Declaraţie Radio Iaşi, mai 2007.
Pe 24 mai 2007 Partidul National Liberal a împlinit 132 de ani de la înfiinţare. Dincolo de bucuria aniversării, astfel de momente reprezintă şi ocazii potrivite pentru a ne întoarce puţin spre trecut şi pentru a realiza o scurtă reflecţie asupra unor evenimente importante din istoria românilor la care liberalii au contribuit din plin. Dacă cineva ne-ar cere să facem o scurtă caracterizare a istoriei P.N.L. atunci gândurile noastre s-ar opri cu siguranţă la prezentarea a trei elemente despre care credem că definesc evoluţia acestei formaţiuni politice până la instalarea regimului communist. Acestea ar fi într-o ordine aleatorie –lideri charismatici cu o mare credibilitate în rândurile românilor, apoi implicarea în acţiuni politice ce au avut ca notă dominantă -pragmatismul şi nu în ultimul rând capacitatea de a lansa în societatea românească idei generoase cum ar fi cele de progres, libertate, demnitate, proprietate ş.a. preluate din Europa occidentală unde se formaseră intelectual şi politic cei mai mulţi dintre ei.
Pragmatismul de care vorbeam i-a ajutat pe liderii liberalilor să conştientizeze, imediat după întoarcerea în ţară şi implicarea lor în diferite structuri guvernamentale, existenţa pericolului generat de faptul că un discurs politic de factură liberală nu putea avea ecoul dorit în rândul unei populaţii aflate din multe puncte de vedere sub influenţa ideilor vechiului regim. Pornind de la această realitate, liberalii români au căpătat imediat convingerea că modernizarea României trebuia să se desfăşoare pe două direcţii şi anume una a formării de cetăţeni conştienţi asupra drepturilor şi libertăţilor pe care le aveau după 1859 şi a doua a înfiinţării unor instituţii moderne şi consolidarea altora.
Pentru liberali ideea de cetăţean capabil să realizeze ce drepturi şi libertăţi avea, era una fundamentală dar pentru asta, trebuiau realizate câteva reforme. Mai întâi, atenţia liberalilor s-a concentrat asupra rezolvării problemei proprietăţii. Indiferent că era vorba de cea rurală sau aceea asupra unor bunuri imobile legislaţia promovată de liberali avea ca obiectiv încurajarea constituirii proprietăţii private, consolidarea şi garantarea acesteia. Chiar dacă reforma agrară cu punctual ei central împroprietărirea tuturor ţăranilor avea să fie legiferată prin programul guvernului liberal în 1917, şi până la primul război mondial liberalii încearcă să găsească soluţii la rezolvarea problemei agrare opţiunea lor îndreptându-se spre vânzarea unor moşii ale statului către ţărani.
Fiind în acelaşi timp oameni politici dar şi oameni de stat , liberalii au realizat că pentru aplicarea votului universal, deşi acesta figura în programul liberal, trebuia aşteptat momentul potrivit pentru introducerea lui. Cei mai mulţi dintre liderii liberalilor români au realizat că introducerea scrutinului universal într-o societate în care problema proprietăţii nu era rezolvată iar numărul celor şcolarizaţi era încă destul de mic , însemna o sinucidere pentru România. Atunci când rezolvarea problemei proprietăţii începea să prindă contur , liberalii vor fi cei care vor susţine o mărire a numărului celor care puteau să voteze ajungându-se până la introducerea votului universal din 1917, prin acelaşi program guvernamental liberal. Puternic legată de conceptul de cetăţean era şi ideea de şcolarizare a unui număr cât mai mare de români.
A doua direcţie pe care am amintit-o la începutul intervenţiei noastre era aceea a modernizării instituţiilor. Timpul redus pe care îl avem la dispoziţie ne obligă să ne referim doar la trei instituţii asupra cărora liberalii şi-au pus amprenta- şcoala, băncile şi armată. Pentru că despre şcoală am făcut deja o menţiune, vrem să mai spunem doar faptul că pe lângă legislaţia favorabilă dezvoltării învăţământului românesc , liberalii au mai beneficiat şi de prezenţa unor personalităţi deosebite precum Spiru Haret şi Petru Poni , liberali ieşeni şi miniştri ai instrucţiunii publice şi cultelor între 1896-1910 în mai multe rânduri.
