2007, ultimul an al haiducilor?

Politica romanească a avut după 90 în rândurile ei şi oameni care au jucat rolul haiducului. Dacă Miron Cozma a trecut după câţiva ani de glorie într-un plan secund ajutat fiind şi de justiţia românească, un alt personaj la fel de agitat ca şi el, Corneliu Vadim Tudor a reuşit să ocupe un loc important pe agenda politică timp de mai mulţi ani. Provenind din eşalonul secund al vechiului regim, el a profitat vreme îndelungată de faptul că "noii" lideri ai României erau ca şi el oameni care doreau să îşi ia revanşa, cunoscând foarte bine modul de funcţionare al sistemului economic şi politic românesc. Cum altfel se explică faptul că în ciuda tuturor atacurilor şi injuriilor aduse emanaţilor revoluţiei dar şi adversarilor acestora, Vadim a rămas imun în faţa justiţiei. Ce altă explicaţie decât cea a unor legături vechi, putem găsi asupra colaborării din plan guvernamental dintre PRM şi FDSN , în anii 1992-1996, sau cu PSD în intervalul 2000-2004? Haiducului Vadim nu i s-a întâmplat nimic nici în clipa în care contribuţia lui la evenimentele de la Costeşti a devenit limpede pentru toată lumea. Dezumflat serios după 2000 când sistemul care l-a produs, l-a abandonat în favoarea lui Ion Iliescu, el a intrat în derivă din momentul în care alţi doi lideri politici Traian Băsescu şi Gigi Becali au început să desfăşoare tot mai mult un discurs anti-sistem . Fiecare dintre ei a reuşit să rupă părţi importante din electoratul lui Vadim. În plus faţă de acesta din urmă , cei doi au ştiut să aibă o "faţă" mai umană apropiindu-se mult mai mult de alegători.
Ipostazierea lui Cozmin Guşă în 2005 în rolul de dizident al Alianţei D.A. a complicat lucrurile în familia haiducilor. Provenind din sânul puterii, cu destule informaţii despre lideri politici din mai multe partide, el a crezut ca plânsul pe umărul românilor şi dezvăluirile incendiare despre foştii parteneri îi vor aduce în mod automat o popularitate deosebită.
Numărul mare al haiducilor a contribuit însă şi la o privire mai atentă asupra lor. Electoratul a aşteptat din partea lor să descopere şi calităţi de "constructori". Dacă Traian Băsescu a putut fi identificat măcar cu proiectul partidului prezidenţial, în dreptul celorlalţi trei nu poate fi pus nimic serios. Într-o societate în care cota de încredere în liderii politici scade tot mai mult ca urmare a dezamăgirilor succesive iar economia pare să nu fie afectată prea mult de zbuciumul vieţii politice, era de aşteptat ca şi imaginea haiducilor să fie treptat afectată. Eşecul în alegerile europarlamentare ale lui Vadim Tudor, Gigi Becali şi Cozmin Guşă dar şi eşecul obţinut de Traian Băsescu la referendum poate să fie începutul coborârii lor pe topogan dacă o schimbare de strategie şi atitudine politică nu se va produce în curând.

