizez lucrul acesta cit se poate de serios.
Multumesc acum la sfirsit de an tuturor celor care au intrat pe acest blog si au avut rabdare sa citeasca postarile mele, pe care sper sa le fi gasit interesante.
Va doresc un an mai bun , sanatate si tot ce va doriti sa vi se indeplineasca.
Sa fiti inspirati in 2008.
La multi ani.

60 de ani

In prag de sfirsit de an, stiu bine ca nu mai este timp pentru reflectii si mai ales dupa un an atit de agitat precum cel care se incheie miine. Cu toate astea indraznesc sa scriu citeva rinduri in jurul unui eveniment despre care ar trebui sa vorbim astazi, macar din perspectiva faptului ca a avut drept consecinta principala instaurarea pentru 42 de ani a regimului comunist. Ma refer evident la indepartarea monarhiei si la actul de abdicare fortata a regelui Mihai din 30 decembrie 1947.
Daca m-a frapat ceva in primele luni dupa revolutie la viata politica, atunci a fost cu siguranta ura impotriva fostilor detinuti politici si lideri ai partidelor istorice reaparute, a liderilor emanati ai revolutiei dar si adversiunea nedisimulata a acestora impotriva monarhiei si a regelui Mihai. Aparatul de propaganda a functionat perfect cind a fost vorba de imprastierea in electoratul roman a povestilor comuniste despre exploatarea taranilor de catre taranisti si liberali dar si despre vagoanele de tren incarcate cu aur luate de regele Mihai la plecare.Am fost marcat atunci de faptul ca in acelasi timp cu violenta manifestata de Ion Iliescu si tovarasii sai impotriva venirii regelui in tara ca cetatean roman, acesta din urma dorea cu disperare aproape sa isi revada tara si locurile de care il legau atitea amintiri. Primirea care i s-a facut regelui in zilele de Paste in 1992 a fost un semnal de alarma pentru regimul neocomunist al lui Ion Iliescu asupra faptului ca romanii ar putea sa isi aleaga un alt idol, iar el sa piarda puterea. A trebuit sa se produca o schimbare de regim politic in Romania pentru ca tara sa intre in normalitate iar regele sa isi capete un drept pierdut in urma cu 60 de ani.Implicarea regelui in campania, din anii 1996-2000, de convingere a statelor Nato asupra necesitatii includerii Romaniei in tratatul nord-atlantic a fost cu siguranta o lectie oferita tuturor celor care au impiedicat revenirea lui in tara. Chiar daca multi l-au criticat pentru asocierea in plan de imagine cu Iliescu din anii 2000-2004, acceptind sa apara alturi de acesta, el a demonstrat astfel ca stie sa ierte si mai ales sa fie deasupra luptelor politice.
Am privit de la inceput cu simpatie institutia monarhica, pentru ca stiam contributia pe care a avut-o la dezvoltarea Romaniei dar si pe regele Mihai pentru modul sau decent de a se manifesta in public. Tulburarile din Romania ultimilor ani, instabilitatea politica, lipsa de obiectivitate fata de actorii politici importanti a institutiei prezidentiale, ma fac sa ma intreb daca viata politica din Romania nu ar fi mai linistita si mai productiva, intr-un regim monarhic. Nu am o parere clar formulata in acest moment dar cred ca daca tot am intrat in era referendumurilor ar trebui sa facem unul si pe aceasta tema.

2007, ultimul an al haiducilor?

Politica romanească a avut după 90 în rândurile ei şi oameni care au jucat rolul haiducului. Dacă Miron Cozma a trecut după câţiva ani de glorie într-un plan secund ajutat fiind şi de justiţia românească, un alt personaj la fel de agitat ca şi el, Corneliu Vadim Tudor a reuşit să ocupe un loc important pe agenda politică timp de mai mulţi ani. Provenind din eşalonul secund al vechiului regim, el a profitat vreme îndelungată de faptul că "noii" lideri ai României erau ca şi el oameni care doreau să îşi ia revanşa, cunoscând foarte bine modul de funcţionare al sistemului economic şi politic românesc. Cum altfel se explică faptul că în ciuda tuturor atacurilor şi injuriilor aduse emanaţilor revoluţiei dar şi adversarilor acestora, Vadim a rămas imun în faţa justiţiei. Ce altă explicaţie decât cea a unor legături vechi, putem găsi asupra colaborării din plan guvernamental dintre PRM şi FDSN , în anii 1992-1996, sau cu PSD în intervalul 2000-2004? Haiducului Vadim nu i s-a întâmplat nimic nici în clipa în care contribuţia lui la evenimentele de la Costeşti a devenit limpede pentru toată lumea. Dezumflat serios după 2000 când sistemul care l-a produs, l-a abandonat în favoarea lui Ion Iliescu, el a intrat în derivă din momentul în care alţi doi lideri politici Traian Băsescu şi Gigi Becali au început să desfăşoare tot mai mult un discurs anti-sistem . Fiecare dintre ei a reuşit să rupă părţi importante din electoratul lui Vadim. În plus faţă de acesta din urmă , cei doi au ştiut să aibă o "faţă" mai umană apropiindu-se mult mai mult de alegători.
Ipostazierea lui Cozmin Guşă în 2005 în rolul de dizident al Alianţei D.A. a complicat lucrurile în familia haiducilor. Provenind din sânul puterii, cu destule informaţii despre lideri politici din mai multe partide, el a crezut ca plânsul pe umărul românilor şi dezvăluirile incendiare despre foştii parteneri îi vor aduce în mod automat o popularitate deosebită.
Numărul mare al haiducilor a contribuit însă şi la o privire mai atentă asupra lor. Electoratul a aşteptat din partea lor să descopere şi calităţi de "constructori". Dacă Traian Băsescu a putut fi identificat măcar cu proiectul partidului prezidenţial, în dreptul celorlalţi trei nu poate fi pus nimic serios. Într-o societate în care cota de încredere în liderii politici scade tot mai mult ca urmare a dezamăgirilor succesive iar economia pare să nu fie afectată prea mult de zbuciumul vieţii politice, era de aşteptat ca şi imaginea haiducilor să fie treptat afectată. Eşecul în alegerile europarlamentare ale lui Vadim Tudor, Gigi Becali şi Cozmin Guşă dar şi eşecul obţinut de Traian Băsescu la referendum poate să fie începutul coborârii lor pe topogan dacă o schimbare de strategie şi atitudine politică nu se va produce în curând.

Decembrie

Daca pentru lumea din jurul nostru, luna decembrie duce in mod automat cu gindul la sarbatorile sfirsitului de an, pentru romani ar trebui sa reprezinte si un excelent prilej de reflectie. Pentru unii dintre noi inainte de a se bucura de sarbatorile sfinte ale Craciunului, decembrie inseamna luna in care au pierdut unul sau mai multi reprezentanti ai familiei intr-un mod care nu a fost explicat nici pina astazi in mod plauzibil de autoritatile statului roman. Altii isi aduc aminte acum de clipele in care au capatat o infirmitate sau alta ca urmare a faptului ca au avut curajul sa iasa in strada si sa strige impotriva unui regim dictatorial. Pentru unii romani, decembrie este luna din care intreaga lor viata s-a schimbat in sensul pierderii unor poziţii sociale importante de la inaltimea carora regimul comunist li se parea a fi unul uman.Altii, destui la numar, au reusit atunci sa obtina o serie de privilegii si avanataje pe baza celebrelor certificate de revolutionari, chiar daca nu au avut vreo legatura cu revolutia. Scandalurile create de aceste certificate au tinut ani de zile capul de afis al ziarelor romanesti.
Ultima categorie cuprinde pe cei care fiind destul de tineri in 89 au putut dupa caderea comunismului sa isi urmeze vocatia. Printre acestia din urma ma numar si eu iar fata de primele doua "categorii" de romani nu pot decit sa am un respect deosebit , constient fiind de faptul ca fara curajul lor nimic din ce ni se intimpla astazi nu ar mai fi fost la fel.
In aceste conditii disputa aparuta la jumatea lunii decembrie intre Iasi si Timisoara pe tema intiietatii in privinta declansarii revolutiei mi se pare puerila, daca ne gindim la faptul ca fie si din cauza trecerii timpului, avem tot mai putine sanse sa aflam raspunsurile la citeva din intrebarile care ne framinta de atitia ani pe tema revolutiei din decembrie.
In locul unor discutii sincere, deschise despre comunism si revolutie nu stiu cum se face ca in luna decembrie an de an au loc aprige dispute politice care pun in umbra ceea ce s-a intimplat atunci. Am astfel sentimentul, si din perspectiva evenimentelor din ultimele doua saptamini, ca decembrie reprezinta luna in care se incarca bateriile pentru confruntarile politice din anul viitor.

Lovitura de rever

Asa cum v-am promis postez astazi aici dreptul la replica solicitat Ziarului de Iasi pentru textul publicat de profesorul Gh.Cliveti si care a aparut deja in editia de azi a amintitului cotidian.

Ce ati face, in locul nostru?

Raspuns d-lui profesor Cliveti in legatura cu „Apelul la respectarea competentelor in comunitatea stiintifica ieseana“, publicat in „Ziarul de Iasi“ din 13.12.2007
D-le Cliveti, ce ati face daca dl. decan nu v-ar aproba nici o cerere, v-ar bloca orice activitate administrativa, nu v-ar lasa sa aplicati la proiecte de cercetare, ar tine sub cheie toate actele institutiei, v-ar acuza ca il amenintati cu moartea, ca faceti „parte dintr-un grup mafiot", ca sinteti un „parvenit" sau „derbedeu"? Cum ati reactiona daca dl. decan v-ar acuza ca puneti la cale comploturi, conspiratii, numai pentru ca ati indraznit sa-i spuneti in fata ca greseste? Cum ar fi ca seful dumneavoastra ierarhic sa sune la toti cunoscutii, cu amenintari stravezii, conditionari sau promisiuni (de la caz la caz) ca sa obtina atacuri publice contra propriilor doctoranzi?

Domnule Cliveti, ati fost si dumneavostra tinar. Si stim ca aveti citeva carti: v-ar conveni sa fiti mentinut ca asistent sau lector, desi ati merita sa fiti profesor? Si aceasta in timp ce seniorii iau salariu 70 de milioane pe luna si isi prelungesc in fiecare an activitatea, fara sa dea socoteala nimanui. Din fericire, aveti un sef ierarhic care nu va primeste in cabinet ca sa va puna in genunchi si sa va umileasca. Ce ati face daca seful dumneavoastra v-ar semna o recomandare, primind in schimb 6000 de euro plus un sejur in Germania si ar continua, totusi, sa va scoata dator? Cum ar fi daca ati lucra la zeci de volume pe a caror coperta acelasi director apare drept editor, fara a va multumi vreodata? Ba, dimpotriva, ar spune ca el v-a inventat, v-a pus pixul in mina.

Nu v-ati simti putin terorizat stiind ca seful, celebru in afara ca mare democrat, ar lua in considerare orice anonima care ii incrimineaza colaboratorii? Domnule Cliveti, cum ar fi sa activati intr-o facultate in care decanul sa fie, in acelasi timp, si rectorul si ministrul Educatiei, asa cum dl. Zub este directorul Institutului „A.D. Xenopol" si seful Sectiei de Istorie a Academiei? Inchipuiti-va ca, intr-o zi, dupa aproape doi ani de la expirarea mandatului Consiliului stiintific al Facultatii, decanul s-ar supara ca ii spuneti sa organizeze, totusi, alegeri. Iar daca, in urma acestora, trei sferturi dintre colegii dumneavoastra ar vota democratic si statutar pentru o noua echipa, decanul ar trage sfori pentru nerecunoasterea lor, cum ati reactiona? Ce ati spune? Cum ati face fata unui director care cheama Politia ca sa isi impuna punctul de vedere?

Domnul Zub este usor de idealizat de la distanta. Veniti printre noi si incercati sa-l cunoasteti cu adevarat!

In fine, nu credeti ca un om care sta de 18 ani intr-o functie ar trebui sa se gindeasca la retragere?

Fostii dumneavoatra studenti: Liviu BRATESCU, Catalina CHELCU, Marius CHELCU, Mihai CHIPER, Adrian CIOFLANCA, Dorin DOBRINCU, Alexandru ISTRATE, Andi MIHALACHE, Catalina MIHALACHE, Paul NISTOR, Leonidas RADOS, Flavius SOLOMON, Petronel ZAHARIUC

Mihnit

Inauguram astazi o noua rubrica pe care am numit-o cartonasul rosu in care vom sanctiona pe cei care incalca anumite reguli cum ar fi de pilda aceea de a-i respecta pe cei din jurul lor, de a nu sterge cu buretele complet anumite lucruri din trecut si mai ales de a se informa macar din doua surse in momentul in care exprima public o opinie.Astazi ii dam cartonasul rosu profesorului Gh.Cliveti de la Universitatea Al.I.Cuza pentru faptul ca a intervenit intr-un conflict administativ de la Institutul A.D. Xenopol pe care l-a interpretat ca unul de generatii.
Fara a mai face alte comentarii va las sa il citi chiar dumneavoastra, cititorii acestui blog .http://ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/apel_la_respectarea_competentelor_in_comunitatea_stiintifica_ieseana_150447.html
Inchei prin a va adresa indemnul de a citi si Ziarul de Iasi de miine unde va apare replica tinerilor, pe care domnul Zub i-a denumit " grup Mafiot", la textul domnului Cliveti.

