Compromis

Discuţia despre sistemul de vot uninominal atrage atenţia asupra unui talent deosebit pe care îl posedă o parte a clasei politice româneşti. În locul elaborării şi punerii în practică a unor proiecte care să transceadă partidelor politice în urma stabilirii unui compromis, mulţi dintre politicienii de azi au demonstat că au capacitatea de a compromite orice idee generoasă, cum ar fi de pildă aceea a votului uninominal. După ce în anii ‘90 am ratat o discuţie serioasă asupra formei de guvernământ, absolut firească ţinând cont de modul în care a fost înlaturată monarhia în România în 1947, acum, în locul unei dezbateri asupra mecanismelor reale prin care se poate institui un control serios asupra guvernării vorbim, cu tot mai multă patimă, despre un sistem electoral sau altul. Pentru o ţară care a cunoscut, timp de 50 de ani, un regim dictatorial cred că o analiză asupra modului în care pot fi blocate tendinţele spre dobândirea unei puteri discreţionare, dacă nu absolute, a oricărei guvernări, a fi fost foarte utilă. Disputa de astăzi a pornit de fapt de la imperfecţiunea actualei Constituţii şi de la setea de putere a unora. Dacă în 2003 cei care au contribuit la modificările aduse Constituţiei, din 1990, au gândit un model politic în care Parlamentul şi primul ministru căpătau o forţă reală comparativă cu aceea a preşedintelui mai mult simbolică (reprezentativă), aceasta s-a datorat conştientizării imposibilităţii identificării unor lideri care să aibă şanse, în mod real, pentru fotoliul de la Cotroceni. Divorţul survenit în cadrul alianţei D.A. avea să evidenţieze o altă faţă a lui Traian Băsescu, deşi cred că ea nu era deloc greu de intuit. Obişnuit să facă „farse” celor care l-au susţinut şi promovat la un anumit moment, a se vedea cazul Petre Roman, preşedintele a considerat că refuzul PNL de a-l urma face parte din registrul pe care el îl cunoştea foarte bine. Cum liberalii au găsit o susţinere serioasă la nivel parlamentar, deloc dezinteresată, antipatia preşedintelui s-a îndreptat dinspre liberali asupra întregului legislativ, mai puţin asupra discipolilor săi. Contrapunând formulei de vot uninominal asupra căruia, după lungi şi interminabile negocieri, un număr important de parlamentari inclusiv de la P.D. au căzut de acord, un alt sistem de vot, Băsescu încearcă să pedepsească pe adversarii săi din Parlament. Cunoscând personajul nu ne mai miră faptul că, după ce în 2006, la şcoala de vară a tinerilor democraţi, critica tipul de vot uninominal propus astăzi, acum s-a răzgândit, în schimb, ne întrebăm de ce nu văd importanţi lideri ai societăţii civile pericolul de a pune faţă în faţă democraţia participativă cu aceea reprezentativă. Lăsând la o parte faptul că prin propunerea pe care o face şeful statului, un număr important de cetăţeni nu vor fi mai reprezentaţi în legislativ, dovada ipocriziei liderilor P.D. este protestul lor faţă de ideea ca şi preşedintele consiliului judeţean să fie ales prin vot uninominal. În condiţiile în care atribuţiile parlamentarilor nu se vor modifica, şi nici nu au cum printr-un referendum, iar mult invocata descentralizare se va realiza într-un târziu şi în România, rolul unui preşedinte de consiliu judeţean va fi mult mai mare decât al unui parlamentar. Într-o asemenea situaţie ne întrebăm de ce nu se acceptă ideea ca şi primul să fie ales prin vot uninominal. Când critică înţelegerile de culise din Parlament, despre care afirmă că ar dispare prin vot uninominal, liderii P.D. uită jocurile de culise care se fac pentru alegerea celor care conduc consiliul judeţean. Toate acestea arată, în mod clar, că nu votul uninomial l-a preocupat pe Traian Băsescu, ci găsirea unei modalităţi de a-i face campanie P.D. şi P.L.D. Ceea ce se va întâmpla în perioada următoare nu e greu de intuit. Mai întâi, legea realizată de guvern va trece de legislativ prin nedepunerea unei moţiuni de cenzură, iar preşedintele nu o va semna şi o va retrimite către Parlament. Energia consumată în demonstrarea eficienţei unui sistem comparativ cu altul va avea ca efect final prezenţa la urne a unui număr foarte mic de alegători, iar în condiţiile în care în România nu sunt admise referendum-uri legislative, proiectul preşedintelui nu va mai fi luat în calcul de senatori şi deputaţi. Singurul proiect care va rămâne în discuţie, cel al guvernului, nu va mai avea timpul necesar să fie adoptat din nou de către Parlament pentru a putea produce efecte începând cu alegerile din 2008. În felul acesta, vom scrie un nou fragment din lucrarea „Proiecte politice compromise după 1989” alături de lustraţie şi alte câteva. Singura întrebare ce mai aşteaptă un răspuns este care va fi următorul?


·