Marea Familie

Dupa ce marele actor politic, până la Traian Băsescu, Ion Iliescu inventase în anii 90 termenul de democraţie originală, după 2004 câţiva lideri politici de la Bucureşti şi-au descoperit o nouă vocaţie, aceea de a se revendica de la familia politică europeană populară. Fără precizări sau nuanţe, ci pur şi simplu- populari. Apărută mai întâi în cadrul discuţiilor generate de viitorul Alianţei D.A., tema internaţionalei populare a declanşat multe comentarii. Slab reprezentată în România, prin U.D.M.R. şi P.N.Ţ.C.D., gruparea cea mai puternică din Parlamentul European avea tot interesul să aibă în România un corespondent cu o largă vizibilitate politică şi un lider pe măsură. Dacă iniţial am înţeles şi acceptat ideea fuziunii P.N.L cu P.D. şi integrarea lor în P.P.E., deşi mai normal credeam că era, ţinând cont de faptul că se discuta despre fuziunea dintre un partid de centru stânga(P.D.) şi unul de centru-dreapta(P.N.L.) în Internaţionala Liberală (de centru), ulterior am devenit mai întâi rezervat, apoi total împotriva unui asemena proiect. Motivele erau mai multe.
Am fost mai întâi surprins de lipsa unei preocupări pentru definirea a ceea ce însemna în viziunea P.D. termenul de popular şi de faptul că liderii săi ignorau existenţa a două curente în cadrul "popularilor", şi anume creştin-democraţii şi conservatorii. Nici nonşalanţa vizibilă în momentul trecerii de la stânga la dreapta spectrului politic de către P.D. nu mă mulţumea prea tare. În acelaşi timp, nu simţeam o prea mare atracţie faţă de unele idei din setul de valori ale celor două curente. Începusem să mă gândesc în acea perioadă cât de mare trebuie să fie preţul plătit pentru constituirea unei forţe politice de dreapta care să ţină partidele de stânga departe de tabloul de comandă al ţării, pentru o perioada de timp importantă. Când am realizat că singurul argument pentru trecerea la "marea familie populară" era constituirea unui vehicol politic important pentru Traian Băsescu am devenit un adversar al ideii de fuziune dintre P.N.L şi P.D.
Proiectul a fost dus din păcate mai departe de acei lideri liberali care au crezut în posibilitatea dezvoltării şi existenţei independente de Băsescu a încă unui partid liberal în România. Evenimentele din ultimele săptămâni arată clar că liderii P.L.D au fost păcăliţi de cei de la P.D. După ce au fost stimulaţi să plece din P.N.L., cei dântii au ocazia să constate că proiectul "marii familii" a fost o păcăleală şi că singura dorinţa a P.D. este fuziunea prin absorbţie. După ce a stat în anii 2001-2003 pe la coada clasamentului sondajelor politice, P.D. nu va accepta acum o căsătorie cu o persoană a cărei zestre este necunoscută, dar nici nu va introduce divorţ înainte de "consumarea" căsătoriei. În acelaşi timp P.L.D. îşi dă seama că dacă acceptă ideea unei fuziuni înaintea alegerilor parlamentare, pericolul de a-şi pierde electoratul în faţa căruia s-a prezentat ca fiind purtătorul unui altfel de liberalism este foarte mare.
Scenariul pe care îl văd în momentul de faţă pentru "marea familie" este următorul: fie P.L.D. acceptă fuziunea cu P.D. şi atunci ideea unor platforme politice în cadrul aceleeaşi grupări de dreapta devine o minciună, iar simpatizanţii, şi cred, chiar unii membri vor reveni la P.N.L., fie P.D., în stilul propriu, va înceta,după ce a fost ajutat în câteva probleme de noul aliat să îl mai sprijine şi partidul condus de Stolojan va deveni unul de buzunar.