Basarabia

Dupa ce in vizita recenta pe care am efectuat-o in Basarabia am descoperit existena unui numar mic de oameni care mai cred in proiectul unionist , iata ca astazi mai multe agentii de stiri au difuzat o informatie potrivit careia doi diplomati romani ar fi fost expulzati din Basarabia. Poate macar o astfel de situatie va contribui la constientizarea factorilor responsabili de la Bucuresti asupra faptului ca strategia adoptata fata de Basarabia trebuie rapid schimbata. Nefiind un teoretician al relatiilor internationale nu pot sa imaginez o rezolvare, dar este cert ca ceva trebuie sa se schimbe.
http://www.adevarul.ro/articole/chisinaul-ne-declara-razboi-diplomatic/334945

Basescu si societatea civila

Desi l-am banuit o buna perioada de timp ca a devenit un sustinator neconditionat al lui Traian Basescu, asta si din cauza dezamagirilor provocate de liberali,pe care mi le-a marturisit, bunul meu prieten Mihai a demonstrat prin editorialul de azi ca este pe mai departe un ziarist analitic si obiectiv. Din aceste motive am considerat textul sau drept Articolul zilei.
http://ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/razna_cu_basescu_150477.html

Dinozaurii

Daca la revolutie am crezut ca am scapat de comunism si de reprezentantii sai, dupa citiva ani am capatat senzatia ca ne-am pricopsit cu o noua specie de oameni: dinozaurii.Cine sint dinouzaurii si unde traiesc ei? Locul lor de geneza si dezvoltare a fost regimul comunist. Din diferite motive subiective si obiective nu au putut evolua decit pina la o anumita etapa. Dupa 89 tocmai de acest fapt se vor folosi pentru a se prezenta drept dizidenti si victime ale lui Nicolae Ceausescu desi demonstrasera o capacitate foarte buna de supravietuire, integrindu-se perfect in structurile comuniste. Pentru ei, revolutia a fost momentul oportun si asteptat in vederea manifestarii depline."Acum e momentul" au zis probabil cel mai multi dintre ei. Fara prea multe realizari profesionale inainte de 89, cei mai multi dintre ei au dovedit in anii ce au urmat, o capacitate extraordinara de a profita de noul context. Cum insa regulile jocului nu s-au schimbat decit la suprafata, talentul lor " combinator", vorba unui lider liberal, a fost vizbil.Prezenta lor in structurile economice , politice si culturale a facut sa se creada ca orice operatiune de deratizare incercata prin actiuni de tipul Proclamatiei de la Timisoara sa para absolut inutile. Legati printr-un trecut comun ei au demonstrat in toti acesti ani o solidaritate deosebita. Ea a fost intarita si printr-o spaima comuna si anume, eventuala descoperire a colaborarii lor cu fosta securitate motiv pentru care fie au blocat din pozitiile pe care le aveau desfasurarea cercetarilor CNSAS, fie au trecut in derizoriu in interventiile lor publice munca efectuata de aceasta institutie.
Daca in economie au reusit sa profite de pozitiile cheie detinute la nivelul unor structuri economice, desfasurindu-si in paralel cu activiatea " la stat" frumoase afaceri private si contribuind din plin la falimentul unor intreprinderi, in mediul politic actiunile lor ar fi putut fi considerate comice daca gesturile si deciziile luate nu ne-ar fi afectat atit de mult viata. Buni cunoscatori ai starilor existente la nivelul opiniei publice, ei au reusit sa navigheze cu talent dintr-un partid in altul, intr-un total dispret fata de alegatori, si fara a putea prezenta sincer macar un proiect politic pe care l-au dus la capat si care sa fi generat efecte pozitive nu doar pentru ei ci si pentru intraga comunitate care l-a ales.
Mediul cultural , universitar, academic are si el dinozaurii sai. Unele din elementele caracteristice, celor de mai sus, sint valabile si in cazul lor. Dupa ce ani de zile au hibernat profitind de o anumita inertie a strcuturilor, faptul ca de citiva ani incep sa apara sume importante de bani si aici, pare sa-i fi activat brusc. Nonsalanta pe care o manifesta atunci, cind se pune problema unei retrageri onorabile arata ca mai au un element comun cu dinozaurii de mai sus, si anume dorinta de a avea cit mai multi bani fara a tine cont in vreun fel de ceilalti.Bine integrati in noul sistem , dinozaurii din Romania au un singur adversar declarat sau nu, tinerii. Pentru ca deruta in opinia publica sa fie si mai mare, dinozaurii nu au pregetat nici un efort pentru a aduce linga ei niste frumosi reprodutnici cu virste ceva mai " fragede" decit au ei. In fata unei asemenea situatii, evident ca sentimentul dominant pe care il traim cei care nu facem parte din regnul amintit este disperarea iar intrebarea ce se mai poate face apare tot mai des. Pina la gasirea unui raspuns indemn pe toti cei care au citit rindurile de mai sus si care cred ca am gresit,sa se uite cu atentie in jurul lor pentru a vedea numarul mare al dinozaurilor.

Dezamagire

În urmă cu mai mulţi ani îmi propusesem, fiind pasionat de tot ce ţine de istoria liberalismului românesc mai ales, să realizez un volum de interviuri cu seniorii P.N.L. de după 1990. Consideram atunci, că cei mai mulţi dintre ei aveau lucruri de împărtăşit nu doar tinerilor liberali, ci în general noii generaţii din România. Impresia aceasta mi-a fost întărită după ce prin 2003 îl întâlnisem pe Constantin Bălăceanu Stonici la o dezbatere organizată la B.C.U . Iaşi, unde avusesem ocazia să stau un anumit timp de vorbă cu el despre liberalism, comunism şi arhivele P.N.L., lucru care pe mine mă interesa în mod deosebit. Dorinţa dânsului de a mă îndruma spre ceea ce eu căutam ca tânar istoric şi modul în care îmi povestea despre distrugerea cărţilor şi a altor bunuri personale de pe moşia Brătienilor de la Florica şi cele ale familiei sale m-a impresionat. Chiar dacă din diferite motive nu am mai dus la capăt proiectul acesta, pentru mine Bălăceanu Stolnici a rămas un reper până în toamna acestui an. Trecând prin şocuri diferite provocate de apariţia unor dovezi clare despre colaborarea unor venerabili precum Dan Amadeo Lăzărescu, Mircea Ionescu Quintus, alaturi de Alexandru Paleologu, cu fosta securitate, am sperat ca in elita liberala alături de Radu Cîmpeanu, Neagu Djuvara sau Dinu Zamfirescu, să rămână neatins şi C.Bălăceanu Stolnici. Ultimul s-a distins de la începutul apariţiilor sale publice prin silueta de ascet, bine asortată cu costumul şi cu lănţişorul de la vestă, semn exterior al unei vechi distincţii afişată fără nici un fel de ostentaţie. El era de departe boierul. În condiţiile în care unele din elementele de mai sus, erau valabile şi în cazul celorlalţi, am avut mereu senzaţia că el transmitea parcă în masura cea mai mare imaginea unei lumi româneşti de înainte de 1946 ruptă în mod brutal odată cu instalarea regimului comunist.
Privind retrospectiv şi cu mai multă atenţie la unele din participările sale publice observ existenţa unor gesturi pe care nu mi le-am explicat şi care nu ar trebui văzute nici astăzi neaparat din perspectiva ultimelor evenimente ci mai degrabă dintr-un anumit conformism. Aşa a fost cazul scandalului de la spitalul Elias, din 2005, când profesorul Bălăceanu a acceptat să devină cureaua de transmisie a Academiei sau când a acceptat înfiinţarea unei noi mitropolii la Cluj.Când am aflat în primăvară că, personajul căruia i-am acordat mereu cea mai mare încredere după 1990 a colaborat cu Securiatatea, am fost dezamăgit dar am crezut iniţial că fusese vorba de un angajament luat sub presiune şi mai ales faptul că omul nu făcuse nici un rău semenilor săi. Am aşteptat însă un gest de bun simţ şi anume o retragere din funcţiile numeroase pe care le deţinea. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, din păcate. Am înţeles în toamna acestui an şi din ultimele dezvăluiri că tocmai acesta fusese punctul slab al boierului : dorinţa de a avea cât mai multe funcţii şi o mare disponibilitate de a face orice pentru a le obţine şi mai ales a le păstra. În felul acesta, Bălăceanu nu mai era un boier, mai mult nu mai era nici măcar un om obişnuit ci unul de cea mai joasă speţă , în stare să facă orice pentru atingerea unui interes personal. Încercarea de a explica colaborarea cu securitatea prin rolul său în apărarea patriei arată că profesorul Bălăceanu Stolnici şi-a însuşit perfect limbajul celor pe care i-a slujit şi care au nenorocit o generaţie al cărei reprezentant îl consideram şi pe el. Dacă mai lipsea ceva din această piesă a scoaterii pe uşa din dos a istoriei unui perosnaj la care ne-am raportat ca la un reper, atunci informatiile potrivit cărora ar fi fost părtaş la uciderea lui Vlad Georgescu erau cu siguranţă elementele care lipseau.Nepăsarea instituţiilor în care încă îşi mai desfăşoară activitatea nu mă surprinde , mă intrigă doar faptul că nici în aceste momente, „ boierul” nu crede că este timpul să se retragă, adoptând aceeaşi atitudine ca şi până acum şi anume aceea a unui om care a păcălit istoria.
P.S.1 Sper ca liberalii atât de intrasigenţi în cazul Monei Muscă, să fie la fel de intrasigenţi şi în cazul mult mai grav al lui C. Bălăceanu Stolnici.

P.S. 2. Miine vom vorbi despre dinozaurii din jurul nostru

Sa-l scoatem pe Gigi din birlog

Obişnuit să primească doar laude pentru activitatea depusă în palatul Rosnovanu, primarul oraşului Iaşi a refuzat recent o invitaţie din partea unei televiziuni locale care încerca să facă un bilanţ asupra modului în care a condus oraşul în ultimii patru ani. Trecând peste faptul că faţă de postul respectiv a mai avut atitudini ciudate, cum ar fi darea afară de la o conferinţă de presă a unor reporteri, atitudinea amintită este caracteristică pentru tipul de reacţie pe care Gheorghe Nicihita a înţeles să o aibă de-a lungul mandatului său faţă de presă. Deşi s-a prezentat în campania electorală ca un lider politic puternic actualul primar s-a demonstrat a fi unul din cei mai laşi oameni politici evitând chiar din timpul alegerilor, confruntările directe cu adversarii săi. După mai multe solicitări Nichita a acceptat pe ultima sută de metri o dezbatere cu reprezentantul PNL,Relu Fenechiu si cel al P.D., Dan Cirlan. Mandatul său în fruntea oraşului a început cu două falsuri. Primul a fost cel legat de modul in care a devenit mai întâi din simplu consilier viceprimar, apoi primar interimar pentru a avea o trambulină cât mai înaltă. Abuzul comis în această transformare poate fi demonstrat oricând de un jurist serios. Al doilea "fals" a fost evident în campanie când el se prezenta ca un bun manager, deci foarte bun pentru primărie, în condiţiiile în care societatea pe care o condusese până atunci R.A.J.A.C., se dovedise a fi una din cele mai slab manageriate regii din Iaşi.Talentul lui Nichita a constat în "preluarea" moştenirii lui Simirad şi prezentarea sa drept un continuator al politicii sale.Beneficiind şi de forţa aparatului de propagandă al P.S.D. el a reuşit să câştige relaxat fotoliul de primar. Treptat ieşenii au căpătat în ceea ce-l priveşte o imagine reală asupra"gospodarului " Nichita: transport local prost organizat si foarte scump, licitaţii controversate, drumuri care arată ca după război, lucrări precum cea din Piaţa Unirii care sunt o dovadă vie a felului în care a înţeles el şi cei din jurul său să se raporteze la banul public etc. Peste toate astea se adaugă întreţinerea unei echipe de fotbal din bugetele regiilor din oraş. Putem spune că relaxarea pe care o manifestă se datorează faptului că izolându-se în primărie ca într-un bârlog, primarul nu mai ştie cum arată oraşul pe care-l conduce. Din toate aceste motive dar şi faptului că refuză să vorbească cu alegătorii acetsui oraş, cred că sloganul unei campanii civice pentru anul 2008 ar fi " să-l scoatem pe Gigi din bârlog"
P.S.1 Pentru a nu fi acuzat de subiectivism voi încerca în zilele următoare să prezint cîteva date exemplificatoare asupra modului în care Gheorghe Nichita a administrat oraşul Iaşi.
P.S. 2 Dacă mâine nu apare ceva neprevăzut, şi fiind duminică, aş vrea să spun cîteva cuvinte despre un om a cărei situaţie pe mine ca tânăr m-a tulburat foarte tare: Constantin Bălăceanu Stolnici şi faţă de care am în prezent o mare problemă de raportare.

Nostalgie -jalnica

Chiar daca nu vrem sa recunoastem, cu totii sintem cuprinsi de multe ori de stari nostalgice.In general regretam trecerea rapida a timpului si ne gindim la vremuri in care eram ceva mai tineri. In astfel de momente utilizam foarte des formula " ce ar fo fost daca". Dincolo de normalitatea unor asemenea stari, luna decembrie ne aduce de mai multi ani sondaje, facute de case de marca in privinta sondarii opiniei publice,in care observam mentinerea unui numar important de concetateni intr-o admiratie parca vesnica fata de regimul lui Nicolae Ceausescu.
Anul integrarii europene a Romaniei a fost supus si el din nou unui asemenea " experiment",efectuat de aceasta data de Fundatia Soros. Tinind cont de faptul ca anul acesta a fost unul in care spectacolul politic a luat forma unui circ, iar dezbaterile serioase despre comunism, in ciuda efortului facut de membrii Comisiei Tismaneanu,au devenit prilej de reglari de conturi nu m-a mirat nici numarul mare de romani care il considera pe Nicolae Ceausescu drept omul politic care a facut cel mai mult bine romanilor si nici dorinta acestora de a avea in fruntea lor un lider puternic, autoritar care sa faca ordine. Inteleg la fel de bine si faptul ca pierderea unui statut social ii face pe multi dintre romani sa sustina ca traiau mai bine inainte de 1989. Ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este consideratia pozitiva mai mare, acordata ordinii decit libertatii( in procent de 46%)si aprecierea comunismului drept o ideologie buna aplicata prost in Romania.
Sondajul aparut zilele trecute din care am citat partial mai sus, a prilejuit unui moderator de talk-show o dezbatere asupra comunismului. In loc sa invite istorici, sociologi sau politologi , Robert Turcesccu, caci la el ne gindim, a preferat sa il cheme in emisiunea sa pe cel care poate fi considerat pentru o buna perioada de timp, ideologul regimului comunist din Romania,si anume Adrian Paunescu.
Nu m-am asteptat ca poetul de curte al familiei Ceausescu sa isi exprime vreun moment regretul pentru ceea ce a facut. El si multi asemeni lui ne vor vorbi mult timp de aici incolo despre cum au incercat ei sa rezolve problemele oamenilor obisnuiti, fara ca vreodata sa fi obtinut pentru ei personal vreun avantaj. A fost acum un prilej excelent pentru Paunescu sa vorbeasca despre virtutile regimului ce a tinut Romania timp de peste 40 de ani in afara lumii civilizate. Daca Adriana Saftoiu, celalalt invitat , incerca sa il mai pondereze pe vulcanicul poet, nelinistitul si temperamentalul Turcescu a dat dovada de o pasivitate extraordinara chiar si atunci cind, Paunescu incepuse sa rosteasca poezii prin care incerca parca sa isi ceara scuze de la "iubitul conducator" pentru faptul ca nu a murit alaturi de el in decembrie 1989. Cind un cetatean obisnuit il regreta pe Ceausescu si regimul politic pe care l-a patronat, il pot intelege iar daca am cum ii explic ce rau a facut comunismul si Ceausescu Romaniei, dar cind un fost reprezentant al acestui regim sustine cu nonsalanta valorile acestuia, trecind cu multa usurinta peste ororile sale, cred ca e vorba de nesimtire. Nu stiu insa, cum sa etichetez gestul lui Turcescu de a-l invita pe Adrian Paunescu si in alte emisiuni pentru a continua " dezbaterea ", in ciuda jalnicului spectacol oferit joi seara de acesta- ignoranta sau dorinta disperata de raiting ?

P.S. Desi mi-am propus de mai mul timp,am aminat din diferite motive sa scriu citeva rinduri despre admnistratia unui primar care sta mai mult in birlogul lui de la palatul Rosnovanu. Vom face acest lucru miine .

Precizare

Cititorii acestui blog care doresc sa afle mai multe amanunte din istoria conflictului de la Institutului A.D.Xenopol pot intra pe adresa adxenopol.blogspot.com.
De miine insa, ora 12, vom avea o alta adresa pe care o vom anunta imediat. Cel mai probabil ea va fi tinerixenopol.blogspot.com.
Multumesc anticipat pentru interes si intelegere.

Comunicat de presa

Pentru ca situatia de la Institutul de Istorie A.D.Xenopol in loc sa intre in normalitate se inrautateste tot mai mult, am decis sa postez ultimul comunicat de presa din partea unor tineri, din rindul carora fac parte, care cred in faptul ca traiesc intr-o tara europeana.

Alegeri forţate la Institutul "A.D. Xenopol"
Subsemnaţii, Liviu Brătescu, Marius Chelcu, Cătălina Chelcu, Mihai Chiper, Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Alexandru Istrate, Andi Mihalache, Cătălina Mihalache, Paul Nistor, Leonidas Rados, Flavius Solomon şi Petronel Zahariuc, aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că directorul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, Alexandru Zub, a convocat o Adunare Generală forţând desemnarea unui nou Consiliu Ştiinţific în data de 10 decembrie, ora 12.00, în ciuda faptului că Adunarea Generală a cercetătorilor s-a pronunţat în mod democratic şi statutar pe data de 27 martie 2007.
Atragem atenţia că, prin aceste alegeri, directorul Institutului „A.D. Xenopol” urmăreşte să impună în funcţii de conducere personaje controversate. Menţionăm că Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu, Cătălin Turliuc, Mihai-Ştefan Ceauşu, Viorel Butnariu, Gabriel Bădărău şi Veniamin Ciobanu, s-au sustras verificării CNSAS în toamna acestui an. Solicităm domnului Alexandru Zub să explice opiniei publice de ce un fost deţinut politic acceptă să se înconjoare şi să se folosească de persoane, care refuză să-şi clarifice relaţia cu trecutul comunist. Aşa cum a declarat-o în numeroase rânduri, scopul directorului Zub este de a concedia pe cercetătorii indezirabili domniei sale. În loc de alegeri libere, cercetătorii de la Institutul “A.D. Xenopol” se văd obligaţi să voteze o listă de persoane fixată de director.

Ion Iliescu- aparatorul democratiei ?

Cind copii din lumea intreaga il asteptau pe Mos Niculae , un post national de televiziune ne-a oferit prilejul sa il auzim din nou vorbind despre democratie si viata politica din Romania, in general, pe inegalabilul si inepuizabilul Mos Ion Iliescu.Aflat in compania maretului Jack Cristoiu si a tinarului maturizat prea repede Mihai Gidea, fostul presedinte al Romaniei s-a simtit in largul sau sa vorbeasca nestingherit despre eforturile facute de el pentru implementarea democratiei si mai ales cum a reusit el sa evite instaurarea haosului in tara. Cu aceeasi larghete deja binecunoscuta Iliescu a plonjat in istorie de unde a extras exemple pozitive si negative pentru contemporani. Comparatia facuta intre Carol al-II-lea si Traian Basescu i-a prilejuit sa critice din nou o societate pe care a urit-o fara sa o inteleaga cu adevarat vreodata, cea interbelica, si sa arate cit de rau a ajuns astazi Romania, ceea ce din perspectiva unui fost lider comunist e lesne de inteles.Atit de " frumos" s-a jucat Iliescu cu ziaristul Cristoiu incit l-a determinat pe cel din urma sa isi exprime regretul pentru criticile aduse FSN si PDSR in anii 1990-1996. Ceea ce m-a surprins , doar partial, a fost faptul ca nici unul din cei doi ziaristi nu l-au intrebat pe Iliescu, cum a fost cu mortii din decembrie 1989,incidentele de la Tirgu Mures sau mineriadele din anii 1990-1991. Ratiunea unor asemenea intrebari era una singura- datorita unor evenimente de tipul acesta Romania a stat citiva ani buni in afara jocului politic european.
Oricit de mult as dezaproba miscarile politice ale lui Traian Basescu, de care sint tot mai dezamagit, ideea ca un personaj ca Ion Iliescu poate fi prezentat ca o alternativa la primul lider amintit sau ca se poate erija in aparator al democartiei ma sperie.
Urmeaza oare din nou Vadim , Becali si altii asemeni lor?

Capcana evitata

Vestea numirii lui Mihai Razvan Ungureanu la conducerea SIE a aparut chiar in timpul campaniei electorale si din foarte multe motive ea a fost vazuta de multi ca o intoxicare venita evident dinspre Palatul Cotroceni cu intentia clara de a da o noua lovitura PNL. In conditiile in care fostul ministru de externe refuzase prima pozitie pe listele PNL la alegerile europarlamentare din motive neprecizate, destule voci incepusera sa-si aminteasca si despre alte dovezi de nesolidaritate cu liberalii, cum a fost de pilda problema retragerii din Irak si mai ales votul ce a urmat din CSAT in care minsitrul de externe si cel al finantelor votasera altfel decit premierul.Problemele amintite fiind cunoscute, nu vom face decit doua precizari.
In primul rind ideea retragerii din Irak a fost luata fara instiintarea ministrului de externe, si in aceste conditii solicitarea solidaritatii mi se pare ciudata, fara a mai vorbi de cit rau a putut face imaginii PNL modul neprofesionist in care a fost pusa in scena o problema extrem de delicata cum este cea a participarii militare a Romaniei in afara granitelor sale.
A doau precizare pe care tin sa o fac este ca in ciuda lipsei unor precizari asupra motivelor pentru care a refuzat candidatura din partea P.N.L. pentru P.E., Mihai Razvan Ungureanu a semnat o scrisoare in care indemna alegatorii sa voteze cu P.N.L.
Privind acum retrospectiv credem ca propunerea fusese facuta de Basescu de mai mult timp dar, nedorind sa loveasca in PNL,fostul minsitru de externe a aminat momentul oficializarii noii sale pozitii oficiale. Printr-o asemenea decizie el si-a asigurat daca nu sprijinul PNL in parlament , macar neutralitatea acestuia.
Prin propunerea facuta, presedintele a dat practic sah partidului liberal asteptindu-se probabil ca temperamentalii lideri liberali suparati pentru refuzul de la euroalegeri dar si intregul show creat de neacceptarea lui Cioroinau la externe, sa respinga categoric nominalizarea. Evident ca respingerea unui fost membru PNL si ministru de externe din partea sa ar fi acoperit de ridicol pe liberali. Multe greseli au facut liberalii din 2004 pina acum , de aceasta data ei au dejucat foarte bine lovitura de imagine pregatita de presedinte si chiar daca nu au existat declaratii publice categorice de sustinere , votul coplesitor din parlament arata ca si liberalii au votat favorabil nominalizarii facute de Basescu. In felul acesta se poate spune ca meciul de sah dintre cele doua palate s-a incheiat cu o remiza. Cistigatorul acestui nou meci poate fi totusi o institutie care a cistigat in fruntea sa un om cu o experienta diplomatica importanta si care necesita urgent o reformare profunda- S.I.E.

Un nou partid

Fara a fi o mare surpriza pentru cei apropiati de fenomenul politic, fuziunea dintre PD si PLD este fara indoiala un eveniment important cu implicatii serioase asupra scenei politice romanesti. Citeva lucruri merita a fi subliniate. In primul rind ca, prelungirea proiectului aliantei D.A., asa cum se prezinta astazi ideea fuziunii, nu poate fi un atuu in sine datorita, in primul rind, crizelor pe care le-a generat. In al doilea rind se adevereste acum temerea unor liberali potrivit careia printr-o mai „strinsa” colaborare intre ei si democrati singurul lucru care s-a dorit in mod real a fost formarea unui mare partid prezidential dupa modelul deja patentat in Franta dar si in Rusia. Intrebarea cea mai raspindita, in aceste zile, este ce a putut determina accelerarea fuziunii. Chiar daca nu m-am asteptat ca procesul de coagulare a celor doua partide sa fie precedat de dezbateri doctrinare atit pentru ca exceptindu-l pe Valeriu Stoica ceilalti lideri nu au cultura politica necesara, dar si pentru ca electoratul acorda putina atentie aspectelor ideologice a confruntarilor politice, am crezut ca vor avea loc macar dezbateri interne. Faptul ca pe parcursul zilei de luni lideri ai P.D. iar in urma cu mai multe zile cei dela P.L.D. declasera ca nu doresc fuziunea, pentru ca seara sa aflam ca ea tocmai s-a facut arata ca dirigentele clasei politice romanesti a intervenit din nou. Revenind la Valeriu Stoica trebuie sa spunem ca daca el vorbeste de vreo doi ani aproape despre liberalismul de dreapta, liderii PD sint in privinta orientarii lor politice comici daca nu chiar caraghiosi. Facem o scurta incusiune in istoria ultimilor ani. Dupa ce in primele luni ale anului 2005 Basescu aducea argumente pentru ca PD sa nu parseasca internationala socialista, citeva saptamini mai tirziu exact lucrul acesta s-a intimplat, partidul ajungind la dreapta scenei politice. Dupa ce s-au definit citeva luni drept populari si atit , democratii au afirmat ca sint crestin democrati pentru ca intr-o declaratie de aseara un lider important, Costica Canacheu, sa afirme relaxat ca ei sint conservatori . Ma intreb in aceste conditii citi membri obisnuiti mai stiu ce orientare politica are partidul lor.
In plan pragmatic miscarea de luni este una buna, chiar daca scorul noului partid nu va fi in mod obligatoriu mai mare decit suma procentelor celor doua formatiuni . Ea contribuie la o sporire a resurselor umane dar si a liderilor capabili sa rosteasca discursuri credibilie. In ciuda atractiei pe care o va exercita asupra unei bune parti a electoratului el se va confrunta cu o problema pe care o putem numi a aparatului de partid adica acei lideri care fac parte din birocratia oricarei formatiuni politice si care in contextul lipsei unor negocireri prealabile se pot simti amenintati in pozitiile pe care le detin. Un astfel de pericol este cit se poate de real daca tinem cont de declaratiile unor lideri nationali de la PD chiar de saptamina trecuta ” noi cu liberalii nu ne-am iiubit niciodata prea tare” care pot provoca nelinisti in rindul membrilor cu veleitati de conducatori in cadrul PLD. Greseala cea mai mare pe care o poate face P.D. este ca pornind de la sentimentul de frustrare pe care i l-au creat negocierile cu PNL in 2003, cind practic li s-a intins o mina, sa incerce sa se razbune acum pe rebelii liberali impunindu-se printr-o atitudine de forta. O astfel de abordare va stimula serios procesul de migrare spre PNL. La fel de gresit ar fi ca PNL sa creada ca astfel de fenomene vor fi urmate , fara ca anumite schimbari sa se produca si in interiorul sau, de recistigarea electoratului pierdut pe seama P.L.D.
Daca am privi cu atentie la Iasi, merita de urmarit ce se va intimpla aici pentru ca in momentul de fata sint doi candidati la primarie din partea PD si PLD. Intimplarea face sa ii cunosc pe amindoi. Stiind istoria relatiei dintre Dan Cirlan si Dumitru Oprea nu vad cum vor colabora dar mai ales nu il vad pe cel din urma acceptind ca senatorul democrat sa-i fie sef. Declaratiile de marti ale rectorului Oprea arata ca el intentioneaza sa candideze indiferent daca pentru aceasta va avea sau nu sprijinul noului partid. In conditiile in care din partea noului partid vor fi doua candidaturi, practic una din ratiunile realizarii fuziunii dispare iar daca la asta adaugam si alte semne de nemultumire din tara ne putem intreba cit va dura noul partid.

