Despartirea de extreme

Asa cum anticipam rezultatele votului au demonstrat dincolo de declaratiile liderilor celor mai importante partide, ca nici un parid nu poate vorbi despre faptul ca a obtinut victoria. Scorul obtinut de primele partide PD, PSD, PNL, PLD,UDMR arata in primul rind faptul ca electoratul roman a apreciat discursurile construite in jurul unor idei si respinge categoric extremismul. In acelasi timp fiecare formatiune politica ar fi trebuit sa invete ceva. In timp ce PD ar trebui sa inteleaga faptul ca intocmirea unei strategii electorale axate pe un lider charismatic indiferent cine este el, nu poate da mereu rezultate pozitive, lucru valabil in egala masura si pentru P.L.D., P.S.D.a ajuns la momentul in care constientizarea necesitatii unei reforme reale interne ii poate mentine sau nu ca o forta politica importanta. Pentru P.N.L. a fost o noua dovada a incapacitatii de a comuninca electoratului realizarile din plan guvernamental, imbracate in mesaje politice.Pentru mine rezultatul UDMR este surpriza cea mai placuta. Liderii maghiari au demonstrat ca stiu sa stabileasca o legatura foarte puternica cu electoratul propriu in momentul in care ei sau interesele firesti pe care le reprezinta sint amenintate.
Marea bucurie o reprezinta pentru mine scorul obtinut de cele doua exponente ale comunsimului ce a luat in anii 90 forma P.R.M. iar din 2000 si a P.N.G.Intr-o perioada in care romanii sint aratati cu degetul in Europa, absenta din P.E.a lui C.V. Tudor si Gigi Becali da Romaniei o aura de normalitate. Trimiterea extremismului romanesc in afara jocului politic( european)este una din cele mai importante victorii ale societatii romanesti de dupa 1989.

Haideti la vot

Azi e ziua cea mare. Chiar daca la ora asta ati fost deja la vot simt nevoia sa formulez citeva observatii.Dupa ce am tot vorbit in ultimii 17 ani ani despre Europa iata ca acum avem ocazia sa ne trimitem reprezentantii in Parlamentul European, adica exact acolo unde se iau destule decizii importante pentru soarta Europei si a noastra inclusiv. In functie de calitatea celor pe care ii vom trimite in P.E. vom putea asista sau nu la accelerarea procesului de intergrare europeana a Romaniei. Stiu ca foarte multi cetateni ai Romaniei sint dezamagiti de viata politica dar sa nu uitam ca in urma cu 18 ani s-a iesit in strada importiva regimului comunist si pentru a obtine dreptul de a alege liber pe cei care vrem sa ne conduca si sa ne reprezinte.
De miine vom "lasa" putin politica nationala si vom incerca sa analizam activitatea admnistratiei locale asta in conditiile in care in urmatorii ani importanta factorului local in dezvoltarea si modernizarea Romaniei va creste.

Marea Familie

Dupa ce marele actor politic, până la Traian Băsescu, Ion Iliescu inventase în anii 90 termenul de democraţie originală, după 2004 câţiva lideri politici de la Bucureşti şi-au descoperit o nouă vocaţie, aceea de a se revendica de la familia politică europeană populară. Fără precizări sau nuanţe, ci pur şi simplu- populari. Apărută mai întâi în cadrul discuţiilor generate de viitorul Alianţei D.A., tema internaţionalei populare a declanşat multe comentarii. Slab reprezentată în România, prin U.D.M.R. şi P.N.Ţ.C.D., gruparea cea mai puternică din Parlamentul European avea tot interesul să aibă în România un corespondent cu o largă vizibilitate politică şi un lider pe măsură. Dacă iniţial am înţeles şi acceptat ideea fuziunii P.N.L cu P.D. şi integrarea lor în P.P.E., deşi mai normal credeam că era, ţinând cont de faptul că se discuta despre fuziunea dintre un partid de centru stânga(P.D.) şi unul de centru-dreapta(P.N.L.) în Internaţionala Liberală (de centru), ulterior am devenit mai întâi rezervat, apoi total împotriva unui asemena proiect. Motivele erau mai multe.
Am fost mai întâi surprins de lipsa unei preocupări pentru definirea a ceea ce însemna în viziunea P.D. termenul de popular şi de faptul că liderii săi ignorau existenţa a două curente în cadrul "popularilor", şi anume creştin-democraţii şi conservatorii. Nici nonşalanţa vizibilă în momentul trecerii de la stânga la dreapta spectrului politic de către P.D. nu mă mulţumea prea tare. În acelaşi timp, nu simţeam o prea mare atracţie faţă de unele idei din setul de valori ale celor două curente. Începusem să mă gândesc în acea perioadă cât de mare trebuie să fie preţul plătit pentru constituirea unei forţe politice de dreapta care să ţină partidele de stânga departe de tabloul de comandă al ţării, pentru o perioada de timp importantă. Când am realizat că singurul argument pentru trecerea la "marea familie populară" era constituirea unui vehicol politic important pentru Traian Băsescu am devenit un adversar al ideii de fuziune dintre P.N.L şi P.D.
Proiectul a fost dus din păcate mai departe de acei lideri liberali care au crezut în posibilitatea dezvoltării şi existenţei independente de Băsescu a încă unui partid liberal în România. Evenimentele din ultimele săptămâni arată clar că liderii P.L.D au fost păcăliţi de cei de la P.D. După ce au fost stimulaţi să plece din P.N.L., cei dântii au ocazia să constate că proiectul "marii familii" a fost o păcăleală şi că singura dorinţa a P.D. este fuziunea prin absorbţie. După ce a stat în anii 2001-2003 pe la coada clasamentului sondajelor politice, P.D. nu va accepta acum o căsătorie cu o persoană a cărei zestre este necunoscută, dar nici nu va introduce divorţ înainte de "consumarea" căsătoriei. În acelaşi timp P.L.D. îşi dă seama că dacă acceptă ideea unei fuziuni înaintea alegerilor parlamentare, pericolul de a-şi pierde electoratul în faţa căruia s-a prezentat ca fiind purtătorul unui altfel de liberalism este foarte mare.
Scenariul pe care îl văd în momentul de faţă pentru "marea familie" este următorul: fie P.L.D. acceptă fuziunea cu P.D. şi atunci ideea unor platforme politice în cadrul aceleeaşi grupări de dreapta devine o minciună, iar simpatizanţii, şi cred, chiar unii membri vor reveni la P.N.L., fie P.D., în stilul propriu, va înceta,după ce a fost ajutat în câteva probleme de noul aliat să îl mai sprijine şi partidul condus de Stolojan va deveni unul de buzunar.

De unde Traiane ?