Dezamagire

În urmă cu mai mulţi ani îmi propusesem, fiind pasionat de tot ce ţine de istoria liberalismului românesc mai ales, să realizez un volum de interviuri cu seniorii P.N.L. de după 1990. Consideram atunci, că cei mai mulţi dintre ei aveau lucruri de împărtăşit nu doar tinerilor liberali, ci în general noii generaţii din România. Impresia aceasta mi-a fost întărită după ce prin 2003 îl întâlnisem pe Constantin Bălăceanu Stonici la o dezbatere organizată la B.C.U . Iaşi, unde avusesem ocazia să stau un anumit timp de vorbă cu el despre liberalism, comunism şi arhivele P.N.L., lucru care pe mine mă interesa în mod deosebit. Dorinţa dânsului de a mă îndruma spre ceea ce eu căutam ca tânar istoric şi modul în care îmi povestea despre distrugerea cărţilor şi a altor bunuri personale de pe moşia Brătienilor de la Florica şi cele ale familiei sale m-a impresionat. Chiar dacă din diferite motive nu am mai dus la capăt proiectul acesta, pentru mine Bălăceanu Stolnici a rămas un reper până în toamna acestui an. Trecând prin şocuri diferite provocate de apariţia unor dovezi clare despre colaborarea unor venerabili precum Dan Amadeo Lăzărescu, Mircea Ionescu Quintus, alaturi de Alexandru Paleologu, cu fosta securitate, am sperat ca in elita liberala alături de Radu Cîmpeanu, Neagu Djuvara sau Dinu Zamfirescu, să rămână neatins şi C.Bălăceanu Stolnici. Ultimul s-a distins de la începutul apariţiilor sale publice prin silueta de ascet, bine asortată cu costumul şi cu lănţişorul de la vestă, semn exterior al unei vechi distincţii afişată fără nici un fel de ostentaţie. El era de departe boierul. În condiţiile în care unele din elementele de mai sus, erau valabile şi în cazul celorlalţi, am avut mereu senzaţia că el transmitea parcă în masura cea mai mare imaginea unei lumi româneşti de înainte de 1946 ruptă în mod brutal odată cu instalarea regimului comunist.
Privind retrospectiv şi cu mai multă atenţie la unele din participările sale publice observ existenţa unor gesturi pe care nu mi le-am explicat şi care nu ar trebui văzute nici astăzi neaparat din perspectiva ultimelor evenimente ci mai degrabă dintr-un anumit conformism. Aşa a fost cazul scandalului de la spitalul Elias, din 2005, când profesorul Bălăceanu a acceptat să devină cureaua de transmisie a Academiei sau când a acceptat înfiinţarea unei noi mitropolii la Cluj.Când am aflat în primăvară că, personajul căruia i-am acordat mereu cea mai mare încredere după 1990 a colaborat cu Securiatatea, am fost dezamăgit dar am crezut iniţial că fusese vorba de un angajament luat sub presiune şi mai ales faptul că omul nu făcuse nici un rău semenilor săi. Am aşteptat însă un gest de bun simţ şi anume o retragere din funcţiile numeroase pe care le deţinea. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, din păcate. Am înţeles în toamna acestui an şi din ultimele dezvăluiri că tocmai acesta fusese punctul slab al boierului : dorinţa de a avea cât mai multe funcţii şi o mare disponibilitate de a face orice pentru a le obţine şi mai ales a le păstra. În felul acesta, Bălăceanu nu mai era un boier, mai mult nu mai era nici măcar un om obişnuit ci unul de cea mai joasă speţă , în stare să facă orice pentru atingerea unui interes personal. Încercarea de a explica colaborarea cu securitatea prin rolul său în apărarea patriei arată că profesorul Bălăceanu Stolnici şi-a însuşit perfect limbajul celor pe care i-a slujit şi care au nenorocit o generaţie al cărei reprezentant îl consideram şi pe el. Dacă mai lipsea ceva din această piesă a scoaterii pe uşa din dos a istoriei unui perosnaj la care ne-am raportat ca la un reper, atunci informatiile potrivit cărora ar fi fost părtaş la uciderea lui Vlad Georgescu erau cu siguranţă elementele care lipseau.Nepăsarea instituţiilor în care încă îşi mai desfăşoară activitatea nu mă surprinde , mă intrigă doar faptul că nici în aceste momente, „ boierul” nu crede că este timpul să se retragă, adoptând aceeaşi atitudine ca şi până acum şi anume aceea a unui om care a păcălit istoria.
P.S.1 Sper ca liberalii atât de intrasigenţi în cazul Monei Muscă, să fie la fel de intrasigenţi şi în cazul mult mai grav al lui C. Bălăceanu Stolnici.