1 decembrie

Dupa o scurta pauza de la postarile periodice incepute pe 22 octombrie , mai multe evenimente desfasurate intre timp impun citeva comentarii. Primul la care vreau sa fac referire este chiar ziua nationala.

Devenita de 17 ani ziua nationala a Romaniei, 1 decembrie nu a reusit sa se impuna in rindul sarbatorilor importante pentru romani asa cum putem constata ca sint pentru alte popoare la care ne uitam cu respect, zilele lor nationale. Explicatiile sint mai multe.Fara a fi in ordinea importantei lor, confiscarea de catre regimul comunist a unor sarbatori precum 24 ianuarie , 1 decembrie etc si utilizarea lor in scopul legitimarii politice trebuie avuta in vedere. Dupa 45 de ani de dictatura si de actiuni in care participarea populatiei era expresia unor mobilizari generale, realizate de autoritati, romanii s-au saturat de sarbatori oficiale.In al doilea rind dincolo de semnificatia ei istorica deosebita, indraznim sa spunem ca alegerea zilei de 1 decembrie nu a fost tocmai inspirata. Cind spunem asta nu ne gindim la plasarea ei intr-un anotimp friguros ci la faptul ca ne place sau nu dar pentru unii din cetatenii acestui stat( la maghiari, in special, ne referim) 1 decembrie are mai degraba semnificatia unei infringeri decit a unei victorii. Acesta este motivul pentru care am crezut ca pentru o societate care renastea cum a fost cea romaneasca in 1990, alegerea zilei nationale trebuia sa aiba calitatea unei " regasiri" si nu a unei victorii a unora asupra altora.De fapt alegerea zilei de 1 decembrie ca zi nationala a avut loc in contextul alegerilor din mai 1990 cind Ion Ratiu propunea ziua de 16 decembrie ca zi nationala in semn de recunostinta fata de Timisoara, iar Radu Cimpeanu pe cea de 21 decembrie . Temindu-se ca prin astfel de propuneri cei doi ar fi cistigat capital electoral, FSN a propus imediat 1 decembrie. Aleasa pentru a lovi pe unii , ziua de 1 decembrie a continuat sa reprezinte timp de 17 ani ocazii foarte buen pentru reglarea de conturi politice. Scene precum cele in care in timp ce incerca sa vorbeasca multimii Corneliu Coposu , Petre Roman indemna lumea, prin gesturi vazute de toti, sa il fluiere pe liderul taranist, sau cele in care seful statului Emil Constantinescu era admonestat de agitatorii PSD si PRM au devenit cunoscute in toata lumea.
Desi " europeana" Romania nu a reusit dupa un an de scandaluri sa le depaseasca nici in momente precum cele de la 1 decembrie si nici sa descopere bucuria clipelor traite impreuna indiferent de natioanalitate, virsta, profesie , etnie sau orientare sexuala.

Despartirea de extreme

Asa cum anticipam rezultatele votului au demonstrat dincolo de declaratiile liderilor celor mai importante partide, ca nici un parid nu poate vorbi despre faptul ca a obtinut victoria. Scorul obtinut de primele partide PD, PSD, PNL, PLD,UDMR arata in primul rind faptul ca electoratul roman a apreciat discursurile construite in jurul unor idei si respinge categoric extremismul. In acelasi timp fiecare formatiune politica ar fi trebuit sa invete ceva. In timp ce PD ar trebui sa inteleaga faptul ca intocmirea unei strategii electorale axate pe un lider charismatic indiferent cine este el, nu poate da mereu rezultate pozitive, lucru valabil in egala masura si pentru P.L.D., P.S.D.a ajuns la momentul in care constientizarea necesitatii unei reforme reale interne ii poate mentine sau nu ca o forta politica importanta. Pentru P.N.L. a fost o noua dovada a incapacitatii de a comuninca electoratului realizarile din plan guvernamental, imbracate in mesaje politice.Pentru mine rezultatul UDMR este surpriza cea mai placuta. Liderii maghiari au demonstrat ca stiu sa stabileasca o legatura foarte puternica cu electoratul propriu in momentul in care ei sau interesele firesti pe care le reprezinta sint amenintate.
Marea bucurie o reprezinta pentru mine scorul obtinut de cele doua exponente ale comunsimului ce a luat in anii 90 forma P.R.M. iar din 2000 si a P.N.G.Intr-o perioada in care romanii sint aratati cu degetul in Europa, absenta din P.E.a lui C.V. Tudor si Gigi Becali da Romaniei o aura de normalitate. Trimiterea extremismului romanesc in afara jocului politic( european)este una din cele mai importante victorii ale societatii romanesti de dupa 1989.

Haideti la vot

Azi e ziua cea mare. Chiar daca la ora asta ati fost deja la vot simt nevoia sa formulez citeva observatii.Dupa ce am tot vorbit in ultimii 17 ani ani despre Europa iata ca acum avem ocazia sa ne trimitem reprezentantii in Parlamentul European, adica exact acolo unde se iau destule decizii importante pentru soarta Europei si a noastra inclusiv. In functie de calitatea celor pe care ii vom trimite in P.E. vom putea asista sau nu la accelerarea procesului de intergrare europeana a Romaniei. Stiu ca foarte multi cetateni ai Romaniei sint dezamagiti de viata politica dar sa nu uitam ca in urma cu 18 ani s-a iesit in strada importiva regimului comunist si pentru a obtine dreptul de a alege liber pe cei care vrem sa ne conduca si sa ne reprezinte.
De miine vom "lasa" putin politica nationala si vom incerca sa analizam activitatea admnistratiei locale asta in conditiile in care in urmatorii ani importanta factorului local in dezvoltarea si modernizarea Romaniei va creste.

Marea Familie

Dupa ce marele actor politic, până la Traian Băsescu, Ion Iliescu inventase în anii 90 termenul de democraţie originală, după 2004 câţiva lideri politici de la Bucureşti şi-au descoperit o nouă vocaţie, aceea de a se revendica de la familia politică europeană populară. Fără precizări sau nuanţe, ci pur şi simplu- populari. Apărută mai întâi în cadrul discuţiilor generate de viitorul Alianţei D.A., tema internaţionalei populare a declanşat multe comentarii. Slab reprezentată în România, prin U.D.M.R. şi P.N.Ţ.C.D., gruparea cea mai puternică din Parlamentul European avea tot interesul să aibă în România un corespondent cu o largă vizibilitate politică şi un lider pe măsură. Dacă iniţial am înţeles şi acceptat ideea fuziunii P.N.L cu P.D. şi integrarea lor în P.P.E., deşi mai normal credeam că era, ţinând cont de faptul că se discuta despre fuziunea dintre un partid de centru stânga(P.D.) şi unul de centru-dreapta(P.N.L.) în Internaţionala Liberală (de centru), ulterior am devenit mai întâi rezervat, apoi total împotriva unui asemena proiect. Motivele erau mai multe.
Am fost mai întâi surprins de lipsa unei preocupări pentru definirea a ceea ce însemna în viziunea P.D. termenul de popular şi de faptul că liderii săi ignorau existenţa a două curente în cadrul "popularilor", şi anume creştin-democraţii şi conservatorii. Nici nonşalanţa vizibilă în momentul trecerii de la stânga la dreapta spectrului politic de către P.D. nu mă mulţumea prea tare. În acelaşi timp, nu simţeam o prea mare atracţie faţă de unele idei din setul de valori ale celor două curente. Începusem să mă gândesc în acea perioadă cât de mare trebuie să fie preţul plătit pentru constituirea unei forţe politice de dreapta care să ţină partidele de stânga departe de tabloul de comandă al ţării, pentru o perioada de timp importantă. Când am realizat că singurul argument pentru trecerea la "marea familie populară" era constituirea unui vehicol politic important pentru Traian Băsescu am devenit un adversar al ideii de fuziune dintre P.N.L şi P.D.
Proiectul a fost dus din păcate mai departe de acei lideri liberali care au crezut în posibilitatea dezvoltării şi existenţei independente de Băsescu a încă unui partid liberal în România. Evenimentele din ultimele săptămâni arată clar că liderii P.L.D au fost păcăliţi de cei de la P.D. După ce au fost stimulaţi să plece din P.N.L., cei dântii au ocazia să constate că proiectul "marii familii" a fost o păcăleală şi că singura dorinţa a P.D. este fuziunea prin absorbţie. După ce a stat în anii 2001-2003 pe la coada clasamentului sondajelor politice, P.D. nu va accepta acum o căsătorie cu o persoană a cărei zestre este necunoscută, dar nici nu va introduce divorţ înainte de "consumarea" căsătoriei. În acelaşi timp P.L.D. îşi dă seama că dacă acceptă ideea unei fuziuni înaintea alegerilor parlamentare, pericolul de a-şi pierde electoratul în faţa căruia s-a prezentat ca fiind purtătorul unui altfel de liberalism este foarte mare.
Scenariul pe care îl văd în momentul de faţă pentru "marea familie" este următorul: fie P.L.D. acceptă fuziunea cu P.D. şi atunci ideea unor platforme politice în cadrul aceleeaşi grupări de dreapta devine o minciună, iar simpatizanţii, şi cred, chiar unii membri vor reveni la P.N.L., fie P.D., în stilul propriu, va înceta,după ce a fost ajutat în câteva probleme de noul aliat să îl mai sprijine şi partidul condus de Stolojan va deveni unul de buzunar.

De unde Traiane ?

Desi imi propusesem sa nu mai fac o perioada de timp macar, comentarii pe seama comportamentului public al presedintelui Romaniei sau al familie sale, recentele declaratii de la Iasi a intiistatatorului tarii m-au determinat sa va aduc la cunostinta un material dintr-un ziar,pe care nu-l citesc in mod obisnuit, si asupra caruia mi-a atras atentia o emisiune ce are ca subiect revista presei romanesti.
Nu stim cit de adevarate sint informatiile celor de la Cancan si nici nu cred ca Traian Basescu va raspunde la intrebari de genul " De unde au cele doua fete banii necesari celor doua masini la volanul carora au fost vazute in ultimul timp ?" mai ales ca el nu a raspuns la intrebari mult mai "complicate". Nu putem spera decit ca la un anumit moment cel care se pretinde dirigentele clasei politice romanesti sa fie obligat sa raspunda la intrebarile tot mai numeroase ce apar pe adresa domniei sale.
http://www.cancan.ro/2007-11-20/Elena-Basescu-si-a-cumparat-un-Range-Rover-sport-de-23-miliarde-de-lei.html

De care vot dorim ?

In conditiile in care destui oameni preocupati de viata politica din Romania isi dau cu parerea despre avantajele sistemului de vot propus populatiei, prin referendum-ul ce va avea loc duminica, de catre Traian Basescu dar si despre cel care a luat forma legii prezentata Parlamentului de catre guvernul Tariceanu, am descoperit in presa de azi un interesant material despre sistemul de vot uninominal. Trebuie spus foarte clar ca e vorba de un text care reflecta munca unui grup de cercetatori de la Cluj.
Vom vedea duminica pe care il va prefera populatia.

Ziarul de Iasi, 20 noiembrie 2007
Basescu vrea alegeri ca in Congo

Pe 25 noiembrie aveti de ales intre "uninominalul lui Basescu" si "uninominalul lui Tariceanu". Sistemul Basescu este utilizat in 19 tari, din care jumatate sint dictaturi, iar alte sase sint declarate partial libere. Printre acestea - Congo, Coreea de Nord, Cuba, Iran, Togo, Turkmenistan si Uzbekistan.

Tineri cercetatori de la Facultatea de Stiinte Politice - Universitatea Babes Bolyay au realizat in colaboare cu HotNews.ro studii de caz, comparatii cu alte tari si analize amanuntite ale celor trei sisteme posibile: majoritar, proportional si mixt.

Ei au ajuns la concluzia ca varianta propusa de presedintele Basescu, daca va fi aplicata, va permite intrarea in Parlament a cel mult trei partide. Literatura de specialitate o defineste simplu: "sistem majoritar cu doua tururi de scrutin".

Pentru a fi declarat cistigator, un candidat trebuie sa obtina o majoritate absoluta in primul tur de scrutin. Daca nu o obtine, se va organiza un al doilea tur intre primii doi clasati, cistigatorul fiind cel care aduna cele mai multe voturi in urma celui de-al doilea tur.

In schimb, sistemul Tariceanu se vrea un sistem uninominal cu compensare pe liste si care are ca pion principal un singur tur de scrutin. Astfel, jumatate din mandate se distribuie in mod direct la nivelul circumscriptiilor uninominale, iar celelalte mandate urmeaza sa fie repartizate la nivelul circumscriptiei electorale.

Sistemul Tariceanu (Pro Democratia) pastreaza insa din relele votului pe lista si nu elibereaza complet Parlamentul de tirania "celor 322".

Cercetatorii de la Cluj afirma ca este gresit sa se sustina ca un anumit sistem electoral este „mai democratic" decit un altul, dar intr-adevar se poate spune ca acestea sint bazate pe viziuni diferinte (nu neaparat opuse) asupra democratiei.

Spre ce fel de democratie tindem

Sistemul Basescu este utilizat in 19 tari, din care jumatate sint dictaturi, iar alte sase sint declarate partial libere. O analiza a performantei democratice a tarilor care utilizeaza acest sistem ne arata ca aceasta performanta este modesta.

Reputata organizatie americana Freedom House acorda in fiecare an regimului politic al fiecarei tari o evaluare din punct de vedere democratic, impartind aceste regimuri in regimuri libere, partial libere, si autoritare. In ultimul clasament Freedom House, din cele 19 tari care utilizeaza sistemul francez, doar trei (Franta, Mogolia si Mali) au primit cel mai inalt calificativ, si alte sase (Bahrein, Republica Centrafricana, Gabon, Haiti, Mauritania si Kirgizstan) au primit calificativul "partial liber".

Jumatate din regimurile din acest grup (Belarus, Congo Brazzaville, Coreea de Nord, Cuba, Egipt, Iran, Togo, Turkmenistan, Uzbekistan si Vietnam) au primit calificativul cel mai prost, fiind considerate regimuri autoritare.

In acelasi timp, sistemul tip Tariceanu se regaseste in Albania, Bolivia, Germania, Lesotho, Mexic, Noua Zeelanda, Ungaria si Venezuela.

Cum au evoluat sistemele de vot din Europa

Daca ne limitam la regiunea post-comunista, cercetatorii de la Cluj afirma ca pentru primele alegeri post-comuniste, tarile din Europa Centrala si de Est au ales in proportie covirsitoare sisteme proportionale sau mixte, in vreme ce tarile din spatiul ex-sovietic au ales cu preponderenta sisteme majoritare sau sisteme avind o componenta majoritara.

A doua observatie este ca toate exemplele de reforma a sistemului electoral (Albania, Armenia, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Rusia si Ucraina) au fost in directia unei mai mari proportionalitati, iar aceste reforme au fost, in general, insotite de evolutii pozitive in directia democratizarii (Rusia ar fi o exceptie in acest sens).

Daca propunerea presedintelui Basescu se adopta, Romania va fi prima tara post-comunista in care reforma sistemului electoral se face in directia contrara (de la un sistem proportional la un regim majoritar).

Linie Dreaptă

Mai repede decât aş fi crezut,cele patru săptămâni de campanie electorală pentru primele alegeri europarlamentare se termină peste câteva zile. Evident că odată cu apropierea orei H tot mai multă lume se întreabă nu cine va fi câştigătorul,deoarece el se află pe buzele tuturor ci mai degrabă care sunt procentele pe care le va obţine fiecare formaţiune politică, reprezintă o preocupare serioasă.Rezultatele au o deosebită importanţă pentru configurarea scenei politice pentru următoarele luni dar şi în privinţa reaşezării raportului de forţe în interiorul partidelor competitoare.Trebuie să recunosc că nu m-am aşteptat ca în timpul acestei campanii electorale să asist la mari dezbateri doctrinare pentru că din păcate prea puţină lume e preocupată de aşa ceva dar de aici şi până la lipsa unei preocupări serioase pentru a face distincţiile de program necesare, e o cale lungă.Faptul că partidele aflate în opoziţie au preferat să discute nu un program sau un proiect pe care il vor susţine odată ajunşi în P.E. ci mai degrabă despre greşelile unui guvern supus unui atac mediatic deosebit nu m-a surprins. O asemenea strategie arată o puţinătate a ideilor celor care fac parte din staff-ul electoral fără ca aceasta să însemne o reducere a şanselor de succes. Amuzant mi s-a părut şi preocuparea tuturor competitorilor pentru convingerea electoratului asupra luptei pe care o vor da ei pentru păstrarea " specificului românesc " odată ajunşi în P. E. ca şi cum un duşman invizibil pândeşte de după colţ tradiţiile şi obiceiurile românilor. După ce luptele politice cotidiene au dezamăgit multă lume, o campanie anostă precum cea spre sfârşitul căreia ne aflăm nu are cum să contribuie la sporirea numărului celor care vor participa la alegerile de duminică, al căror rezultat va depinde în mare măsură de capacitatea de mobilzare a propriilor membri dar şi de eventuale noi dezvăluiri pe care le poate face o instituţie precum D.N.A.
P.S. Am crezut că această nouă competiţie electorală va însemna şi sfârşitul unui tip de campanie electorală, murdară, în care fiecare poate spune sub protecţia anonimatului ce doreşte, despre oricine fără teama de a fi sancţionat. Tovarăşii de la P.S.D.Iaşi au demonstrat, prin publicarea fiţuicii Ancheta, din nou că sunt demnii urmaşi ai unui partid pe care îl credeam de mult apus:P.C.R.

Braşov , 15 noiembrie 1987

După 20 de ani de la revolta anticomunistă desfăşurată în „oraşul de sub Tâmpa”, puţină lume îşi mai aduce aminte de faptul că la 15 noiembrie 1987 un număr important de salariaţi de la Autocamioane Braşov au pornit o mişcare de protest devenită rapid dintr-una „sindicală” una politică îndreptată împotriva regimului comunist. Câţi mai ştiu astăzi că o mişcare care a anunţat practic căderea comunismului în România a fost soldată cu peste 300 de arestări, 62 de condamnări iar 12 dintre aceştia au murit între timp? Dar despre vieţile distruse în urma mutărilor forţate ce au avut loc după înfrângerea protestatarilor ?
Reţinerile sesizabile faţă de comunism ale multora dintre concetăţenii noştri se datorează în primul rând unei anumite complicităţi pe care au avut-o destul de mulţi cu vechiul regim. Aşa se explică dezinteresul faţă de subiecte precum punctul 8 de la Timişoara în anii 90 sau legea lustraţiei din anii 2000. Odată cu trecerea timpului pentru maturi dar mai ales pentru tineri, comunismul nu va mai fi decât un capitol din istoria românilor fără însă ca relaţia cu perioada cea mai neagră din istoria noastră să se fi clarificat pe deplin . În perioada în care încă eram profesor la o şcoală generală în oraşul natal, vedeam cum odată cu trecerea anilor pentru tot mai mulţi elevi incursiunea în anii regimului comunist avea un tot mai slab ecou.”Împotriva” informaţiilor mele veneau povestirile părinţilor în care comunismul era înfăţişat ca un tărâm al fericirii de unde fuseserăm alungaţi . Am înţeles, după mai multe discuţii cu elevii mei, cum a fost posibil ca după o revoluţie anticomunistă, România să aibă timp de mai mulţi la conducere reprezentanţi de frunte ai eşalonului doi sau trei ai fostului regim.
Mai mult ca în alţi ani , anul acesta am avut sentimentul că „dinozaurii” de care am crezut că am scăpat în decembrie 89 domină nu doar viaţa politică sau economică ci şi pe aceea social-culturală. Am putut observa cu toţii cum disperarea manifestată de către unii lideri politici la ideea că votul uninominal, indiferent de varianta lui, ar putea să-i scoată în afara terenului de joacă şi destui reprezentanţi ai mediului universitar –academic românesc nu doar că nu doresc să-şi clarifice relaţia cu trecutul faţă de care se manifestă destul de stingheriţi dar nu „realizează” nici faptul că doar acest motiv, fără a pune la socoteală altele, este unul suficient pentru a pleca acasă. În faţa unei asemenea realităţi sentimentul cel mai puternic care mă stăpâneşte este evident unul de deznădejde.
P.S. În tumultul vieţii cotidiene am remarcat cu bucurie reportajul celor de la Ziua despre 15 noiembrie 1987.
http://www.ziua.net/display.php?data=2007-11-15&id=229388

SITUAŢIA GRAVĂ DE LA INSTITUTUL DE ISTORIE „A. D. XENOPOL” DIN IAŞI

Blocajul instituţional
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” continuă să se afle în stare de blocaj, de la izbucnirea conflictului din primăvară despre care opinia publică a putut afla din mass-media. Reamintim că totul a pornit de la un memoriu, din luna martie, formulat de 14 cercetători, în care era cerută, printre altele, convocarea unei Adunări Generale pentru alegerea unui nou Consiliu Ştiinţific, în condiţiile în care mandatul legal al vechiului Consiliu expirase de peste un an. Adunarea Generală s-a desfăşurat pe 27 martie a.c., cu respectarea prevederilor statutare, şi a rezultat un nou Consiliu Ştiinţific. Noua formulă a Consiliului nu a fost însă acceptată de directorul Alexandru Zub, motiv pentru care acesta stopează prin orice mijloace intrarea în activitate a organismului de care depinde funcţionarea ştiinţifică şi administrativă a instituţiei.
Semnatarii memoriului au iniţiat în luna mai o acţiune în justiţie pentru a cere asigurarea activităţii Consiliului şi aşteaptă un verdict până la sfârşitul acestui an. În aceeaşi idee, au fost făcute demersuri la conducerea Academiei Române de la Bucureşti şi Iaşi, cerându-se un arbitraj pentru conflictul în desfăşurare. Academia a întârziat însă să intervină, lăsând toate deciziile la latitudinea d-lui Alexandru Zub. Totuşi, printr-o adresă recentă, Biroul Prezidiului Academiei a pus în vedere directorului Institutului să deblocheze situaţia până la 15 noiembrie.
Acest termen a expirat fără să se întâmple nimic. Până acum, dl. Alexandru Zub a respins sistematic orice chemare la dialog, inclusiv ofertele de mediere din partea unor membri ai Academiei Române, preferând să conducă Institutul într-o manieră discreţionară, netransparentă şi imprevizibilă. A declarat de mai multe ori că Academia nu poate interveni şi că nu va respecta nici decizia justiţiei dacă aceasta îi va fi defavorabilă. În schimb, dl. Zub a apelat la calomnii, inclusiv prin invocarea unor presupuse ameninţări cu moartea, a adresat protestatarilor injurii, i-a ameninţat cu desfacerea contractului de muncă şi a cerut ultimativ unora să se disocieze de protest. Prin ordine interne ilegale, a blocat accesul cercetătorilor la informaţii şi decizii care privesc soarta Institutului, iar recent a constrâns-o chiar pe o colegă din personalul administrativ să declare, în scris, că ar fi fost agresată de protestatari, ca urmare a unei solicitări imperioase de a ni se pune la dispoziţie o adresă către Filiala Iaşi a Academiei Române.
În speţă, încălcând flagrant Statutul Academiei, legislaţia românească din domeniu, directorul Zub a convocat pe 7 noiembrie un Consiliu Ştiinţific al cărui mandat expirase de doi ani, pentru a recomanda Filialei Academiei prelungirea contractelor de muncă ale cercetătorilor aflaţi deja la vârsta pensionării, respectiv a celor cu ½ normă. Precizăm că aceştia au nevoie anual de o reconfirmare din partea Filialei Academiei, la recomandarea Consiliului Ştiinţific, pe baza unor criterii de performanţă ştiinţifică. În fapt, de mai mulţi ani, excepţia de la lege a fost transformată în regulă, contractele tuturor pensionabililor fiind prelungite automat, pe baza unor solidarităţi care transcend criteriile academice. Decizia din 7 noiembrie este ilegală pentru că a fost luată în discuţie de un organism al cărui mandat expirase şi implică, în plus, un flagrant conflict de interese: D. Ivănescu şi D. Vitcu, membri ai vechiului Consiliu, au cerut prelungirea propriilor contracte de muncă. Nu este lipsit de interes şi faptul că prin acest act ilegal a fost practic înlăturat din Institut unul dintre protestatari.
Insistenţa pensionabililor de a rămâne în Institut are o motivaţie pur financiară. Amintim că salariile cercetătorilor cu gradul CS I au fost triplate printr-o măsură recentă, atingând 4.500-6.000 RON net lunar, în timp ce angajaţii tineri şi activi, menţinuţi deliberat pe poziţiile de asistent cercetare, cercetător ştiinţific sau CS III, câştigă mai puţin de un sfert din sumele mai sus menţionate. Distribuţia salariilor şi discrepanţa uriaşă dintre acestea nu se reflectă în activitatea ştiinţifică şi nici nu se bazează pe evaluări reale ale performanţelor ştiinţifice. În condiţiile blocării activităţii Consiliul Ştiinţific legal constituit pe data de 27 martie şi ca urmare a menţinerii tuturor pensionabililor în activitate, nu se pot lua decizii privind scoaterea la concurs a posturilor. De trei ani, nu au mai avut loc practic promovări, fapt care afectează grav cariera şi veniturile cercetătorilor îndreptăţiţi prin activitatea de cercetare la o poziţie superioară în ierarhia academică.

Administrarea discreţionară
Blocajul din Institut şi încălcările repetate ale legii afectează performanţele ştiinţifice ale instituţiei, activitatea administrativă şi politica de personal. Institutul, deşi este o instituţie publică, nu este condus după rigorile pe care le presupune acest statut. Proiectul de management pe baza căruia se presupune că dl. Zub a câştigat concursul de director nu este public, deşi legea cere să fie. Deciziile sunt luate exclusiv în funcţie de interesele imediate ale directorului. Acesta pretinde să conducă instituţia dictatorial şi să nu dea seamă pentru ceea ce face.
Dl. Zub cumulează în acest moment o mulţime de funcţii: şef al Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei, director al Institutului, şef al Colectivului de istoria culturii, preşedinte al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, redactor-şef al Anuarului Institutului, coordonator al revistei „Xenopoliana” (de care, în realitate, se ocupă tinerii protestatari) etc. Este ca şi cum ar fi, în sistemul universitar, şi rector, şi decan, şi şef de catedră etc. Apropiaţii d-lui Zub sunt în toate comisiile posibile din instituţie, obstrucţionând de multe ori iniţiativele concurente.
Institutul este în acest moment sub-administrat. Nu este pusă în aplicare vreo strategie de angajare în proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. Manifestările ştiinţifice din acest an au fost puţine la număr şi precar organizate, iar directorul nu manifestă nici un fel de preocupare pentru interesele angajaţilor.
Recent, am putut afla cu stupefacţie cu dl. Dumitru Ivănescu a funcţionat ani în şir pe postul de secretar ştiinţific al Institutului, fără să fi dat concurs aşa cum prevede legea şi fără să fi primit formal această încadrare. Conform propriilor declaraţii recente, el a fost de fapt secretarul Consiliului Ştiinţific, însă pentru a fi desemnat în această funcţie ar fi trebuit să fi fost ales în prealabil ca membru al Consiliului de către Adunarea Generală cu o majoritate de două treimi, lucru despre care nu ştim să se fi întâmplat. Cert este că în practică dl. Ivănescu a avut dreptul de semnătură şi atribuţiile unui secretar ştiinţific.
De altfel, a devenit o regulă ca prevederile legale să fie ignorate cu uşurinţă în Institut. Nici şefii de colective nu au fost desemnaţi prin concurs, aşa cum cer reglementările interne ale instituţiei. Au existat, de asemenea, neregularităţi în organizarea concursurilor pe posturi. Legea accesului la informaţie este în mare parte ignorată. În fine, nu există proceduri birocratice transparente şi previzibile pe baza cărora să fie administrat Institutul.

Trecutul problematic
În luna iulie a.c., o parte dintre semnatarii acestui comunicat am făcut o cerere la CNSAS pentru verificarea mai multor cercetători din Institut. Ca urmare a acestei cereri, d-nii Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu, Mihai-Ştefan Ceauşu, Gabriel Bădărău şi Viorel Butnariu au renunţat la calitatea de membri fondatori al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, iar d-nii Cătălin Turliuc şi Veniamin Ciobanu au notificat CNSAS că nu deţin poziţiile pentru care s-a cerut verificarea. Ca urmare a acestor demersuri, cercetarea de către CNSAS a încetat, în condiţiile legii. Menţionăm că tot în această perioadă a intervenit şi demisia d-lui Dumitru Ivănescu din funcţia de secretar al Consiliului Ştiinţific – poziţie pe care, amintim încă o dată, nu este clar cum a obţinut-o.
Ţinând cont de aceste fapte, care ridică legitime semne de întrebare, solicităm tuturor cercetătorilor vizaţi de cererea depusă la CNSAS să-şi clarifice public relaţia cu Securitatea în special şi cu trecutul comunist în general. Considerăm că în conducerea unei instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nu pot activa persoane ale căror biografii conţin elemente problematice.
Solicitarea noastră către CNSAS a fost justificată, printre altele, prin faptul că numele d-lor Dumitru Vitcu şi Gabriel Bădărău apar pe lista găsită la Revoluţie în biroul fostului prim-secretar al PCR Iaşi Maria Ghiţulică, cu persoane de sprijin ale Securităţii (primul figurând ca persoană de sprijin în intervalul 1987-1989, al doilea în perioada 1985-1986), iar unii dintre cercetătorii de la Institut au deţinut funcţii în PCR sau UASCR, au fost lectori de partid şi au absolvit universităţi de cadre ale PCR.


Concluzii:
Ţinând cont de încălcările repetate ale legii, de blocarea activităţilor ştiinţifice şi a actului administrativ, de apelul la presiuni, calomnii şi ameninţări, semnatarii acestui comunicat îşi exprimă îndoială profundă că dl. Zub îşi poate exercita în continuare funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, pe baza reglementărilor legale în domeniu şi a rigorilor unui management modern. În această situaţie, solicităm Academiei să-şi asume atribuţiile de for tutelar şi să intervină grabnic pentru deblocarea situaţiei şi instaurarea legalităţii la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. În fine, facem cunoscut că vom semnala toate abuzurile şi încălcările legii în justiţie şi la alte instituţii şi organisme abilitate.


Liviu Brătescu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Cătălina Mihalache
Andi-Emanuel Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc

A cui este T.V.R. ?

După monopolul deţinut în anii ’90, în mass-media românească, apariţia unor noi televiziuni i-a făcut pe mulţi dintre cei interesaţi de viaţa politico-socială să creadă că presiunea exercitată din partea factorilor de decizie din România se va diminua, dacă nu chiar dispare. Fără ca mult aşteptata concurenţă să producă vreo schimbare la nivelul managementului sau profesionismului angajaţilor, TVR a reprezentat o ţintă importantă pentru guvernanţii de la Bucureşti, chiar dacă prin atitudini, precum cea din timpul Pieţii Universităţii şi a mineriadei din 13-15 iunie 1990, începuse să cunoască un proces serios de decredibilizare. La 17 ani de la revoluţie sesizăm aceeasi presiune politică şi jocuri de culise binecunoscute. După ce a fost implicat în scandalul Remeş într-o manieră pe care nu a elucidat-o încă, postul public de televiziune încearcă să îşi demonstreze independenţa într-un mod straniu. În condiţiile în care subiectul votului uninominal agită scena politică de mai multă vreme şi trezeşte un anumit interes şi la nivelul opiniei publice , neorganizarea unor dezbateri serioase cu argumente pro şi contra de o parte sau alta trezeşte serioase semne de întrebare. O asemenea situaţie a fost posibilă şi datorită prostiei unora din parlamentari care au crezut că, dacă nu se vor da timpi de antenă, vor lovi în Băsescu. Efectul va fi invers decât cel scontat de ei. Mergând pe o strategie deja cunoscută, atacul lui Traian Băsescu la adresa fostului său coleg Alexandru Sassu, ajuns preşedinte şi director general ca urmare a unei grave greşeli, de percepţie asupra mizelor importante ,a liberalilor, a dat rezultatul scontat. Prima apariţie a preşedintelui a fost un nou prilej mai puţin pentru explicarea variantei de vot uninominal pe care o susţine, ci mai mult pentru torpilarea adversarilor, fără ca aceştia să-şi spună părerea. Mult mai derutantă în privinţa politicii TVR faţă de această campanie a referendumului a fost emisiunea difuzată duminica după-amiază, realizată de Monica Gyurco. Ceea ce m-a mirat a fost nu doar prezenţa în studio a doi invitaţi care susţineau varianta preşedintelui, ci şi faptul că moderatoarea a preferat ca, în locul unor întrebări serioase, să ridice practic mingi la fileu lui Cristian Preda şi Andreei Pora. Dacă cei doi ar fi fost nişte persoane dincolo de orice partizanat nu era nici o problemă , dar din păcate antipatia jurnalistei de la România Liberă faţă de P.N.L. e binecunoscută, fapt sesizabil de oricine şi în timpul emisiunii, iar Cristian Preda e cunoscut pentru trecerea de la secretariatul de stat al ministerului de externe la cel de la Cotroceni. Nonşalanţa afirmaţiilor şi completările reciproce mi-au creat o senzaţie tare ciudată. Am aşteptat în zilele următoare emisiuni în care şi cei care susţin cealaltă variantă de uninominal sau menţinerea sistemului de vot actual să fie chemaţi să-şi prezinte argumentele, dar nu am observat nimic în sensul acesta. Poate mi-a scăpat mie ?
Cunoscând slăbiciunea celor din TVR, preşedintele mai vrea o dată la televiziune. Cu două zile înainte de votul pentru referendum şi pentru cel pe care l-a compromis prin suprapunerea făcută cu primul, fără un competitor in studio, preşedintele ne va oferi din nou un spectacol de umbre şi lumini în favoarea celor două partide susţinătoare ale demersurilor sale politice. Acestea sunt întrebări care ne determină să ne întrebăm a cui este TVR?

Dubla masură

După aproape două săptămâni de la incidentul din Italia şi exact o săptămână de la declaraţia ministrului de externe cu privire la tratamentul pe care îl vedea domnia sa ca fiind potrivit pentru cei care comit infracţiuni, ambele subiecte trezesc în continuare interesul presei româneşti şi a emisiunilor televizate. Mărturisesc de la început că am lăsat în mod intenţionat să treacă un anume timp sperând într-o decantare a lucrurilor care să permită o judecare cât de cât obiectivă. Din păcate însă, ea nu s-a produs. În acelaşi timp, trebuie să recunosc că imi este destul de greu să mă raportez corect, fără a abandona principiile în care cred, la al doilea subiect. Aceasta pentru că de mai bine de 10 ani îl cunosc, citesc şi urmăresc apariţiile publice ale ministrului de externe al României, având ocazia să discutăm, de mai multe ori, în cadrul unor sesiuni ştiinţifice, şcoli de vară sau cu prilejul, extrem de onorant pentru mine, cum a fost acela din toamna anului 2003, când i-am prezentat una din cărţi în oraşul meu natal, Roman. Dacă primul incident, dincolo de toată gravitatea lui, nu a fost o surpriză pentru mine nici măcar din perspectiva consecinţelor pe care le-a generat, în schimb declaraţia binecunoscută a lui Adrian Cioroianu m-a surprins complet. Am avut mai întâi aceeaşi reacţie ca a lui Armand Goşu, redactorul şef-adjunct al revistei „22”, care a pus afirmaţiile şefului diplomaţiei româneşti pe seama unui politician italian aflat în campanie electorală. Pentru a nu lăsa nici un dubiu, vreau să spun foarte clar că afirmaţiile ministrului de externe, la Antena 3, de vinerea trecută, nu au nici o scuză şi, mai mult ca sigur, multă vreme de acum încolo el va suporta consecinţele referirilor sale la deportări, colonii şi toate celelalte enormităţi rostite. Acestea find spuse, pentru a fi corecţi cu noi înşine mai trebuie să facem câteva precizări, fără intenţia de a-l scuza. Acuzat acum de discriminare, Adrian Cioroianu este unul din istoricii români care după 1989 , a avut o abordare curajoasă şi corectă la miturile istorice româneşti. Tot el este cel care anul trecut, în cadrul unei emisiuni organizate de TVR, deşi trebuia să fie avocatul lui Ion Antonescu, nu şi-a trădat profesia şi a avut o atitudine critică faţă de activitatea politică a acestuia, fapt care i-a atras pe atunci acuzaţia că ar fi de fapt un simpatizant al evreilor şi rromilor din România. Tare mă tem că unii din acuzatorii săi de astăzi nu-i pot ierta tocmai atitudinea sa dintr-un moment ca acela de mai sus. Acestea fiind spuse, cred că ar fi bine să recunoaştem că, dincolo de şocul produs de declaraţiile lui Adrian Cioroianu, cei mai mulţi dintre noi, din cauze multiple, avem o raportare negativă la minorităţile din spaţiul românesc, în general, iar la cea rromă în special. O analiză recentă a Institutului de Politici Publice, arată că pentru cei mai mulţi români, rromii sunt imaginea perfectă a răului care trebuie îndepărtat. La această situaţie a contribuit nu doar modul lor de viaţă uşor anacronic şi provocator pentru majoritari, dar şi stereotipurile din cultura românească alimentată după 1990 de o bună parte a presei româneşti. În clipa în care marii deontologi îi reproşează lui Adrian Cioroianu afirmaţiile făcute, ei nu vor să recunoască un lucru elementar şi anume că ministrul de externe a spus public ceea ce mulţi români gândesc, dar din motive diferite nu o spun explicit.
În timp ce ministrul de externe este aspru criticat, marele „cârmaci” a ajuns să se plângă că e discriminat de o instituţie a statului român şi de faptul că instanţele de judecată au o dublă măsură. Vreau să fiu la fel de tranşant. Dacă preşedintelui ţării nu i se pare normal să îşi ceară scuze pentru apelativele la adresa unei jurnaliste, nici pentru trimiterea discrimatorie făcută la adresa rromilor în plină criză, pe postul naţional de televiziune, dar nici pentru ofensa adusă etniei armenilor înseamnă că avem o mare problemă. Invocarea de către avocatul lui Traian Băsescu, în procesul intentat C.N.C.D., a ironiilor aduse de un manelist la adresa rromilor, rămas nepedepsit, mi se pare a fi o culme a ridicolului pe care putea să o aducă un apropiat la preşedintelui. Ce mi se pare foarte grav este contestarea unei decizii judecătoreşti de către cel care ar trebui să fie un exemplu şi în această privinţă, şi presiunea indirectă pe care o face la adresa instanţelor judecătoreşti atunci când îşi exprimă dorinţa de a vedea dacă şi în cazul Remeş acestea vor fi la fel de vigilente. Dubla măsură de care se plânge preşedintele este vizibilă tocmai în cazul său, dacă ne detaşăm puţin şi observăm reacţiile diferite provocate de declaraţiile sale repetate faţă de cei care îl deranjează la un moment dat şi cele ale ministrului de externe. Cea mai importantă deosebire pe care o găsesc este următoarea: în timp ce Adrian Cioroianu a recunoscut că a greşit şi a cerut scuze rromilor, deşi trimiterea nu era explicită la ei, Traian Băsescu a ajuns sa se plângă de discriminare.