Desi imi propusesem sa nu mai fac o perioada de timp macar, comentarii pe seama comportamentului public al presedintelui Romaniei sau al familie sale, recentele declaratii de la Iasi a intiistatatorului tarii m-au determinat sa va aduc la cunostinta un material dintr-un ziar,pe care nu-l citesc in mod obisnuit, si asupra caruia mi-a atras atentia o emisiune ce are ca subiect revista presei romanesti.
Nu stim cit de adevarate sint informatiile celor de la Cancan si nici nu cred ca Traian Basescu va raspunde la intrebari de genul " De unde au cele doua fete banii necesari celor doua masini la volanul carora au fost vazute in ultimul timp ?" mai ales ca el nu a raspuns la intrebari mult mai "complicate". Nu putem spera decit ca la un anumit moment cel care se pretinde dirigentele clasei politice romanesti sa fie obligat sa raspunda la intrebarile tot mai numeroase ce apar pe adresa domniei sale.
http://www.cancan.ro/2007-11-20/Elena-Basescu-si-a-cumparat-un-Range-Rover-sport-de-23-miliarde-de-lei.html

De care vot dorim ?

In conditiile in care destui oameni preocupati de viata politica din Romania isi dau cu parerea despre avantajele sistemului de vot propus populatiei, prin referendum-ul ce va avea loc duminica, de catre Traian Basescu dar si despre cel care a luat forma legii prezentata Parlamentului de catre guvernul Tariceanu, am descoperit in presa de azi un interesant material despre sistemul de vot uninominal. Trebuie spus foarte clar ca e vorba de un text care reflecta munca unui grup de cercetatori de la Cluj.
Vom vedea duminica pe care il va prefera populatia.

Ziarul de Iasi, 20 noiembrie 2007
Basescu vrea alegeri ca in Congo

Pe 25 noiembrie aveti de ales intre "uninominalul lui Basescu" si "uninominalul lui Tariceanu". Sistemul Basescu este utilizat in 19 tari, din care jumatate sint dictaturi, iar alte sase sint declarate partial libere. Printre acestea - Congo, Coreea de Nord, Cuba, Iran, Togo, Turkmenistan si Uzbekistan.

Tineri cercetatori de la Facultatea de Stiinte Politice - Universitatea Babes Bolyay au realizat in colaboare cu HotNews.ro studii de caz, comparatii cu alte tari si analize amanuntite ale celor trei sisteme posibile: majoritar, proportional si mixt.

Ei au ajuns la concluzia ca varianta propusa de presedintele Basescu, daca va fi aplicata, va permite intrarea in Parlament a cel mult trei partide. Literatura de specialitate o defineste simplu: "sistem majoritar cu doua tururi de scrutin".

Pentru a fi declarat cistigator, un candidat trebuie sa obtina o majoritate absoluta in primul tur de scrutin. Daca nu o obtine, se va organiza un al doilea tur intre primii doi clasati, cistigatorul fiind cel care aduna cele mai multe voturi in urma celui de-al doilea tur.

In schimb, sistemul Tariceanu se vrea un sistem uninominal cu compensare pe liste si care are ca pion principal un singur tur de scrutin. Astfel, jumatate din mandate se distribuie in mod direct la nivelul circumscriptiilor uninominale, iar celelalte mandate urmeaza sa fie repartizate la nivelul circumscriptiei electorale.

Sistemul Tariceanu (Pro Democratia) pastreaza insa din relele votului pe lista si nu elibereaza complet Parlamentul de tirania "celor 322".

Cercetatorii de la Cluj afirma ca este gresit sa se sustina ca un anumit sistem electoral este „mai democratic" decit un altul, dar intr-adevar se poate spune ca acestea sint bazate pe viziuni diferinte (nu neaparat opuse) asupra democratiei.

Spre ce fel de democratie tindem

Sistemul Basescu este utilizat in 19 tari, din care jumatate sint dictaturi, iar alte sase sint declarate partial libere. O analiza a performantei democratice a tarilor care utilizeaza acest sistem ne arata ca aceasta performanta este modesta.

Reputata organizatie americana Freedom House acorda in fiecare an regimului politic al fiecarei tari o evaluare din punct de vedere democratic, impartind aceste regimuri in regimuri libere, partial libere, si autoritare. In ultimul clasament Freedom House, din cele 19 tari care utilizeaza sistemul francez, doar trei (Franta, Mogolia si Mali) au primit cel mai inalt calificativ, si alte sase (Bahrein, Republica Centrafricana, Gabon, Haiti, Mauritania si Kirgizstan) au primit calificativul "partial liber".

Jumatate din regimurile din acest grup (Belarus, Congo Brazzaville, Coreea de Nord, Cuba, Egipt, Iran, Togo, Turkmenistan, Uzbekistan si Vietnam) au primit calificativul cel mai prost, fiind considerate regimuri autoritare.

In acelasi timp, sistemul tip Tariceanu se regaseste in Albania, Bolivia, Germania, Lesotho, Mexic, Noua Zeelanda, Ungaria si Venezuela.

Cum au evoluat sistemele de vot din Europa

Daca ne limitam la regiunea post-comunista, cercetatorii de la Cluj afirma ca pentru primele alegeri post-comuniste, tarile din Europa Centrala si de Est au ales in proportie covirsitoare sisteme proportionale sau mixte, in vreme ce tarile din spatiul ex-sovietic au ales cu preponderenta sisteme majoritare sau sisteme avind o componenta majoritara.

A doua observatie este ca toate exemplele de reforma a sistemului electoral (Albania, Armenia, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Rusia si Ucraina) au fost in directia unei mai mari proportionalitati, iar aceste reforme au fost, in general, insotite de evolutii pozitive in directia democratizarii (Rusia ar fi o exceptie in acest sens).

Daca propunerea presedintelui Basescu se adopta, Romania va fi prima tara post-comunista in care reforma sistemului electoral se face in directia contrara (de la un sistem proportional la un regim majoritar).