A doua contribuţie importantă a liberalilor în domeniul instituţional, care merită a fi subliniată a fost cea referitoare la înfiinţarea sistemului bancar românesc Pleiada de bănci care încep să apară în România încă din timpul marii guvernări liberale( 1876-1888), culminând cu apariţia Băncii Naţionale a României, în 1880, reprezenta concepţia clară a liberalilor, potrivit căreia dezvoltarea unei economii capitaliste puternice nu putea fi luată în discuţie în lipsa unor bănci dispuse să susţină diferite activităţti economice indiferent dacă acestea se desfăşurau în mediul rural sau urban.
A treia instituţie importantă sprijinită de liberali a fost armata . Chiar dacă prin însăşi natura ei aceasta nu este o instituţie liberală ea presupând o anumită ierarhie şi autoritate departe de liberalism, pentru elita politică liberală armata trebuia să beneficieze de toată atenţia statului pentru că având o armată puterică , modernă statul român putea să se raporteze la evenimentele din afara graniţelor sale în funcţie de propriile interese, obicetive şi strategii..
Fără a trage neaparat concluzii putem spune că prin atenţia acordată procesului de formare a unui cetăţean în spaţiul românesc şi preocuparea pentru existenţa unor instituţii moderne, statul român şi-a schimbat în mai puţin de o sută de ani complet înfăţisarea. După ce o bună perioadă de timp se aflase în atenţia marilor puteri europene mai mult ca un obiect de schimb între acestea , România devenise la 1938, anul instaurării dictaturii regale, un stat care era luat în calcul pentru jocurile politico–diplomatice din Sud-Estul Europei, deşi resursele sale umane şi materiale erau totuşi reduse. Fără teama de a greşi, cred că putem spune că faptul acesta s-a datorat şi transformărilor ce au loc în timpul guvernărilor liberale din perioada 1866-1938.
Pe 24 mai 2007 Partidul National Liberal a împlinit 132 de ani de la înfiinţare. Dincolo de bucuria aniversării, astfel de momente reprezintă şi ocazii potrivite pentru a ne întoarce puţin spre trecut şi pentru a realiza o scurtă reflecţie asupra unor evenimente importante din istoria românilor la care liberalii au contribuit din plin. Dacă cineva ne-ar cere să facem o scurtă caracterizare a istoriei P.N.L. atunci gândurile noastre s-ar opri cu siguranţă la prezentarea a trei elemente despre care credem că definesc evoluţia acestei formaţiuni politice până la instalarea regimului communist. Acestea ar fi într-o ordine aleatorie –lideri charismatici cu o mare credibilitate în rândurile românilor, apoi implicarea în acţiuni politice ce au avut ca notă dominantă -pragmatismul şi nu în ultimul rând capacitatea de a lansa în societatea românească idei generoase cum ar fi cele de progres, libertate, demnitate, proprietate ş.a. preluate din Europa occidentală unde se formaseră intelectual şi politic cei mai mulţi dintre ei.
Pragmatismul de care vorbeam i-a ajutat pe liderii liberalilor să conştientizeze, imediat după întoarcerea în ţară şi implicarea lor în diferite structuri guvernamentale, existenţa pericolului generat de faptul că un discurs politic de factură liberală nu putea avea ecoul dorit în rândul unei populaţii aflate din multe puncte de vedere sub influenţa ideilor vechiului regim. Pornind de la această realitate, liberalii români au căpătat imediat convingerea că modernizarea României trebuia să se desfăşoare pe două direcţii şi anume una a formării de cetăţeni conştienţi asupra drepturilor şi libertăţilor pe care le aveau după 1859 şi a doua a înfiinţării unor instituţii moderne şi consolidarea altora.