Deontologii

Obişnuiţi să ţină sub lupă, clasa politică, şi bine fac , destui reprezentanţi ai presei par să neglijeze relaţia netransparentă pe care o au unii dintre ei cu mediul politic şi mai ales cu diferiţi oameni de afaceri. Când în urmă cu mai multe săptămâni a apărut un clasament cu averile mai multor ziarişti am sesizat o surpriză generală. In numerele de azi şi cel de mâine Evenimentul zilei publica un material interesant despre unul din mogulii presei româneşti Bogdan Chirieac care de mai mulţi ani s-a postat, alături de Cristian Tudor Popescu, în rolul de "crucişători " ai presei româneşti. Avem astfel dovada unei distanţe uriaşe între discursurile promovate de un leader al mass-mediei româneşti şi acţiunile sale concrete în care se includ acum frumoase afaceri cu una din instituţiile importante ale statului cu ajutorul cărora şi-a construit o avere impresionantă.
http://www.evz.ro/article.php?artid=329831
http://www.expres.ro/article.php?artid=329985

Turnaţi băieţi, turnaţi

Marele partid reformat şi democrat care se pretinde a fi sanitarul politicii româneşti, P.D., după ce declara zilele trecute că nu acceptă raportul Coaliţiei pentru un Parlament Curat, care analizase de această data listele pentru alegerile de pe 25 noiembrie, iată că se confruntă cu o nouă problemă. Un lider important al P.S.D. Bucureşti; Doru Giugula, anunţă în Cotidianul de astăzi, după ce C.N.S.A.S. a emis ieri o decizie de poliţie politică în privinţa sa că, democrat-ul Cristian Rădulescu a fost informatorul său pe când era ofiţer la U.S.L.A. Simpatic mi se pare şi faptul că Doru Giugula este preşedintele comisiei de integritate din P.S.D. Bineînţeles că având exemplul măreţului cârmaci, deputatul Rădulescu nu va face nici un gest de onoare cum ar fi clarificarea trecutului său sau/si demisia. Ceea ce sperăm însă este ca tot turnându-se unii pe alţii în câţiva ani să scăpăm de astfel de politcieni.
http://cotidianul.ro/index.php?id=15403&art=38486&cHash=a44917c474

Departe de Europa

Iată că, de mai bine de o săptămână suntem în prima campanie elctorală desfăşurată în România având ca ţintă alegerile pentru Parlamentul European. Privind atent la câteva emisiuni şi clipuri electorale mi-am format anumite impresii pe care vreau să vi le împărtăşesc. În primul rând constat că pentru foarte mulţi lideri politici campania aceasta este o adevarată povară , mai ales de natură financiară, pe care ar fi vrut să o evite. Timpul scurt pentru care ar obţine mandatul, efortul financiar consistent şi timpul rămas până la alegerile naţionale sunt motive care au determinat pe mulţi politicieni importanţi de diferite orientări să nu se agite prea tare pentru alegerile europarlamentare. Exceptând cazul P.S.D. unde mai poţi întâlni lideri precum Adrian Severin, care are însă de mai mulţi ani o carieră internaţională şi unde întocmirea listelor a dat ocazia lui Mircea Geoană de a recompensa pe unii şi a pedepsi pe alţii, în rest conducerile celorlalte partide româneşti nu au avut probleme în a-şi desemna reprezentanţii pentru alegerile de pe 25 noiembrie. Dincolo de posibilitatea de afirmare pe care o au acum unii tineri impicaţi în această campanie electorală , liderii consacraţi au preferat să stea deoparte şi pentru că, riscul unui rezultat nesatisfăcător în cazul celor mai importante formaţiuni politice , exceptând evident P.D. sprijinit de Traian Basescu , după 3 ani de viaţă politică agitată, este unul foarte mare. Stând deoparte „seniorii” politicii româneşti vor avea ocazia să constate de pe margini care este percepţia electoratului asupra partidului din care fac parte. Ei vor şti in felul acesta dacă raţiunea pentru care fac acum politică mai este sau nu valabilă. Deloc întâmplător este şi faptul că în timp ce partidele mari au preferat să meargă la această bătălie electorală cu persoane necontroversate chiar dacă ele sunt mai puţin cunoscute, cele mai mici (P.L.D, P.N.G.) sau cele aflate în criză de identitate ( P.N.T.C.D.) au optat pentru plasarea liderului pe prima poziţie cu speranţa că, prestigiul acestuia se va răsfrânge asupra întregii formaţiuni. O altă impresie din prima săptămână de campanie este nepregatirea partidelor politice româneşti şi din perspectiva subiectelor ce trebuie şi pot fi abordate într-o campanie pentru Parlamentul European. Clipurile electorale, mesajele şi discursuirle rostite în unele întruniri televizate sau comentate în presă ne dovedesc valabilitatea unei astfel de afirmaţii. Hazliu ni se pare şi faptul că subliniiind aproape la unison importanţa păstrării specificului românesc , ca şi cum împotriva acestuia s-ar desfăşura un atac organizat de forţe oculte, programele electorale capătă un accent serios naţionalist. În asemenea împrejurări fără a-l cita pe cetăţeanul turmentat din Caragiale, apare totusi întrebarea prin ce se deosebesc partidele româneşti între ele atâta timp cât toate susţin cam acelaşi lucru iar deosebirea doctrinară nu mai există. Întocmindu-şi strategia şi programele în pripă cei mai mulţi competitori încearcă să se afirme prin poziţionări cât mai radicale faţă de ultimele evenimente naţioanle sperând în felul acesta să mai câştige câteva voturi în plus. În timp ce în România se duce de mai multe luni un război de uzură, în Europa se desfăşoară, aşa cum arată Mircea Vasilescu în ultimul număr din Dilema , o dezbatere serioasă în privinţa cauzelor reale asupra renunţării unui număr tot mai mare de cetăţeni de a se mai implica în activităţi politice şi chiar a se mai interesa de politică în gneral. Toate acestea ne arată din nou, dacă mai era nevoie, cât de departe suntem de Europa.

Lovitura de imagine

In conditiile in care de mai multe zile vorbim despre situatia incendiara din Italia si dificultatile carora trebuie sa le faca fata romanii aflati acolo vestea conform careia Adriana Saftoiu, ex-purtator de cuvant al presedintelui Traian Basescu, este noul consilierul de imagine al vicepresedintelui liberal, Ludovic Orban a trecut neobservata. Informatia a fost confirmata, intr-un mod cat se poate de original, de Orban insusi, duminca la Focsani. "Nu confirm, dar nici nu infirm", a raspuns acesta jurnalistilor, dupa care a inceput sa rada. Liderul liberal a adaugat ca Adriana Săftoiu are contracte cu mai multi oameni politici si este decizia acesteia daca va face public numele celor pe care ii consiliaza. "Moare Basescu acum!", a mai spus, ironic, Ludovic Orban. Trimiterea facuta de Orban catre seful statului are directa legatura cu relatia profesionala speciala si de lunga durata pe care cei doi au avut-o anterior demisiei acesteia. Ramine de vazut acum in ce masura liderul liberal va sti sa profite de experienta unuia din cei mai experimentati consilieri politici din Romania.

"Referendum"

Peste exact trei săptămâni vom avea un prim răspuns la una din întrebările provocate de tumultul vieţii politice româneşti respectiv dacă varianta de vot uninominal propusă de preşedintele ţării are sau nu şanse să devină realitate. Dincolo de rezultatul plebiscitului de pe 25 noiembrie cred că o discuţie asupra oportunităţii organizării unei astfel de acţiuni dar şi în privinţa subiectelor care sunt supuse unei astfel de „dezbateri” merită ceva mai multă atenţie .
Într-o societate care este nevoită să facă faţă la numeroase probleme şi provocări referendum-ul poate ajuta la stabilirea unei liste a priorităţtilor în funcţie de care autorităţile să distribuie resursele financiare de care dispun. În condiţiile în care referendum-ul nu permite decât formularea unor răspunsuri cu da şi nu atunci trebuie inventată o altă formă de consultare populară pentru ca în urma realizării ei să ştim care ne sunt priorităţile.
Săptămâna trecuă a adus în atenţie dincolo de scandalul monden pe care l-a provocat o problemă deosebit de gravă şi anume situaţia copiilor din România bolnavi de cancer. Apelul la ajutorul umanitar arată în opinia mea o incapacitate a statului român de a rezolva astfel de situaţii iar dificultatea este una de natură financiară în primul rând. Rupt parcă de realitate , Senatul României aproba cu o lună şi jumătate în urmă susţinerea de către guvern cu 50% din suma ce va fi necesară construirii deja celebrei Catedralei a Mântuirii Neamulului. Dincolo de faptul ca o astfel de hotărâre arată tentaţia spre populismul ieftin a celor mai mulţi lideri politici actuali, ea pare să ignore provocările financiare tot mai numerose cărora va trebui să le facă faţă guvernele României în următorii ani. În al doilea rând o astfel de atitudine arată cât de mică este disponibilitatea factorilor de decizie din România de a clarifica odată relaţia statului cu una din instituţiile sale importante, biserica. Disponibiliatea redusă la transparenţă şi refuzul aproape constant al acesteia de a-şi clarifica relaţia cu trecutul ba chiar tentaţia de a se considera un stat în stat sunt încurajate practic de astfel de decizii. În plină campanie umanitară, guvernul hotăreşte din nou, alocarea unor sume importante pentru B.O.R. prezentate de această dată ca având destinaţie socială. Toate acestea sunt motive pentru care cred că este timpul să discutăm serios, indiferent de forma în care o facem, despre tipul de stat pe care vrem să-l construim în România : unul laic sau religios.

Basescu si presa romana

Abuziv

Deşi îmi propusesem ca pentru o perioadă de timp să nu mai fac referiri la cel pentru care am luptat în 2004, alături de alţi tineri „obraznici” din P.N.L., să devină preşedintele României crezând eu foarte tare în faptul că România are nevoie de Dreptate şi Adevăr, nu pot să nu comentez ultima sa prestaţie mediatică. În condiţiile în care România înregistrează din cauza oribilei crime din Italia una din cele mai grave crize de imagine de după 1989, cu efecte greu de intuit acum, preşedintele României simte din nou nevoia să încalce constituţia, să se amestece în campania electorala şi să aducă acuzaţii neprobate tuturor adversarilor săi politci. Reclamând faptul că televiziunea publică nu i-a acordat un spaţiu de emisie pentru a explica varianta de uninomial pe care o propune, dar fără a spune că nici cei care nu agreează varianta avansată de el nu au timpi de antenă, Traian Băsescu a dat friu liber tuturor frustrărilor acumulate în ultimul timp. Dezbaterea în sine a fost un eveniment aparte pentru că, de mult nu am mai văzut o emisiune în care să existe atâta armonie între realizator/moderator şi cel invitat, mai ales când acesta din urmă este un om politic.
Cadrul plăcut pe care Radu Moraru i l-a creat preşedintelui a reprezentat pentru acesta un stimul important ce l-a ajutat să se manifeste măcar în câteva direcţii foarte sincer. Nestingherit, şeful statului a recunoscut faptul că fixarea referendumului în aceceaşi zi cu euroalegerile e un sprijin pentru PD şi PLD, ceea ce oricum ştiam cu toţii, precum şi faptul că va mai organiza astfel de acţiuni în preajma viitoarelor alegeri din 2008. Nonşalanţa manifestată în clamarea dreptului său de a avea simpatii pentru o doctrină sau alta, pe parcursul mandatului, nu a provocat vreo reactie din partea ziaristului dur care se vrea a fi Radu Moraru. Cunoscând atitudinea realizatorului unei emisuni al cărei titlu se potriveşte foarte bine cu, ceea ce vrea Traian Băsescu să devină, respectiv Naşul politicii româneşti, nu ne-am mirat de faptul că acesta nu l-a întrebat de pildă despre oamenii de afaceri din jurul său, de povestea binecunoscută a parcului Bordei din capitală în care preşedintele a jucat un rol important sau de afaceri de genul celor relatate de ziarul Cotidanul pe 29 octombrie 2007. Am sperat însă, ca măcar o mică întrebare despre relaţia preşedintelui cu presa românească şi modul graţios în care îi etichetează pe ziariştii „indisciplinaţi” să-i fie adresată. Pentru a nu vorbi în gol postăm câteva imagini relevante pentru atitudinea unui preşedinte popular dintr-o ţară europeană cu reprezentanţii celei de-a patra puteri în stat.

Disperare

Ca orice partid aflat la inceputul activitatii sale, P.L.D. este in cautare de membri. Dupa ce au terminat de momit membri ai P.N.L. , fostii nostri colegi au gasit de cuviinta sa atraga vedete de partea lor pentru a deveni populari. Despre ce vedete este vorba insa puteti vedea la http://www.click.ro/Politica/alina-plugaru-il-iubeste-pe-stolojan.

La pământ

După ce am aşteptat mai mulţi ani integrarea în U.E. ca un moment salvator, am constatat că aderarea la comunitatea europeană presupune şi respectarea unor reguli clar stabilite în mare parte de către cei care au acceptat să le fim aliaţi. Trecând cu prea multă uşurinţă peste faptul că destule sondaje făcute în Franţa, Germania, Marea Britanie ş.a. arătau o anumită reţinere faţă de alăturarea României, guvernele de la Bucureşti nu doar că au făcut schimbări în politicile lor publice mai mult ca urmare a unor presiuni externe şi avertizări periodice dar au ignorat complet tocmai motivul principal al reţinerii faţă de România:teama de imigranţii români şi fenomenul de infracţionalitate cu, care cei mai mulţi dintre ei erau asociaţi la nivel de imagine. Bucurându-se de faptul că în urma plecării în Occident pot raporta scădri importante ale şomajului, factorii de decizie de la Bucureşti nu au făcut nimic în direcţia amintită. Ceea ce se întâmplă acum în Italia nu este decât expresia situaţiei aminitite mai sus iar dacă, am ajuns din nou să fim pe agenda diplomaţiei europene pentru crime, furturi şi violuri este şi datorită faptului că de câţiva ani buni avem parcă o sensibilitate redusă în raport cu violenţele de diferite tipuri din jurul nostru.
În acelaşi timp ultimele evenimente de la Bucureşti şi ne gândim când spunem asta la discuţiile recente dintre preşedintele României şi cel al Ucrainei, ne-au demonstrat că speranţele noastre legate de contribuţia pe care ar putea să o aibă Viktor Iuscenko, văzut de către noi ca liderul democrat al Ucrainei, la îmbunătăţirea relaţiei dintre cele două state s-au dovedit deşarte. Fără a intra în detaliile deja cunsocute ale celor trei probleme litigioase care xistă la ora actuală între Bucureşti şi Kiev: Insula Şerpilor , canalul Bîstroe şi combinatul de la Krivoirog dar mai ales fără a ne inflama inutil credem că atitudinea preşedintelui Ucrainei şi declaraţiile sale arată în mod clar că România are o problemă diplomatică pe care nu reuşeşte să o rezolve. Surpriza noastră este legată de faptul că ne-am fi aşteptat ca abilitatea cunoscută a preşedintelui Băsescu, în privinţa politicii interne, să o regăsim măcar în parte şi în plan extern iar comportamentul său să fie asemenea unui lider al oricărei ţări membre a U.E. Nu dorim să căutăm neapărat vinovaţi, dar când înregistrezi eşecuri succesive în privinţa relaţiilor cu statele din fostul spaţiu sovietic iar cele din U.E. nu dau semne că ar fi interesate de proiectele tale, atunci câteva semne de întrebare credem că merită a fi puse în privinţa capacităţii de a face politică externă serioasă a celui care se află astăzi la Cotroceni. Preocupat de consolidarea puterii sale în România, Traian Băsescu nu pare să-şi facă prea multe griji în legatură cu faptul că nu a mai întreprins de mult o vizită într-o capitală occidentală iar la Bucureşti nu am mai văzut de mult un lider occidental. În timpul acesta constatăm gesturi de simpatie faţă de lideri precum cel al Azerbadjanului, Ilham Alyev, un lider venit la putere în urma unor alegeri frauduloase organizate în 2003 şi participări la dezveliri de statui ale tatălui acestuia Gaidar Alyev, fost general KGB şi preşedinte, înaintea fiului său, al aceleeaşi interesante ţări. Ceea ce vrem să mai spunem este că încercarea de a deţine controlul asupra întregii clase politice româneşti îi răpeşte preşedintelui din energia pe care am vrea să o vedem manifestându-se tocmai acolo unde Constituţia îi dă mai multe drepturi şi anume în privinţa politicii externe asta dacă, domnia sa nu crede cumva că singura atribuţie pe care o are în privinţa relaţiilor externe ale statului român este numirea de ambasadori. Lucrul de care ne temem cel mai mult este că până în momentul în care domnia sa se va dezmetici din micile victorii interne, România va încasa tot mai mulţi pumni pe plan extern şi se va afla tot mai des la pamânt.

Invitatie

Astazi 1 noiembrie, incepand cu orele 17.00 va avea loc la Sala Mihai Eminescu a Hotelului Astoria din Iasi, dezbaterea organizata de Institutul de Studii Liberale, intitulata " Provocarea Europeana"
La acest eveniment vor participa d-l Daniel Daianu si d-na Iulia Huiu, candidati din partea PNL la Parlamenul European.

Compromis

Discuţia despre sistemul de vot uninominal atrage atenţia asupra unui talent deosebit pe care îl posedă o parte a clasei politice româneşti. În locul elaborării şi punerii în practică a unor proiecte care să transceadă partidelor politice în urma stabilirii unui compromis, mulţi dintre politicienii de azi au demonstat că au capacitatea de a compromite orice idee generoasă, cum ar fi de pildă aceea a votului uninominal. După ce în anii ‘90 am ratat o discuţie serioasă asupra formei de guvernământ, absolut firească ţinând cont de modul în care a fost înlaturată monarhia în România în 1947, acum, în locul unei dezbateri asupra mecanismelor reale prin care se poate institui un control serios asupra guvernării vorbim, cu tot mai multă patimă, despre un sistem electoral sau altul. Pentru o ţară care a cunoscut, timp de 50 de ani, un regim dictatorial cred că o analiză asupra modului în care pot fi blocate tendinţele spre dobândirea unei puteri discreţionare, dacă nu absolute, a oricărei guvernări, a fi fost foarte utilă. Disputa de astăzi a pornit de fapt de la imperfecţiunea actualei Constituţii şi de la setea de putere a unora. Dacă în 2003 cei care au contribuit la modificările aduse Constituţiei, din 1990, au gândit un model politic în care Parlamentul şi primul ministru căpătau o forţă reală comparativă cu aceea a preşedintelui mai mult simbolică (reprezentativă), aceasta s-a datorat conştientizării imposibilităţii identificării unor lideri care să aibă şanse, în mod real, pentru fotoliul de la Cotroceni. Divorţul survenit în cadrul alianţei D.A. avea să evidenţieze o altă faţă a lui Traian Băsescu, deşi cred că ea nu era deloc greu de intuit. Obişnuit să facă „farse” celor care l-au susţinut şi promovat la un anumit moment, a se vedea cazul Petre Roman, preşedintele a considerat că refuzul PNL de a-l urma face parte din registrul pe care el îl cunoştea foarte bine. Cum liberalii au găsit o susţinere serioasă la nivel parlamentar, deloc dezinteresată, antipatia preşedintelui s-a îndreptat dinspre liberali asupra întregului legislativ, mai puţin asupra discipolilor săi. Contrapunând formulei de vot uninominal asupra căruia, după lungi şi interminabile negocieri, un număr important de parlamentari inclusiv de la P.D. au căzut de acord, un alt sistem de vot, Băsescu încearcă să pedepsească pe adversarii săi din Parlament. Cunoscând personajul nu ne mai miră faptul că, după ce în 2006, la şcoala de vară a tinerilor democraţi, critica tipul de vot uninominal propus astăzi, acum s-a răzgândit, în schimb, ne întrebăm de ce nu văd importanţi lideri ai societăţii civile pericolul de a pune faţă în faţă democraţia participativă cu aceea reprezentativă. Lăsând la o parte faptul că prin propunerea pe care o face şeful statului, un număr important de cetăţeni nu vor fi mai reprezentaţi în legislativ, dovada ipocriziei liderilor P.D. este protestul lor faţă de ideea ca şi preşedintele consiliului judeţean să fie ales prin vot uninominal. În condiţiile în care atribuţiile parlamentarilor nu se vor modifica, şi nici nu au cum printr-un referendum, iar mult invocata descentralizare se va realiza într-un târziu şi în România, rolul unui preşedinte de consiliu judeţean va fi mult mai mare decât al unui parlamentar. Într-o asemenea situaţie ne întrebăm de ce nu se acceptă ideea ca şi primul să fie ales prin vot uninominal. Când critică înţelegerile de culise din Parlament, despre care afirmă că ar dispare prin vot uninominal, liderii P.D. uită jocurile de culise care se fac pentru alegerea celor care conduc consiliul judeţean. Toate acestea arată, în mod clar, că nu votul uninomial l-a preocupat pe Traian Băsescu, ci găsirea unei modalităţi de a-i face campanie P.D. şi P.L.D. Ceea ce se va întâmpla în perioada următoare nu e greu de intuit. Mai întâi, legea realizată de guvern va trece de legislativ prin nedepunerea unei moţiuni de cenzură, iar preşedintele nu o va semna şi o va retrimite către Parlament. Energia consumată în demonstrarea eficienţei unui sistem comparativ cu altul va avea ca efect final prezenţa la urne a unui număr foarte mic de alegători, iar în condiţiile în care în România nu sunt admise referendum-uri legislative, proiectul preşedintelui nu va mai fi luat în calcul de senatori şi deputaţi. Singurul proiect care va rămâne în discuţie, cel al guvernului, nu va mai avea timpul necesar să fie adoptat din nou de către Parlament pentru a putea produce efecte începând cu alegerile din 2008. În felul acesta, vom scrie un nou fragment din lucrarea „Proiecte politice compromise după 1989” alături de lustraţie şi alte câteva. Singura întrebare ce mai aşteaptă un răspuns este care va fi următorul?


·

Anticonstituţional

Dacă mai era nevoie pentru cineva bineintenţionat, săptămâna trecută preşedintele României a dat o nouă dovadă de ceea ce înseamnă în viziunea domniei sale democraţie originală. Apropierea în perioada de început a democraţiei româneşti de Ion Iliescu a contribuit nu doar la formarea unei imagini aparte asupra acesteia ci şi la dobândirea stilului pe care, al patrulea preşedinte al României, l-a impus de a face politică. Discursurile demagogice, populismul, patetismul când e vorba de corupţii altora, toate acestea au atins in ultimii ani cele mai desăvârşite forme. La fel ca şi predecesorul său, Traian Băsescu are un mod aparte de a se raporta la partidele politice. În timp ce Ion Iliescu critica partidele când ele nu acceptau dimensiunea dată de el consensului naţional , astăzi Traian Băsescu face tot posibilul să desfiinţeze pe cei care nu au accpetat să se unească sub stindardul unui singur partid, pentru a-i asigura măreţului cârmaci noi victorii.
Începutul săptamânii trecute avea să ne aducă o nouă dovadă asupra faptului că şeful statului a uitat nu doar de dosare ciudate precum Flota sau casa din Mihăileanu ci şi de criticile aduse din poziţia de lider al alianţei D.A. aduse lui Ion Iliescu pentru propaganda pe faţă făcută P.S.D. apărând alături de liderii importanţi ai acestuia în campania din 2004. Prezent la acţiunea ce a avut drept obiectiv lansarea candidaţilor pentru Parlamentul European a P.D., cel care promitea că va fi preşedintele tutoror românilor a adus prin critica celorlalte partide, şi discursul favorabil P.D., o nouă probă la dosarul "încălcarea constituţiei". Ceea ce ni se pare de acum grav este faptul că domnia sa se comportă din ce în ce mai des ca un cetăţean care ştie din start că nu are să suporte vreodată consecinţele faptelor sale, dar şi existenţa unui cor de aplaudaci care îl ajută parcă să capete tot mai mult sentimentul că va fi veşnic. Ca şi cum nu făcuseră destule gafe până joi, conducerea P.S.D. a decis sa răspundă invitaţitei provocatoare a preşedintelui P.D., Traian Băsescu. Din naivitate sau prostie , Mircea Geoană nu a ştiut să evite capcana aruncată de şeful statului şi a ajuns astfel sa fie blagoslvit în propria casă. Singura curiozitate pe care o mai avem în acest moment este dacă din dorinţa de a-şi manifesta în continuare dispreţul faţă de Constituţie va merge şi atunci când P.R.M. îşi va anunţa canidaţii pnetru P.E.
Dacă la începutul mandatului remarcam asemănarea cu Ion Iliescu prin zâmbetul larg şi dorinţa de a fi în mijlocul mulţimii, odată cu trecerea timpului aveam să descoperim şi alte elemente comune. Multe asemănări am putea să mai găsim cu puţină străduinţă între Ion Iliescu şi Traian Băsescu dar ceea ce ştim sigur este faptul că despre primul nu am fi putut spune vreodată că îi place într-un mod excesiv, pentru un şef de stat, companiile femeilor frumoase precim şi cea a sticlelor de wisky .