Linie Dreaptă

Mai repede decât aş fi crezut,cele patru săptămâni de campanie electorală pentru primele alegeri europarlamentare se termină peste câteva zile. Evident că odată cu apropierea orei H tot mai multă lume se întreabă nu cine va fi câştigătorul,deoarece el se află pe buzele tuturor ci mai degrabă care sunt procentele pe care le va obţine fiecare formaţiune politică, reprezintă o preocupare serioasă.Rezultatele au o deosebită importanţă pentru configurarea scenei politice pentru următoarele luni dar şi în privinţa reaşezării raportului de forţe în interiorul partidelor competitoare.Trebuie să recunosc că nu m-am aşteptat ca în timpul acestei campanii electorale să asist la mari dezbateri doctrinare pentru că din păcate prea puţină lume e preocupată de aşa ceva dar de aici şi până la lipsa unei preocupări serioase pentru a face distincţiile de program necesare, e o cale lungă.Faptul că partidele aflate în opoziţie au preferat să discute nu un program sau un proiect pe care il vor susţine odată ajunşi în P.E. ci mai degrabă despre greşelile unui guvern supus unui atac mediatic deosebit nu m-a surprins. O asemenea strategie arată o puţinătate a ideilor celor care fac parte din staff-ul electoral fără ca aceasta să însemne o reducere a şanselor de succes. Amuzant mi s-a părut şi preocuparea tuturor competitorilor pentru convingerea electoratului asupra luptei pe care o vor da ei pentru păstrarea " specificului românesc " odată ajunşi în P. E. ca şi cum un duşman invizibil pândeşte de după colţ tradiţiile şi obiceiurile românilor. După ce luptele politice cotidiene au dezamăgit multă lume, o campanie anostă precum cea spre sfârşitul căreia ne aflăm nu are cum să contribuie la sporirea numărului celor care vor participa la alegerile de duminică, al căror rezultat va depinde în mare măsură de capacitatea de mobilzare a propriilor membri dar şi de eventuale noi dezvăluiri pe care le poate face o instituţie precum D.N.A.
P.S. Am crezut că această nouă competiţie electorală va însemna şi sfârşitul unui tip de campanie electorală, murdară, în care fiecare poate spune sub protecţia anonimatului ce doreşte, despre oricine fără teama de a fi sancţionat. Tovarăşii de la P.S.D.Iaşi au demonstrat, prin publicarea fiţuicii Ancheta, din nou că sunt demnii urmaşi ai unui partid pe care îl credeam de mult apus:P.C.R.

Braşov , 15 noiembrie 1987

După 20 de ani de la revolta anticomunistă desfăşurată în „oraşul de sub Tâmpa”, puţină lume îşi mai aduce aminte de faptul că la 15 noiembrie 1987 un număr important de salariaţi de la Autocamioane Braşov au pornit o mişcare de protest devenită rapid dintr-una „sindicală” una politică îndreptată împotriva regimului comunist. Câţi mai ştiu astăzi că o mişcare care a anunţat practic căderea comunismului în România a fost soldată cu peste 300 de arestări, 62 de condamnări iar 12 dintre aceştia au murit între timp? Dar despre vieţile distruse în urma mutărilor forţate ce au avut loc după înfrângerea protestatarilor ?
Reţinerile sesizabile faţă de comunism ale multora dintre concetăţenii noştri se datorează în primul rând unei anumite complicităţi pe care au avut-o destul de mulţi cu vechiul regim. Aşa se explică dezinteresul faţă de subiecte precum punctul 8 de la Timişoara în anii 90 sau legea lustraţiei din anii 2000. Odată cu trecerea timpului pentru maturi dar mai ales pentru tineri, comunismul nu va mai fi decât un capitol din istoria românilor fără însă ca relaţia cu perioada cea mai neagră din istoria noastră să se fi clarificat pe deplin . În perioada în care încă eram profesor la o şcoală generală în oraşul natal, vedeam cum odată cu trecerea anilor pentru tot mai mulţi elevi incursiunea în anii regimului comunist avea un tot mai slab ecou.”Împotriva” informaţiilor mele veneau povestirile părinţilor în care comunismul era înfăţişat ca un tărâm al fericirii de unde fuseserăm alungaţi . Am înţeles, după mai multe discuţii cu elevii mei, cum a fost posibil ca după o revoluţie anticomunistă, România să aibă timp de mai mulţi la conducere reprezentanţi de frunte ai eşalonului doi sau trei ai fostului regim.
Mai mult ca în alţi ani , anul acesta am avut sentimentul că „dinozaurii” de care am crezut că am scăpat în decembrie 89 domină nu doar viaţa politică sau economică ci şi pe aceea social-culturală. Am putut observa cu toţii cum disperarea manifestată de către unii lideri politici la ideea că votul uninominal, indiferent de varianta lui, ar putea să-i scoată în afara terenului de joacă şi destui reprezentanţi ai mediului universitar –academic românesc nu doar că nu doresc să-şi clarifice relaţia cu trecutul faţă de care se manifestă destul de stingheriţi dar nu „realizează” nici faptul că doar acest motiv, fără a pune la socoteală altele, este unul suficient pentru a pleca acasă. În faţa unei asemenea realităţi sentimentul cel mai puternic care mă stăpâneşte este evident unul de deznădejde.
P.S. În tumultul vieţii cotidiene am remarcat cu bucurie reportajul celor de la Ziua despre 15 noiembrie 1987.
http://www.ziua.net/display.php?data=2007-11-15&id=229388