P.S. 2. Miine vom vorbi despre dinozaurii din jurul nostru

Linie Dreaptă

Mai repede decât aş fi crezut,cele patru săptămâni de campanie electorală pentru primele alegeri europarlamentare se termină peste câteva zile. Evident că odată cu apropierea orei H tot mai multă lume se întreabă nu cine va fi câştigătorul,deoarece el se află pe buzele tuturor ci mai degrabă care sunt procentele pe care le va obţine fiecare formaţiune politică, reprezintă o preocupare serioasă.Rezultatele au o deosebită importanţă pentru configurarea scenei politice pentru următoarele luni dar şi în privinţa reaşezării raportului de forţe în interiorul partidelor competitoare.Trebuie să recunosc că nu m-am aşteptat ca în timpul acestei campanii electorale să asist la mari dezbateri doctrinare pentru că din păcate prea puţină lume e preocupată de aşa ceva dar de aici şi până la lipsa unei preocupări serioase pentru a face distincţiile de program necesare, e o cale lungă.Faptul că partidele aflate în opoziţie au preferat să discute nu un program sau un proiect pe care il vor susţine odată ajunşi în P.E. ci mai degrabă despre greşelile unui guvern supus unui atac mediatic deosebit nu m-a surprins. O asemenea strategie arată o puţinătate a ideilor celor care fac parte din staff-ul electoral fără ca aceasta să însemne o reducere a şanselor de succes. Amuzant mi s-a părut şi preocuparea tuturor competitorilor pentru convingerea electoratului asupra luptei pe care o vor da ei pentru păstrarea " specificului românesc " odată ajunşi în P. E. ca şi cum un duşman invizibil pândeşte de după colţ tradiţiile şi obiceiurile românilor. După ce luptele politice cotidiene au dezamăgit multă lume, o campanie anostă precum cea spre sfârşitul căreia ne aflăm nu are cum să contribuie la sporirea numărului celor care vor participa la alegerile de duminică, al căror rezultat va depinde în mare măsură de capacitatea de mobilzare a propriilor membri dar şi de eventuale noi dezvăluiri pe care le poate face o instituţie precum D.N.A.
P.S. Am crezut că această nouă competiţie electorală va însemna şi sfârşitul unui tip de campanie electorală, murdară, în care fiecare poate spune sub protecţia anonimatului ce doreşte, despre oricine fără teama de a fi sancţionat. Tovarăşii de la P.S.D.Iaşi au demonstrat, prin publicarea fiţuicii Ancheta, din nou că sunt demnii urmaşi ai unui partid pe care îl credeam de mult apus:P.C.R.

Departe de Europa

Iată că, de mai bine de o săptămână suntem în prima campanie elctorală desfăşurată în România având ca ţintă alegerile pentru Parlamentul European. Privind atent la câteva emisiuni şi clipuri electorale mi-am format anumite impresii pe care vreau să vi le împărtăşesc. În primul rând constat că pentru foarte mulţi lideri politici campania aceasta este o adevarată povară , mai ales de natură financiară, pe care ar fi vrut să o evite. Timpul scurt pentru care ar obţine mandatul, efortul financiar consistent şi timpul rămas până la alegerile naţionale sunt motive care au determinat pe mulţi politicieni importanţi de diferite orientări să nu se agite prea tare pentru alegerile europarlamentare. Exceptând cazul P.S.D. unde mai poţi întâlni lideri precum Adrian Severin, care are însă de mai mulţi ani o carieră internaţională şi unde întocmirea listelor a dat ocazia lui Mircea Geoană de a recompensa pe unii şi a pedepsi pe alţii, în rest conducerile celorlalte partide româneşti nu au avut probleme în a-şi desemna reprezentanţii pentru alegerile de pe 25 noiembrie. Dincolo de posibilitatea de afirmare pe care o au acum unii tineri impicaţi în această campanie electorală , liderii consacraţi au preferat să stea deoparte şi pentru că, riscul unui rezultat nesatisfăcător în cazul celor mai importante formaţiuni politice , exceptând evident P.D. sprijinit de Traian Basescu , după 3 ani de viaţă politică agitată, este unul foarte mare. Stând deoparte „seniorii” politicii româneşti vor avea ocazia să constate de pe margini care este percepţia electoratului asupra partidului din care fac parte. Ei vor şti in felul acesta dacă raţiunea pentru care fac acum politică mai este sau nu valabilă. Deloc întâmplător este şi faptul că în timp ce partidele mari au preferat să meargă la această bătălie electorală cu persoane necontroversate chiar dacă ele sunt mai puţin cunoscute, cele mai mici (P.L.D, P.N.G.) sau cele aflate în criză de identitate ( P.N.T.C.D.) au optat pentru plasarea liderului pe prima poziţie cu speranţa că, prestigiul acestuia se va răsfrânge asupra întregii formaţiuni. O altă impresie din prima săptămână de campanie este nepregatirea partidelor politice româneşti şi din perspectiva subiectelor ce trebuie şi pot fi abordate într-o campanie pentru Parlamentul European. Clipurile electorale, mesajele şi discursuirle rostite în unele întruniri televizate sau comentate în presă ne dovedesc valabilitatea unei astfel de afirmaţii. Hazliu ni se pare şi faptul că subliniiind aproape la unison importanţa păstrării specificului românesc , ca şi cum împotriva acestuia s-ar desfăşura un atac organizat de forţe oculte, programele electorale capătă un accent serios naţionalist. În asemenea împrejurări fără a-l cita pe cetăţeanul turmentat din Caragiale, apare totusi întrebarea prin ce se deosebesc partidele româneşti între ele atâta timp cât toate susţin cam acelaşi lucru iar deosebirea doctrinară nu mai există. Întocmindu-şi strategia şi programele în pripă cei mai mulţi competitori încearcă să se afirme prin poziţionări cât mai radicale faţă de ultimele evenimente naţioanle sperând în felul acesta să mai câştige câteva voturi în plus. În timp ce în România se duce de mai multe luni un război de uzură, în Europa se desfăşoară, aşa cum arată Mircea Vasilescu în ultimul număr din Dilema , o dezbatere serioasă în privinţa cauzelor reale asupra renunţării unui număr tot mai mare de cetăţeni de a se mai implica în activităţi politice şi chiar a se mai interesa de politică în gneral. Toate acestea ne arată din nou, dacă mai era nevoie, cât de departe suntem de Europa.

