Până unde sau până când?

Încă de când a început războiul personal al lui Traian Băsescu împotriva guvernului Tăriceanu, m-am întrebat până unde poate ajunge acest conflict şi mai ales cât poate dura. Am crezut că anul 2007 fiind primul an al integrării României în U.E., toată clasa politică şi deci şi locatarul de la Cotroceni va înţelege că România trebuie să transmită în exterior imaginea unei ţări stabile politic şi economic. Nu a fost din păcate aşa. Am zis apoi că după avertismentele venite din afară, preşedintele va înţelege că trebuie să se abţină de a mai fi în acelaşi timp şi arbitru şi jucător. Am crezut că după ironia de prost gust făcută la TVR, cred, chiar în seara anului nou, la adresa analiştilor politici va fi ultimul gest de răutate inutilă comis de preşedinte. Nu a fost aşa, din păcate.
După ce l-a bombardat pe Tudor Chiuariu până a demisionat , a întârziat nepermis de mult să se pronunţe în legatură cu nominalizarea premierului pentru portofoliul de la justiţie iar când a făcut-o, a invocat un argument stupid pentru a nu o recunoaşte.
Să le luăm pe rând. In condiţiile în care România are nişte probleme interne legate de justiţie şi când spun asta mă gândesc la cele doua coduri dar şi una în privinţa relaţiei cu UE, Traian Băsescu a întârziat nepermis de mult să se pronunţe asupra Noricăi Nicolai.Dacă apreciază aşa de mult importanţa justiţiei, cum spune, preşedintele trebuia să dea un răspuns în câteva zile şi nu după o lună .Dacă la asta mai adăugăm şi faptul că argumentul legat de povestea cartelei din Senat se ştia de mult ne dăm seama că la mijloc a fost de fapt altceva. De la primul om în stat ne-am fi aşteptat ca deciziile sale să nu fie luate pe seama unei presupuse percepţii a populaţiei asupra poveştii amintite. Ne gândim ce ar zice preşedintele dacă presa mult hulită de el ar face o analiză asupra percepţiei populaţiei referitoare la casa din Mihăileanu sau la alte probleme spinoase. Aşa cum spuneam zilele trecute pe blog sunt câteva sintagme pe care unii tovarăşi din spaţiul public românesc le invocă, iar alături de " simplu cetatean" se află şi cea de "opinie publică" la care apelează acum preşedintele.
Dincolo de aceste consideraţii rămâne întrebarea - de ce a refuzat Traian Basescu să accepte numirea Noricăi Nicolai? Noi credem că s-a întâmplat asta pentru că:
-este membră PNL
- nu mai poate spune despre dânsa că nu are experienţă după câţi ani de practică juridică are
- este una din cele mai dure femei din viaţa politică românească
- l-a criticat de multe ori pe Traian Basescu

Toate acestea le cunoştea bine preşedintele de mult şi atunci oare de ce a amânat să ne spună şi nouă oficial părerea dânsului?
Ştiu că ce voi spune acum e o speculaţie dar măcar o întrebare pot să formulez : e o simplă coincidenţă oare faptul că refuzul preşedintelui apare exact în ziua dezvăluirii siroposoasei discuţii dintre Hayssam şi procurorul care din anchetatorul său a devenit eliberatorul şi protectorul său în acelaşi timp? Preşedintele a reuşit dacă nu să schimbe agenda publică pentru câteva zile să o complice prin gestul său, şi astfel în loc să vorbim despre responsabilitatea anumitor domni în toată povestea legată de Omar Hayssam care demonstează prin conversaţia avută dispreţul pe care îl are faţă de oficialii statului român, discutăm mai mult despre Norica Nicolai. Bună mişcare. Ceea ce sper este ca premierul să iasă din nou şi din această noua mutare de şah aşa cum a făcut şi în cazul Ungureanu-SIE.
Intrebarea de final este până unde şi mai ales până când mai poate continua jocul acesta de şah al preşedintelui ?