SITUAŢIA GRAVĂ DE LA INSTITUTUL DE ISTORIE „A. D. XENOPOL” DIN IAŞI

Blocajul instituţional
Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” continuă să se afle în stare de blocaj, de la izbucnirea conflictului din primăvară despre care opinia publică a putut afla din mass-media. Reamintim că totul a pornit de la un memoriu, din luna martie, formulat de 14 cercetători, în care era cerută, printre altele, convocarea unei Adunări Generale pentru alegerea unui nou Consiliu Ştiinţific, în condiţiile în care mandatul legal al vechiului Consiliu expirase de peste un an. Adunarea Generală s-a desfăşurat pe 27 martie a.c., cu respectarea prevederilor statutare, şi a rezultat un nou Consiliu Ştiinţific. Noua formulă a Consiliului nu a fost însă acceptată de directorul Alexandru Zub, motiv pentru care acesta stopează prin orice mijloace intrarea în activitate a organismului de care depinde funcţionarea ştiinţifică şi administrativă a instituţiei.
Semnatarii memoriului au iniţiat în luna mai o acţiune în justiţie pentru a cere asigurarea activităţii Consiliului şi aşteaptă un verdict până la sfârşitul acestui an. În aceeaşi idee, au fost făcute demersuri la conducerea Academiei Române de la Bucureşti şi Iaşi, cerându-se un arbitraj pentru conflictul în desfăşurare. Academia a întârziat însă să intervină, lăsând toate deciziile la latitudinea d-lui Alexandru Zub. Totuşi, printr-o adresă recentă, Biroul Prezidiului Academiei a pus în vedere directorului Institutului să deblocheze situaţia până la 15 noiembrie.
Acest termen a expirat fără să se întâmple nimic. Până acum, dl. Alexandru Zub a respins sistematic orice chemare la dialog, inclusiv ofertele de mediere din partea unor membri ai Academiei Române, preferând să conducă Institutul într-o manieră discreţionară, netransparentă şi imprevizibilă. A declarat de mai multe ori că Academia nu poate interveni şi că nu va respecta nici decizia justiţiei dacă aceasta îi va fi defavorabilă. În schimb, dl. Zub a apelat la calomnii, inclusiv prin invocarea unor presupuse ameninţări cu moartea, a adresat protestatarilor injurii, i-a ameninţat cu desfacerea contractului de muncă şi a cerut ultimativ unora să se disocieze de protest. Prin ordine interne ilegale, a blocat accesul cercetătorilor la informaţii şi decizii care privesc soarta Institutului, iar recent a constrâns-o chiar pe o colegă din personalul administrativ să declare, în scris, că ar fi fost agresată de protestatari, ca urmare a unei solicitări imperioase de a ni se pune la dispoziţie o adresă către Filiala Iaşi a Academiei Române.
În speţă, încălcând flagrant Statutul Academiei, legislaţia românească din domeniu, directorul Zub a convocat pe 7 noiembrie un Consiliu Ştiinţific al cărui mandat expirase de doi ani, pentru a recomanda Filialei Academiei prelungirea contractelor de muncă ale cercetătorilor aflaţi deja la vârsta pensionării, respectiv a celor cu ½ normă. Precizăm că aceştia au nevoie anual de o reconfirmare din partea Filialei Academiei, la recomandarea Consiliului Ştiinţific, pe baza unor criterii de performanţă ştiinţifică. În fapt, de mai mulţi ani, excepţia de la lege a fost transformată în regulă, contractele tuturor pensionabililor fiind prelungite automat, pe baza unor solidarităţi care transcend criteriile academice. Decizia din 7 noiembrie este ilegală pentru că a fost luată în discuţie de un organism al cărui mandat expirase şi implică, în plus, un flagrant conflict de interese: D. Ivănescu şi D. Vitcu, membri ai vechiului Consiliu, au cerut prelungirea propriilor contracte de muncă. Nu este lipsit de interes şi faptul că prin acest act ilegal a fost practic înlăturat din Institut unul dintre protestatari.
Insistenţa pensionabililor de a rămâne în Institut are o motivaţie pur financiară. Amintim că salariile cercetătorilor cu gradul CS I au fost triplate printr-o măsură recentă, atingând 4.500-6.000 RON net lunar, în timp ce angajaţii tineri şi activi, menţinuţi deliberat pe poziţiile de asistent cercetare, cercetător ştiinţific sau CS III, câştigă mai puţin de un sfert din sumele mai sus menţionate. Distribuţia salariilor şi discrepanţa uriaşă dintre acestea nu se reflectă în activitatea ştiinţifică şi nici nu se bazează pe evaluări reale ale performanţelor ştiinţifice. În condiţiile blocării activităţii Consiliul Ştiinţific legal constituit pe data de 27 martie şi ca urmare a menţinerii tuturor pensionabililor în activitate, nu se pot lua decizii privind scoaterea la concurs a posturilor. De trei ani, nu au mai avut loc practic promovări, fapt care afectează grav cariera şi veniturile cercetătorilor îndreptăţiţi prin activitatea de cercetare la o poziţie superioară în ierarhia academică.

Administrarea discreţionară
Blocajul din Institut şi încălcările repetate ale legii afectează performanţele ştiinţifice ale instituţiei, activitatea administrativă şi politica de personal. Institutul, deşi este o instituţie publică, nu este condus după rigorile pe care le presupune acest statut. Proiectul de management pe baza căruia se presupune că dl. Zub a câştigat concursul de director nu este public, deşi legea cere să fie. Deciziile sunt luate exclusiv în funcţie de interesele imediate ale directorului. Acesta pretinde să conducă instituţia dictatorial şi să nu dea seamă pentru ceea ce face.
Dl. Zub cumulează în acest moment o mulţime de funcţii: şef al Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei, director al Institutului, şef al Colectivului de istoria culturii, preşedinte al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, redactor-şef al Anuarului Institutului, coordonator al revistei „Xenopoliana” (de care, în realitate, se ocupă tinerii protestatari) etc. Este ca şi cum ar fi, în sistemul universitar, şi rector, şi decan, şi şef de catedră etc. Apropiaţii d-lui Zub sunt în toate comisiile posibile din instituţie, obstrucţionând de multe ori iniţiativele concurente.
Institutul este în acest moment sub-administrat. Nu este pusă în aplicare vreo strategie de angajare în proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. Manifestările ştiinţifice din acest an au fost puţine la număr şi precar organizate, iar directorul nu manifestă nici un fel de preocupare pentru interesele angajaţilor.
Recent, am putut afla cu stupefacţie cu dl. Dumitru Ivănescu a funcţionat ani în şir pe postul de secretar ştiinţific al Institutului, fără să fi dat concurs aşa cum prevede legea şi fără să fi primit formal această încadrare. Conform propriilor declaraţii recente, el a fost de fapt secretarul Consiliului Ştiinţific, însă pentru a fi desemnat în această funcţie ar fi trebuit să fi fost ales în prealabil ca membru al Consiliului de către Adunarea Generală cu o majoritate de două treimi, lucru despre care nu ştim să se fi întâmplat. Cert este că în practică dl. Ivănescu a avut dreptul de semnătură şi atribuţiile unui secretar ştiinţific.
De altfel, a devenit o regulă ca prevederile legale să fie ignorate cu uşurinţă în Institut. Nici şefii de colective nu au fost desemnaţi prin concurs, aşa cum cer reglementările interne ale instituţiei. Au existat, de asemenea, neregularităţi în organizarea concursurilor pe posturi. Legea accesului la informaţie este în mare parte ignorată. În fine, nu există proceduri birocratice transparente şi previzibile pe baza cărora să fie administrat Institutul.

Trecutul problematic
În luna iulie a.c., o parte dintre semnatarii acestui comunicat am făcut o cerere la CNSAS pentru verificarea mai multor cercetători din Institut. Ca urmare a acestei cereri, d-nii Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu, Mihai-Ştefan Ceauşu, Gabriel Bădărău şi Viorel Butnariu au renunţat la calitatea de membri fondatori al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, iar d-nii Cătălin Turliuc şi Veniamin Ciobanu au notificat CNSAS că nu deţin poziţiile pentru care s-a cerut verificarea. Ca urmare a acestor demersuri, cercetarea de către CNSAS a încetat, în condiţiile legii. Menţionăm că tot în această perioadă a intervenit şi demisia d-lui Dumitru Ivănescu din funcţia de secretar al Consiliului Ştiinţific – poziţie pe care, amintim încă o dată, nu este clar cum a obţinut-o.
Ţinând cont de aceste fapte, care ridică legitime semne de întrebare, solicităm tuturor cercetătorilor vizaţi de cererea depusă la CNSAS să-şi clarifice public relaţia cu Securitatea în special şi cu trecutul comunist în general. Considerăm că în conducerea unei instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nu pot activa persoane ale căror biografii conţin elemente problematice.
Solicitarea noastră către CNSAS a fost justificată, printre altele, prin faptul că numele d-lor Dumitru Vitcu şi Gabriel Bădărău apar pe lista găsită la Revoluţie în biroul fostului prim-secretar al PCR Iaşi Maria Ghiţulică, cu persoane de sprijin ale Securităţii (primul figurând ca persoană de sprijin în intervalul 1987-1989, al doilea în perioada 1985-1986), iar unii dintre cercetătorii de la Institut au deţinut funcţii în PCR sau UASCR, au fost lectori de partid şi au absolvit universităţi de cadre ale PCR.


Concluzii:
Ţinând cont de încălcările repetate ale legii, de blocarea activităţilor ştiinţifice şi a actului administrativ, de apelul la presiuni, calomnii şi ameninţări, semnatarii acestui comunicat îşi exprimă îndoială profundă că dl. Zub îşi poate exercita în continuare funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, pe baza reglementărilor legale în domeniu şi a rigorilor unui management modern. În această situaţie, solicităm Academiei să-şi asume atribuţiile de for tutelar şi să intervină grabnic pentru deblocarea situaţiei şi instaurarea legalităţii la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. În fine, facem cunoscut că vom semnala toate abuzurile şi încălcările legii în justiţie şi la alte instituţii şi organisme abilitate.


Liviu Brătescu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Cătălina Mihalache
Andi-Emanuel Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc

A cui este T.V.R. ?

După monopolul deţinut în anii ’90, în mass-media românească, apariţia unor noi televiziuni i-a făcut pe mulţi dintre cei interesaţi de viaţa politico-socială să creadă că presiunea exercitată din partea factorilor de decizie din România se va diminua, dacă nu chiar dispare. Fără ca mult aşteptata concurenţă să producă vreo schimbare la nivelul managementului sau profesionismului angajaţilor, TVR a reprezentat o ţintă importantă pentru guvernanţii de la Bucureşti, chiar dacă prin atitudini, precum cea din timpul Pieţii Universităţii şi a mineriadei din 13-15 iunie 1990, începuse să cunoască un proces serios de decredibilizare. La 17 ani de la revoluţie sesizăm aceeasi presiune politică şi jocuri de culise binecunoscute. După ce a fost implicat în scandalul Remeş într-o manieră pe care nu a elucidat-o încă, postul public de televiziune încearcă să îşi demonstreze independenţa într-un mod straniu. În condiţiile în care subiectul votului uninominal agită scena politică de mai multă vreme şi trezeşte un anumit interes şi la nivelul opiniei publice , neorganizarea unor dezbateri serioase cu argumente pro şi contra de o parte sau alta trezeşte serioase semne de întrebare. O asemenea situaţie a fost posibilă şi datorită prostiei unora din parlamentari care au crezut că, dacă nu se vor da timpi de antenă, vor lovi în Băsescu. Efectul va fi invers decât cel scontat de ei. Mergând pe o strategie deja cunoscută, atacul lui Traian Băsescu la adresa fostului său coleg Alexandru Sassu, ajuns preşedinte şi director general ca urmare a unei grave greşeli, de percepţie asupra mizelor importante ,a liberalilor, a dat rezultatul scontat. Prima apariţie a preşedintelui a fost un nou prilej mai puţin pentru explicarea variantei de vot uninominal pe care o susţine, ci mai mult pentru torpilarea adversarilor, fără ca aceştia să-şi spună părerea. Mult mai derutantă în privinţa politicii TVR faţă de această campanie a referendumului a fost emisiunea difuzată duminica după-amiază, realizată de Monica Gyurco. Ceea ce m-a mirat a fost nu doar prezenţa în studio a doi invitaţi care susţineau varianta preşedintelui, ci şi faptul că moderatoarea a preferat ca, în locul unor întrebări serioase, să ridice practic mingi la fileu lui Cristian Preda şi Andreei Pora. Dacă cei doi ar fi fost nişte persoane dincolo de orice partizanat nu era nici o problemă , dar din păcate antipatia jurnalistei de la România Liberă faţă de P.N.L. e binecunoscută, fapt sesizabil de oricine şi în timpul emisiunii, iar Cristian Preda e cunoscut pentru trecerea de la secretariatul de stat al ministerului de externe la cel de la Cotroceni. Nonşalanţa afirmaţiilor şi completările reciproce mi-au creat o senzaţie tare ciudată. Am aşteptat în zilele următoare emisiuni în care şi cei care susţin cealaltă variantă de uninominal sau menţinerea sistemului de vot actual să fie chemaţi să-şi prezinte argumentele, dar nu am observat nimic în sensul acesta. Poate mi-a scăpat mie ?
Cunoscând slăbiciunea celor din TVR, preşedintele mai vrea o dată la televiziune. Cu două zile înainte de votul pentru referendum şi pentru cel pe care l-a compromis prin suprapunerea făcută cu primul, fără un competitor in studio, preşedintele ne va oferi din nou un spectacol de umbre şi lumini în favoarea celor două partide susţinătoare ale demersurilor sale politice. Acestea sunt întrebări care ne determină să ne întrebăm a cui este TVR?

Dubla masură

După aproape două săptămâni de la incidentul din Italia şi exact o săptămână de la declaraţia ministrului de externe cu privire la tratamentul pe care îl vedea domnia sa ca fiind potrivit pentru cei care comit infracţiuni, ambele subiecte trezesc în continuare interesul presei româneşti şi a emisiunilor televizate. Mărturisesc de la început că am lăsat în mod intenţionat să treacă un anume timp sperând într-o decantare a lucrurilor care să permită o judecare cât de cât obiectivă. Din păcate însă, ea nu s-a produs. În acelaşi timp, trebuie să recunosc că imi este destul de greu să mă raportez corect, fără a abandona principiile în care cred, la al doilea subiect. Aceasta pentru că de mai bine de 10 ani îl cunosc, citesc şi urmăresc apariţiile publice ale ministrului de externe al României, având ocazia să discutăm, de mai multe ori, în cadrul unor sesiuni ştiinţifice, şcoli de vară sau cu prilejul, extrem de onorant pentru mine, cum a fost acela din toamna anului 2003, când i-am prezentat una din cărţi în oraşul meu natal, Roman. Dacă primul incident, dincolo de toată gravitatea lui, nu a fost o surpriză pentru mine nici măcar din perspectiva consecinţelor pe care le-a generat, în schimb declaraţia binecunoscută a lui Adrian Cioroianu m-a surprins complet. Am avut mai întâi aceeaşi reacţie ca a lui Armand Goşu, redactorul şef-adjunct al revistei „22”, care a pus afirmaţiile şefului diplomaţiei româneşti pe seama unui politician italian aflat în campanie electorală. Pentru a nu lăsa nici un dubiu, vreau să spun foarte clar că afirmaţiile ministrului de externe, la Antena 3, de vinerea trecută, nu au nici o scuză şi, mai mult ca sigur, multă vreme de acum încolo el va suporta consecinţele referirilor sale la deportări, colonii şi toate celelalte enormităţi rostite. Acestea find spuse, pentru a fi corecţi cu noi înşine mai trebuie să facem câteva precizări, fără intenţia de a-l scuza. Acuzat acum de discriminare, Adrian Cioroianu este unul din istoricii români care după 1989 , a avut o abordare curajoasă şi corectă la miturile istorice româneşti. Tot el este cel care anul trecut, în cadrul unei emisiuni organizate de TVR, deşi trebuia să fie avocatul lui Ion Antonescu, nu şi-a trădat profesia şi a avut o atitudine critică faţă de activitatea politică a acestuia, fapt care i-a atras pe atunci acuzaţia că ar fi de fapt un simpatizant al evreilor şi rromilor din România. Tare mă tem că unii din acuzatorii săi de astăzi nu-i pot ierta tocmai atitudinea sa dintr-un moment ca acela de mai sus. Acestea fiind spuse, cred că ar fi bine să recunoaştem că, dincolo de şocul produs de declaraţiile lui Adrian Cioroianu, cei mai mulţi dintre noi, din cauze multiple, avem o raportare negativă la minorităţile din spaţiul românesc, în general, iar la cea rromă în special. O analiză recentă a Institutului de Politici Publice, arată că pentru cei mai mulţi români, rromii sunt imaginea perfectă a răului care trebuie îndepărtat. La această situaţie a contribuit nu doar modul lor de viaţă uşor anacronic şi provocator pentru majoritari, dar şi stereotipurile din cultura românească alimentată după 1990 de o bună parte a presei româneşti. În clipa în care marii deontologi îi reproşează lui Adrian Cioroianu afirmaţiile făcute, ei nu vor să recunoască un lucru elementar şi anume că ministrul de externe a spus public ceea ce mulţi români gândesc, dar din motive diferite nu o spun explicit.
În timp ce ministrul de externe este aspru criticat, marele „cârmaci” a ajuns să se plângă că e discriminat de o instituţie a statului român şi de faptul că instanţele de judecată au o dublă măsură. Vreau să fiu la fel de tranşant. Dacă preşedintelui ţării nu i se pare normal să îşi ceară scuze pentru apelativele la adresa unei jurnaliste, nici pentru trimiterea discrimatorie făcută la adresa rromilor în plină criză, pe postul naţional de televiziune, dar nici pentru ofensa adusă etniei armenilor înseamnă că avem o mare problemă. Invocarea de către avocatul lui Traian Băsescu, în procesul intentat C.N.C.D., a ironiilor aduse de un manelist la adresa rromilor, rămas nepedepsit, mi se pare a fi o culme a ridicolului pe care putea să o aducă un apropiat la preşedintelui. Ce mi se pare foarte grav este contestarea unei decizii judecătoreşti de către cel care ar trebui să fie un exemplu şi în această privinţă, şi presiunea indirectă pe care o face la adresa instanţelor judecătoreşti atunci când îşi exprimă dorinţa de a vedea dacă şi în cazul Remeş acestea vor fi la fel de vigilente. Dubla măsură de care se plânge preşedintele este vizibilă tocmai în cazul său, dacă ne detaşăm puţin şi observăm reacţiile diferite provocate de declaraţiile sale repetate faţă de cei care îl deranjează la un moment dat şi cele ale ministrului de externe. Cea mai importantă deosebire pe care o găsesc este următoarea: în timp ce Adrian Cioroianu a recunoscut că a greşit şi a cerut scuze rromilor, deşi trimiterea nu era explicită la ei, Traian Băsescu a ajuns sa se plângă de discriminare.

Deontologii

Obişnuiţi să ţină sub lupă, clasa politică, şi bine fac , destui reprezentanţi ai presei par să neglijeze relaţia netransparentă pe care o au unii dintre ei cu mediul politic şi mai ales cu diferiţi oameni de afaceri. Când în urmă cu mai multe săptămâni a apărut un clasament cu averile mai multor ziarişti am sesizat o surpriză generală. In numerele de azi şi cel de mâine Evenimentul zilei publica un material interesant despre unul din mogulii presei româneşti Bogdan Chirieac care de mai mulţi ani s-a postat, alături de Cristian Tudor Popescu, în rolul de "crucişători " ai presei româneşti. Avem astfel dovada unei distanţe uriaşe între discursurile promovate de un leader al mass-mediei româneşti şi acţiunile sale concrete în care se includ acum frumoase afaceri cu una din instituţiile importante ale statului cu ajutorul cărora şi-a construit o avere impresionantă.
http://www.evz.ro/article.php?artid=329831
http://www.expres.ro/article.php?artid=329985

Turnaţi băieţi, turnaţi

Marele partid reformat şi democrat care se pretinde a fi sanitarul politicii româneşti, P.D., după ce declara zilele trecute că nu acceptă raportul Coaliţiei pentru un Parlament Curat, care analizase de această data listele pentru alegerile de pe 25 noiembrie, iată că se confruntă cu o nouă problemă. Un lider important al P.S.D. Bucureşti; Doru Giugula, anunţă în Cotidianul de astăzi, după ce C.N.S.A.S. a emis ieri o decizie de poliţie politică în privinţa sa că, democrat-ul Cristian Rădulescu a fost informatorul său pe când era ofiţer la U.S.L.A. Simpatic mi se pare şi faptul că Doru Giugula este preşedintele comisiei de integritate din P.S.D. Bineînţeles că având exemplul măreţului cârmaci, deputatul Rădulescu nu va face nici un gest de onoare cum ar fi clarificarea trecutului său sau/si demisia. Ceea ce sperăm însă este ca tot turnându-se unii pe alţii în câţiva ani să scăpăm de astfel de politcieni.
http://cotidianul.ro/index.php?id=15403&art=38486&cHash=a44917c474

