Departe de Europa

Iată că, de mai bine de o săptămână suntem în prima campanie elctorală desfăşurată în România având ca ţintă alegerile pentru Parlamentul European. Privind atent la câteva emisiuni şi clipuri electorale mi-am format anumite impresii pe care vreau să vi le împărtăşesc. În primul rând constat că pentru foarte mulţi lideri politici campania aceasta este o adevarată povară , mai ales de natură financiară, pe care ar fi vrut să o evite. Timpul scurt pentru care ar obţine mandatul, efortul financiar consistent şi timpul rămas până la alegerile naţionale sunt motive care au determinat pe mulţi politicieni importanţi de diferite orientări să nu se agite prea tare pentru alegerile europarlamentare. Exceptând cazul P.S.D. unde mai poţi întâlni lideri precum Adrian Severin, care are însă de mai mulţi ani o carieră internaţională şi unde întocmirea listelor a dat ocazia lui Mircea Geoană de a recompensa pe unii şi a pedepsi pe alţii, în rest conducerile celorlalte partide româneşti nu au avut probleme în a-şi desemna reprezentanţii pentru alegerile de pe 25 noiembrie. Dincolo de posibilitatea de afirmare pe care o au acum unii tineri impicaţi în această campanie electorală , liderii consacraţi au preferat să stea deoparte şi pentru că, riscul unui rezultat nesatisfăcător în cazul celor mai importante formaţiuni politice , exceptând evident P.D. sprijinit de Traian Basescu , după 3 ani de viaţă politică agitată, este unul foarte mare. Stând deoparte „seniorii” politicii româneşti vor avea ocazia să constate de pe margini care este percepţia electoratului asupra partidului din care fac parte. Ei vor şti in felul acesta dacă raţiunea pentru care fac acum politică mai este sau nu valabilă. Deloc întâmplător este şi faptul că în timp ce partidele mari au preferat să meargă la această bătălie electorală cu persoane necontroversate chiar dacă ele sunt mai puţin cunoscute, cele mai mici (P.L.D, P.N.G.) sau cele aflate în criză de identitate ( P.N.T.C.D.) au optat pentru plasarea liderului pe prima poziţie cu speranţa că, prestigiul acestuia se va răsfrânge asupra întregii formaţiuni. O altă impresie din prima săptămână de campanie este nepregatirea partidelor politice româneşti şi din perspectiva subiectelor ce trebuie şi pot fi abordate într-o campanie pentru Parlamentul European. Clipurile electorale, mesajele şi discursuirle rostite în unele întruniri televizate sau comentate în presă ne dovedesc valabilitatea unei astfel de afirmaţii. Hazliu ni se pare şi faptul că subliniiind aproape la unison importanţa păstrării specificului românesc , ca şi cum împotriva acestuia s-ar desfăşura un atac organizat de forţe oculte, programele electorale capătă un accent serios naţionalist. În asemenea împrejurări fără a-l cita pe cetăţeanul turmentat din Caragiale, apare totusi întrebarea prin ce se deosebesc partidele româneşti între ele atâta timp cât toate susţin cam acelaşi lucru iar deosebirea doctrinară nu mai există. Întocmindu-şi strategia şi programele în pripă cei mai mulţi competitori încearcă să se afirme prin poziţionări cât mai radicale faţă de ultimele evenimente naţioanle sperând în felul acesta să mai câştige câteva voturi în plus. În timp ce în România se duce de mai multe luni un război de uzură, în Europa se desfăşoară, aşa cum arată Mircea Vasilescu în ultimul număr din Dilema , o dezbatere serioasă în privinţa cauzelor reale asupra renunţării unui număr tot mai mare de cetăţeni de a se mai implica în activităţi politice şi chiar a se mai interesa de politică în gneral. Toate acestea ne arată din nou, dacă mai era nevoie, cât de departe suntem de Europa.