Anticonstituţional

Dacă mai era nevoie pentru cineva bineintenţionat, săptămâna trecută preşedintele României a dat o nouă dovadă de ceea ce înseamnă în viziunea domniei sale democraţie originală. Apropierea în perioada de început a democraţiei româneşti de Ion Iliescu a contribuit nu doar la formarea unei imagini aparte asupra acesteia ci şi la dobândirea stilului pe care, al patrulea preşedinte al României, l-a impus de a face politică. Discursurile demagogice, populismul, patetismul când e vorba de corupţii altora, toate acestea au atins in ultimii ani cele mai desăvârşite forme. La fel ca şi predecesorul său, Traian Băsescu are un mod aparte de a se raporta la partidele politice. În timp ce Ion Iliescu critica partidele când ele nu acceptau dimensiunea dată de el consensului naţional , astăzi Traian Băsescu face tot posibilul să desfiinţeze pe cei care nu au accpetat să se unească sub stindardul unui singur partid, pentru a-i asigura măreţului cârmaci noi victorii.
Începutul săptamânii trecute avea să ne aducă o nouă dovadă asupra faptului că şeful statului a uitat nu doar de dosare ciudate precum Flota sau casa din Mihăileanu ci şi de criticile aduse din poziţia de lider al alianţei D.A. aduse lui Ion Iliescu pentru propaganda pe faţă făcută P.S.D. apărând alături de liderii importanţi ai acestuia în campania din 2004. Prezent la acţiunea ce a avut drept obiectiv lansarea candidaţilor pentru Parlamentul European a P.D., cel care promitea că va fi preşedintele tutoror românilor a adus prin critica celorlalte partide, şi discursul favorabil P.D., o nouă probă la dosarul "încălcarea constituţiei". Ceea ce ni se pare de acum grav este faptul că domnia sa se comportă din ce în ce mai des ca un cetăţean care ştie din start că nu are să suporte vreodată consecinţele faptelor sale, dar şi existenţa unui cor de aplaudaci care îl ajută parcă să capete tot mai mult sentimentul că va fi veşnic. Ca şi cum nu făcuseră destule gafe până joi, conducerea P.S.D. a decis sa răspundă invitaţitei provocatoare a preşedintelui P.D., Traian Băsescu. Din naivitate sau prostie , Mircea Geoană nu a ştiut să evite capcana aruncată de şeful statului şi a ajuns astfel sa fie blagoslvit în propria casă. Singura curiozitate pe care o mai avem în acest moment este dacă din dorinţa de a-şi manifesta în continuare dispreţul faţă de Constituţie va merge şi atunci când P.R.M. îşi va anunţa canidaţii pnetru P.E.
Dacă la începutul mandatului remarcam asemănarea cu Ion Iliescu prin zâmbetul larg şi dorinţa de a fi în mijlocul mulţimii, odată cu trecerea timpului aveam să descoperim şi alte elemente comune. Multe asemănări am putea să mai găsim cu puţină străduinţă între Ion Iliescu şi Traian Băsescu dar ceea ce ştim sigur este faptul că despre primul nu am fi putut spune vreodată că îi place într-un mod excesiv, pentru un şef de stat, companiile femeilor frumoase precim şi cea a sticlelor de wisky .