Departe de Europa

Iată că, de mai bine de o săptămână suntem în prima campanie elctorală desfăşurată în România având ca ţintă alegerile pentru Parlamentul European. Privind atent la câteva emisiuni şi clipuri electorale mi-am format anumite impresii pe care vreau să vi le împărtăşesc. În primul rând constat că pentru foarte mulţi lideri politici campania aceasta este o adevarată povară , mai ales de natură financiară, pe care ar fi vrut să o evite. Timpul scurt pentru care ar obţine mandatul, efortul financiar consistent şi timpul rămas până la alegerile naţionale sunt motive care au determinat pe mulţi politicieni importanţi de diferite orientări să nu se agite prea tare pentru alegerile europarlamentare. Exceptând cazul P.S.D. unde mai poţi întâlni lideri precum Adrian Severin, care are însă de mai mulţi ani o carieră internaţională şi unde întocmirea listelor a dat ocazia lui Mircea Geoană de a recompensa pe unii şi a pedepsi pe alţii, în rest conducerile celorlalte partide româneşti nu au avut probleme în a-şi desemna reprezentanţii pentru alegerile de pe 25 noiembrie. Dincolo de posibilitatea de afirmare pe care o au acum unii tineri impicaţi în această campanie electorală , liderii consacraţi au preferat să stea deoparte şi pentru că, riscul unui rezultat nesatisfăcător în cazul celor mai importante formaţiuni politice , exceptând evident P.D. sprijinit de Traian Basescu , după 3 ani de viaţă politică agitată, este unul foarte mare. Stând deoparte „seniorii” politicii româneşti vor avea ocazia să constate de pe margini care este percepţia electoratului asupra partidului din care fac parte. Ei vor şti in felul acesta dacă raţiunea pentru care fac acum politică mai este sau nu valabilă. Deloc întâmplător este şi faptul că în timp ce partidele mari au preferat să meargă la această bătălie electorală cu persoane necontroversate chiar dacă ele sunt mai puţin cunoscute, cele mai mici (P.L.D, P.N.G.) sau cele aflate în criză de identitate ( P.N.T.C.D.) au optat pentru plasarea liderului pe prima poziţie cu speranţa că, prestigiul acestuia se va răsfrânge asupra întregii formaţiuni. O altă impresie din prima săptămână de campanie este nepregatirea partidelor politice româneşti şi din perspectiva subiectelor ce trebuie şi pot fi abordate într-o campanie pentru Parlamentul European. Clipurile electorale, mesajele şi discursuirle rostite în unele întruniri televizate sau comentate în presă ne dovedesc valabilitatea unei astfel de afirmaţii. Hazliu ni se pare şi faptul că subliniiind aproape la unison importanţa păstrării specificului românesc , ca şi cum împotriva acestuia s-ar desfăşura un atac organizat de forţe oculte, programele electorale capătă un accent serios naţionalist. În asemenea împrejurări fără a-l cita pe cetăţeanul turmentat din Caragiale, apare totusi întrebarea prin ce se deosebesc partidele româneşti între ele atâta timp cât toate susţin cam acelaşi lucru iar deosebirea doctrinară nu mai există. Întocmindu-şi strategia şi programele în pripă cei mai mulţi competitori încearcă să se afirme prin poziţionări cât mai radicale faţă de ultimele evenimente naţioanle sperând în felul acesta să mai câştige câteva voturi în plus. În timp ce în România se duce de mai multe luni un război de uzură, în Europa se desfăşoară, aşa cum arată Mircea Vasilescu în ultimul număr din Dilema , o dezbatere serioasă în privinţa cauzelor reale asupra renunţării unui număr tot mai mare de cetăţeni de a se mai implica în activităţi politice şi chiar a se mai interesa de politică în gneral. Toate acestea ne arată din nou, dacă mai era nevoie, cât de departe suntem de Europa.

Lovitura de imagine

In conditiile in care de mai multe zile vorbim despre situatia incendiara din Italia si dificultatile carora trebuie sa le faca fata romanii aflati acolo vestea conform careia Adriana Saftoiu, ex-purtator de cuvant al presedintelui Traian Basescu, este noul consilierul de imagine al vicepresedintelui liberal, Ludovic Orban a trecut neobservata. Informatia a fost confirmata, intr-un mod cat se poate de original, de Orban insusi, duminca la Focsani. "Nu confirm, dar nici nu infirm", a raspuns acesta jurnalistilor, dupa care a inceput sa rada. Liderul liberal a adaugat ca Adriana Săftoiu are contracte cu mai multi oameni politici si este decizia acesteia daca va face public numele celor pe care ii consiliaza. "Moare Basescu acum!", a mai spus, ironic, Ludovic Orban. Trimiterea facuta de Orban catre seful statului are directa legatura cu relatia profesionala speciala si de lunga durata pe care cei doi au avut-o anterior demisiei acesteia. Ramine de vazut acum in ce masura liderul liberal va sti sa profite de experienta unuia din cei mai experimentati consilieri politici din Romania.

"Referendum"

Peste exact trei săptămâni vom avea un prim răspuns la una din întrebările provocate de tumultul vieţii politice româneşti respectiv dacă varianta de vot uninominal propusă de preşedintele ţării are sau nu şanse să devină realitate. Dincolo de rezultatul plebiscitului de pe 25 noiembrie cred că o discuţie asupra oportunităţii organizării unei astfel de acţiuni dar şi în privinţa subiectelor care sunt supuse unei astfel de „dezbateri” merită ceva mai multă atenţie .
Într-o societate care este nevoită să facă faţă la numeroase probleme şi provocări referendum-ul poate ajuta la stabilirea unei liste a priorităţtilor în funcţie de care autorităţile să distribuie resursele financiare de care dispun. În condiţiile în care referendum-ul nu permite decât formularea unor răspunsuri cu da şi nu atunci trebuie inventată o altă formă de consultare populară pentru ca în urma realizării ei să ştim care ne sunt priorităţile.
Săptămâna trecuă a adus în atenţie dincolo de scandalul monden pe care l-a provocat o problemă deosebit de gravă şi anume situaţia copiilor din România bolnavi de cancer. Apelul la ajutorul umanitar arată în opinia mea o incapacitate a statului român de a rezolva astfel de situaţii iar dificultatea este una de natură financiară în primul rând. Rupt parcă de realitate , Senatul României aproba cu o lună şi jumătate în urmă susţinerea de către guvern cu 50% din suma ce va fi necesară construirii deja celebrei Catedralei a Mântuirii Neamulului. Dincolo de faptul ca o astfel de hotărâre arată tentaţia spre populismul ieftin a celor mai mulţi lideri politici actuali, ea pare să ignore provocările financiare tot mai numerose cărora va trebui să le facă faţă guvernele României în următorii ani. În al doilea rând o astfel de atitudine arată cât de mică este disponibilitatea factorilor de decizie din România de a clarifica odată relaţia statului cu una din instituţiile sale importante, biserica. Disponibiliatea redusă la transparenţă şi refuzul aproape constant al acesteia de a-şi clarifica relaţia cu trecutul ba chiar tentaţia de a se considera un stat în stat sunt încurajate practic de astfel de decizii. În plină campanie umanitară, guvernul hotăreşte din nou, alocarea unor sume importante pentru B.O.R. prezentate de această dată ca având destinaţie socială. Toate acestea sunt motive pentru care cred că este timpul să discutăm serios, indiferent de forma în care o facem, despre tipul de stat pe care vrem să-l construim în România : unul laic sau religios.