Pentru liberali ideea de cetăţean capabil să realizeze ce drepturi şi libertăţi avea, era una fundamentală dar pentru asta, trebuiau realizate câteva reforme. Mai întâi, atenţia liberalilor s-a concentrat asupra rezolvării problemei proprietăţii. Indiferent că era vorba de cea rurală sau aceea asupra unor bunuri imobile legislaţia promovată de liberali avea ca obiectiv încurajarea constituirii proprietăţii private, consolidarea şi garantarea acesteia. Chiar dacă reforma agrară cu punctual ei central împroprietărirea tuturor ţăranilor avea să fie legiferată prin programul guvernului liberal în 1917, şi până la primul război mondial liberalii încearcă să găsească soluţii la rezolvarea problemei agrare opţiunea lor îndreptându-se spre vânzarea unor moşii ale statului către ţărani.
Fiind în acelaşi timp oameni politici dar şi oameni de stat , liberalii au realizat că pentru aplicarea votului universal, deşi acesta figura în programul liberal, trebuia aşteptat momentul potrivit pentru introducerea lui. Cei mai mulţi dintre liderii liberalilor români au realizat că introducerea scrutinului universal într-o societate în care problema proprietăţii nu era rezolvată iar numărul celor şcolarizaţi era încă destul de mic , însemna o sinucidere pentru România. Atunci când rezolvarea problemei proprietăţii începea să prindă contur , liberalii vor fi cei care vor susţine o mărire a numărului celor care puteau să voteze ajungându-se până la introducerea votului universal din 1917, prin acelaşi program guvernamental liberal. Puternic legată de conceptul de cetăţean era şi ideea de şcolarizare a unui număr cât mai mare de români.
A doua direcţie pe care am amintit-o la începutul intervenţiei noastre era aceea a modernizării instituţiilor. Timpul redus pe care îl avem la dispoziţie ne obligă să ne referim doar la trei instituţii asupra cărora liberalii şi-au pus amprenta- şcoala, băncile şi armată. Pentru că despre şcoală am făcut deja o menţiune, vrem să mai spunem doar faptul că pe lângă legislaţia favorabilă dezvoltării învăţământului românesc , liberalii au mai beneficiat şi de prezenţa unor personalităţi deosebite precum Spiru Haret şi Petru Poni , liberali ieşeni şi miniştri ai instrucţiunii publice şi cultelor între 1896-1910 în mai multe rânduri.
A doua contribuţie importantă a liberalilor în domeniul instituţional, care merită a fi subliniată a fost cea referitoare la înfiinţarea sistemului bancar românesc Pleiada de bănci care încep să apară în România încă din timpul marii guvernări liberale( 1876-1888), culminând cu apariţia Băncii Naţionale a României, în 1880, reprezenta concepţia clară a liberalilor, potrivit căreia dezvoltarea unei economii capitaliste puternice nu putea fi luată în discuţie în lipsa unor bănci dispuse să susţină diferite activităţti economice indiferent dacă acestea se desfăşurau în mediul rural sau urban.
A treia instituţie importantă sprijinită de liberali a fost armata . Chiar dacă prin însăşi natura ei aceasta nu este o instituţie liberală ea presupând o anumită ierarhie şi autoritate departe de liberalism, pentru elita politică liberală armata trebuia să beneficieze de toată atenţia statului pentru că având o armată puterică , modernă statul român putea să se raporteze la evenimentele din afara graniţelor sale în funcţie de propriile interese, obicetive şi strategii..
Fără a trage neaparat concluzii putem spune că prin atenţia acordată procesului de formare a unui cetăţean în spaţiul românesc şi preocuparea pentru existenţa unor instituţii moderne, statul român şi-a schimbat în mai puţin de o sută de ani complet înfăţisarea. După ce o bună perioadă de timp se aflase în atenţia marilor puteri europene mai mult ca un obiect de schimb între acestea , România devenise la 1938, anul instaurării dictaturii regale, un stat care era luat în calcul pentru jocurile politico–diplomatice din Sud-Estul Europei, deşi resursele sale umane şi materiale erau totuşi reduse. Fără teama de a greşi, cred că putem spune că faptul acesta s-a datorat şi transformărilor ce au loc în timpul guvernărilor liberale din perioada 1866-1938.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu