Dezamagire

În urmă cu mai mulţi ani îmi propusesem, fiind pasionat de tot ce ţine de istoria liberalismului românesc mai ales, să realizez un volum de interviuri cu seniorii P.N.L. de după 1990. Consideram atunci, că cei mai mulţi dintre ei aveau lucruri de împărtăşit nu doar tinerilor liberali, ci în general noii generaţii din România. Impresia aceasta mi-a fost întărită după ce prin 2003 îl întâlnisem pe Constantin Bălăceanu Stonici la o dezbatere organizată la B.C.U . Iaşi, unde avusesem ocazia să stau un anumit timp de vorbă cu el despre liberalism, comunism şi arhivele P.N.L., lucru care pe mine mă interesa în mod deosebit. Dorinţa dânsului de a mă îndruma spre ceea ce eu căutam ca tânar istoric şi modul în care îmi povestea despre distrugerea cărţilor şi a altor bunuri personale de pe moşia Brătienilor de la Florica şi cele ale familiei sale m-a impresionat. Chiar dacă din diferite motive nu am mai dus la capăt proiectul acesta, pentru mine Bălăceanu Stolnici a rămas un reper până în toamna acestui an. Trecând prin şocuri diferite provocate de apariţia unor dovezi clare despre colaborarea unor venerabili precum Dan Amadeo Lăzărescu, Mircea Ionescu Quintus, alaturi de Alexandru Paleologu, cu fosta securitate, am sperat ca in elita liberala alături de Radu Cîmpeanu, Neagu Djuvara sau Dinu Zamfirescu, să rămână neatins şi C.Bălăceanu Stolnici. Ultimul s-a distins de la începutul apariţiilor sale publice prin silueta de ascet, bine asortată cu costumul şi cu lănţişorul de la vestă, semn exterior al unei vechi distincţii afişată fără nici un fel de ostentaţie. El era de departe boierul. În condiţiile în care unele din elementele de mai sus, erau valabile şi în cazul celorlalţi, am avut mereu senzaţia că el transmitea parcă în masura cea mai mare imaginea unei lumi româneşti de înainte de 1946 ruptă în mod brutal odată cu instalarea regimului comunist.
Privind retrospectiv şi cu mai multă atenţie la unele din participările sale publice observ existenţa unor gesturi pe care nu mi le-am explicat şi care nu ar trebui văzute nici astăzi neaparat din perspectiva ultimelor evenimente ci mai degrabă dintr-un anumit conformism. Aşa a fost cazul scandalului de la spitalul Elias, din 2005, când profesorul Bălăceanu a acceptat să devină cureaua de transmisie a Academiei sau când a acceptat înfiinţarea unei noi mitropolii la Cluj.Când am aflat în primăvară că, personajul căruia i-am acordat mereu cea mai mare încredere după 1990 a colaborat cu Securiatatea, am fost dezamăgit dar am crezut iniţial că fusese vorba de un angajament luat sub presiune şi mai ales faptul că omul nu făcuse nici un rău semenilor săi. Am aşteptat însă un gest de bun simţ şi anume o retragere din funcţiile numeroase pe care le deţinea. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, din păcate. Am înţeles în toamna acestui an şi din ultimele dezvăluiri că tocmai acesta fusese punctul slab al boierului : dorinţa de a avea cât mai multe funcţii şi o mare disponibilitate de a face orice pentru a le obţine şi mai ales a le păstra. În felul acesta, Bălăceanu nu mai era un boier, mai mult nu mai era nici măcar un om obişnuit ci unul de cea mai joasă speţă , în stare să facă orice pentru atingerea unui interes personal. Încercarea de a explica colaborarea cu securitatea prin rolul său în apărarea patriei arată că profesorul Bălăceanu Stolnici şi-a însuşit perfect limbajul celor pe care i-a slujit şi care au nenorocit o generaţie al cărei reprezentant îl consideram şi pe el. Dacă mai lipsea ceva din această piesă a scoaterii pe uşa din dos a istoriei unui perosnaj la care ne-am raportat ca la un reper, atunci informatiile potrivit cărora ar fi fost părtaş la uciderea lui Vlad Georgescu erau cu siguranţă elementele care lipseau.Nepăsarea instituţiilor în care încă îşi mai desfăşoară activitatea nu mă surprinde , mă intrigă doar faptul că nici în aceste momente, „ boierul” nu crede că este timpul să se retragă, adoptând aceeaşi atitudine ca şi până acum şi anume aceea a unui om care a păcălit istoria.
P.S.1 Sper ca liberalii atât de intrasigenţi în cazul Monei Muscă, să fie la fel de intrasigenţi şi în cazul mult mai grav al lui C. Bălăceanu Stolnici.

P.S. 2. Miine vom vorbi despre dinozaurii din jurul nostru