Basescu si presa romana

Abuziv

Deşi îmi propusesem ca pentru o perioadă de timp să nu mai fac referiri la cel pentru care am luptat în 2004, alături de alţi tineri „obraznici” din P.N.L., să devină preşedintele României crezând eu foarte tare în faptul că România are nevoie de Dreptate şi Adevăr, nu pot să nu comentez ultima sa prestaţie mediatică. În condiţiile în care România înregistrează din cauza oribilei crime din Italia una din cele mai grave crize de imagine de după 1989, cu efecte greu de intuit acum, preşedintele României simte din nou nevoia să încalce constituţia, să se amestece în campania electorala şi să aducă acuzaţii neprobate tuturor adversarilor săi politci. Reclamând faptul că televiziunea publică nu i-a acordat un spaţiu de emisie pentru a explica varianta de uninomial pe care o propune, dar fără a spune că nici cei care nu agreează varianta avansată de el nu au timpi de antenă, Traian Băsescu a dat friu liber tuturor frustrărilor acumulate în ultimul timp. Dezbaterea în sine a fost un eveniment aparte pentru că, de mult nu am mai văzut o emisiune în care să existe atâta armonie între realizator/moderator şi cel invitat, mai ales când acesta din urmă este un om politic.
Cadrul plăcut pe care Radu Moraru i l-a creat preşedintelui a reprezentat pentru acesta un stimul important ce l-a ajutat să se manifeste măcar în câteva direcţii foarte sincer. Nestingherit, şeful statului a recunoscut faptul că fixarea referendumului în aceceaşi zi cu euroalegerile e un sprijin pentru PD şi PLD, ceea ce oricum ştiam cu toţii, precum şi faptul că va mai organiza astfel de acţiuni în preajma viitoarelor alegeri din 2008. Nonşalanţa manifestată în clamarea dreptului său de a avea simpatii pentru o doctrină sau alta, pe parcursul mandatului, nu a provocat vreo reactie din partea ziaristului dur care se vrea a fi Radu Moraru. Cunoscând atitudinea realizatorului unei emisuni al cărei titlu se potriveşte foarte bine cu, ceea ce vrea Traian Băsescu să devină, respectiv Naşul politicii româneşti, nu ne-am mirat de faptul că acesta nu l-a întrebat de pildă despre oamenii de afaceri din jurul său, de povestea binecunoscută a parcului Bordei din capitală în care preşedintele a jucat un rol important sau de afaceri de genul celor relatate de ziarul Cotidanul pe 29 octombrie 2007. Am sperat însă, ca măcar o mică întrebare despre relaţia preşedintelui cu presa românească şi modul graţios în care îi etichetează pe ziariştii „indisciplinaţi” să-i fie adresată. Pentru a nu vorbi în gol postăm câteva imagini relevante pentru atitudinea unui preşedinte popular dintr-o ţară europeană cu reprezentanţii celei de-a patra puteri în stat.

Disperare

Ca orice partid aflat la inceputul activitatii sale, P.L.D. este in cautare de membri. Dupa ce au terminat de momit membri ai P.N.L. , fostii nostri colegi au gasit de cuviinta sa atraga vedete de partea lor pentru a deveni populari. Despre ce vedete este vorba insa puteti vedea la http://www.click.ro/Politica/alina-plugaru-il-iubeste-pe-stolojan.

La pământ

După ce am aşteptat mai mulţi ani integrarea în U.E. ca un moment salvator, am constatat că aderarea la comunitatea europeană presupune şi respectarea unor reguli clar stabilite în mare parte de către cei care au acceptat să le fim aliaţi. Trecând cu prea multă uşurinţă peste faptul că destule sondaje făcute în Franţa, Germania, Marea Britanie ş.a. arătau o anumită reţinere faţă de alăturarea României, guvernele de la Bucureşti nu doar că au făcut schimbări în politicile lor publice mai mult ca urmare a unor presiuni externe şi avertizări periodice dar au ignorat complet tocmai motivul principal al reţinerii faţă de România:teama de imigranţii români şi fenomenul de infracţionalitate cu, care cei mai mulţi dintre ei erau asociaţi la nivel de imagine. Bucurându-se de faptul că în urma plecării în Occident pot raporta scădri importante ale şomajului, factorii de decizie de la Bucureşti nu au făcut nimic în direcţia amintită. Ceea ce se întâmplă acum în Italia nu este decât expresia situaţiei aminitite mai sus iar dacă, am ajuns din nou să fim pe agenda diplomaţiei europene pentru crime, furturi şi violuri este şi datorită faptului că de câţiva ani buni avem parcă o sensibilitate redusă în raport cu violenţele de diferite tipuri din jurul nostru.
În acelaşi timp ultimele evenimente de la Bucureşti şi ne gândim când spunem asta la discuţiile recente dintre preşedintele României şi cel al Ucrainei, ne-au demonstrat că speranţele noastre legate de contribuţia pe care ar putea să o aibă Viktor Iuscenko, văzut de către noi ca liderul democrat al Ucrainei, la îmbunătăţirea relaţiei dintre cele două state s-au dovedit deşarte. Fără a intra în detaliile deja cunsocute ale celor trei probleme litigioase care xistă la ora actuală între Bucureşti şi Kiev: Insula Şerpilor , canalul Bîstroe şi combinatul de la Krivoirog dar mai ales fără a ne inflama inutil credem că atitudinea preşedintelui Ucrainei şi declaraţiile sale arată în mod clar că România are o problemă diplomatică pe care nu reuşeşte să o rezolve. Surpriza noastră este legată de faptul că ne-am fi aşteptat ca abilitatea cunoscută a preşedintelui Băsescu, în privinţa politicii interne, să o regăsim măcar în parte şi în plan extern iar comportamentul său să fie asemenea unui lider al oricărei ţări membre a U.E. Nu dorim să căutăm neapărat vinovaţi, dar când înregistrezi eşecuri succesive în privinţa relaţiilor cu statele din fostul spaţiu sovietic iar cele din U.E. nu dau semne că ar fi interesate de proiectele tale, atunci câteva semne de întrebare credem că merită a fi puse în privinţa capacităţii de a face politică externă serioasă a celui care se află astăzi la Cotroceni. Preocupat de consolidarea puterii sale în România, Traian Băsescu nu pare să-şi facă prea multe griji în legatură cu faptul că nu a mai întreprins de mult o vizită într-o capitală occidentală iar la Bucureşti nu am mai văzut de mult un lider occidental. În timpul acesta constatăm gesturi de simpatie faţă de lideri precum cel al Azerbadjanului, Ilham Alyev, un lider venit la putere în urma unor alegeri frauduloase organizate în 2003 şi participări la dezveliri de statui ale tatălui acestuia Gaidar Alyev, fost general KGB şi preşedinte, înaintea fiului său, al aceleeaşi interesante ţări. Ceea ce vrem să mai spunem este că încercarea de a deţine controlul asupra întregii clase politice româneşti îi răpeşte preşedintelui din energia pe care am vrea să o vedem manifestându-se tocmai acolo unde Constituţia îi dă mai multe drepturi şi anume în privinţa politicii externe asta dacă, domnia sa nu crede cumva că singura atribuţie pe care o are în privinţa relaţiilor externe ale statului român este numirea de ambasadori. Lucrul de care ne temem cel mai mult este că până în momentul în care domnia sa se va dezmetici din micile victorii interne, România va încasa tot mai mulţi pumni pe plan extern şi se va afla tot mai des la pamânt.

Invitatie

Astazi 1 noiembrie, incepand cu orele 17.00 va avea loc la Sala Mihai Eminescu a Hotelului Astoria din Iasi, dezbaterea organizata de Institutul de Studii Liberale, intitulata " Provocarea Europeana"
La acest eveniment vor participa d-l Daniel Daianu si d-na Iulia Huiu, candidati din partea PNL la Parlamenul European.