Compromis

Discuţia despre sistemul de vot uninominal atrage atenţia asupra unui talent deosebit pe care îl posedă o parte a clasei politice româneşti. În locul elaborării şi punerii în practică a unor proiecte care să transceadă partidelor politice în urma stabilirii unui compromis, mulţi dintre politicienii de azi au demonstat că au capacitatea de a compromite orice idee generoasă, cum ar fi de pildă aceea a votului uninominal. După ce în anii ‘90 am ratat o discuţie serioasă asupra formei de guvernământ, absolut firească ţinând cont de modul în care a fost înlaturată monarhia în România în 1947, acum, în locul unei dezbateri asupra mecanismelor reale prin care se poate institui un control serios asupra guvernării vorbim, cu tot mai multă patimă, despre un sistem electoral sau altul. Pentru o ţară care a cunoscut, timp de 50 de ani, un regim dictatorial cred că o analiză asupra modului în care pot fi blocate tendinţele spre dobândirea unei puteri discreţionare, dacă nu absolute, a oricărei guvernări, a fi fost foarte utilă. Disputa de astăzi a pornit de fapt de la imperfecţiunea actualei Constituţii şi de la setea de putere a unora. Dacă în 2003 cei care au contribuit la modificările aduse Constituţiei, din 1990, au gândit un model politic în care Parlamentul şi primul ministru căpătau o forţă reală comparativă cu aceea a preşedintelui mai mult simbolică (reprezentativă), aceasta s-a datorat conştientizării imposibilităţii identificării unor lideri care să aibă şanse, în mod real, pentru fotoliul de la Cotroceni. Divorţul survenit în cadrul alianţei D.A. avea să evidenţieze o altă faţă a lui Traian Băsescu, deşi cred că ea nu era deloc greu de intuit. Obişnuit să facă „farse” celor care l-au susţinut şi promovat la un anumit moment, a se vedea cazul Petre Roman, preşedintele a considerat că refuzul PNL de a-l urma face parte din registrul pe care el îl cunoştea foarte bine. Cum liberalii au găsit o susţinere serioasă la nivel parlamentar, deloc dezinteresată, antipatia preşedintelui s-a îndreptat dinspre liberali asupra întregului legislativ, mai puţin asupra discipolilor săi. Contrapunând formulei de vot uninominal asupra căruia, după lungi şi interminabile negocieri, un număr important de parlamentari inclusiv de la P.D. au căzut de acord, un alt sistem de vot, Băsescu încearcă să pedepsească pe adversarii săi din Parlament. Cunoscând personajul nu ne mai miră faptul că, după ce în 2006, la şcoala de vară a tinerilor democraţi, critica tipul de vot uninominal propus astăzi, acum s-a răzgândit, în schimb, ne întrebăm de ce nu văd importanţi lideri ai societăţii civile pericolul de a pune faţă în faţă democraţia participativă cu aceea reprezentativă. Lăsând la o parte faptul că prin propunerea pe care o face şeful statului, un număr important de cetăţeni nu vor fi mai reprezentaţi în legislativ, dovada ipocriziei liderilor P.D. este protestul lor faţă de ideea ca şi preşedintele consiliului judeţean să fie ales prin vot uninominal. În condiţiile în care atribuţiile parlamentarilor nu se vor modifica, şi nici nu au cum printr-un referendum, iar mult invocata descentralizare se va realiza într-un târziu şi în România, rolul unui preşedinte de consiliu judeţean va fi mult mai mare decât al unui parlamentar. Într-o asemenea situaţie ne întrebăm de ce nu se acceptă ideea ca şi primul să fie ales prin vot uninominal. Când critică înţelegerile de culise din Parlament, despre care afirmă că ar dispare prin vot uninominal, liderii P.D. uită jocurile de culise care se fac pentru alegerea celor care conduc consiliul judeţean. Toate acestea arată, în mod clar, că nu votul uninomial l-a preocupat pe Traian Băsescu, ci găsirea unei modalităţi de a-i face campanie P.D. şi P.L.D. Ceea ce se va întâmpla în perioada următoare nu e greu de intuit. Mai întâi, legea realizată de guvern va trece de legislativ prin nedepunerea unei moţiuni de cenzură, iar preşedintele nu o va semna şi o va retrimite către Parlament. Energia consumată în demonstrarea eficienţei unui sistem comparativ cu altul va avea ca efect final prezenţa la urne a unui număr foarte mic de alegători, iar în condiţiile în care în România nu sunt admise referendum-uri legislative, proiectul preşedintelui nu va mai fi luat în calcul de senatori şi deputaţi. Singurul proiect care va rămâne în discuţie, cel al guvernului, nu va mai avea timpul necesar să fie adoptat din nou de către Parlament pentru a putea produce efecte începând cu alegerile din 2008. În felul acesta, vom scrie un nou fragment din lucrarea „Proiecte politice compromise după 1989” alături de lustraţie şi alte câteva. Singura întrebare ce mai aşteaptă un răspuns este care va fi următorul?


·

Anticonstituţional

Dacă mai era nevoie pentru cineva bineintenţionat, săptămâna trecută preşedintele României a dat o nouă dovadă de ceea ce înseamnă în viziunea domniei sale democraţie originală. Apropierea în perioada de început a democraţiei româneşti de Ion Iliescu a contribuit nu doar la formarea unei imagini aparte asupra acesteia ci şi la dobândirea stilului pe care, al patrulea preşedinte al României, l-a impus de a face politică. Discursurile demagogice, populismul, patetismul când e vorba de corupţii altora, toate acestea au atins in ultimii ani cele mai desăvârşite forme. La fel ca şi predecesorul său, Traian Băsescu are un mod aparte de a se raporta la partidele politice. În timp ce Ion Iliescu critica partidele când ele nu acceptau dimensiunea dată de el consensului naţional , astăzi Traian Băsescu face tot posibilul să desfiinţeze pe cei care nu au accpetat să se unească sub stindardul unui singur partid, pentru a-i asigura măreţului cârmaci noi victorii.
Începutul săptamânii trecute avea să ne aducă o nouă dovadă asupra faptului că şeful statului a uitat nu doar de dosare ciudate precum Flota sau casa din Mihăileanu ci şi de criticile aduse din poziţia de lider al alianţei D.A. aduse lui Ion Iliescu pentru propaganda pe faţă făcută P.S.D. apărând alături de liderii importanţi ai acestuia în campania din 2004. Prezent la acţiunea ce a avut drept obiectiv lansarea candidaţilor pentru Parlamentul European a P.D., cel care promitea că va fi preşedintele tutoror românilor a adus prin critica celorlalte partide, şi discursul favorabil P.D., o nouă probă la dosarul "încălcarea constituţiei". Ceea ce ni se pare de acum grav este faptul că domnia sa se comportă din ce în ce mai des ca un cetăţean care ştie din start că nu are să suporte vreodată consecinţele faptelor sale, dar şi existenţa unui cor de aplaudaci care îl ajută parcă să capete tot mai mult sentimentul că va fi veşnic. Ca şi cum nu făcuseră destule gafe până joi, conducerea P.S.D. a decis sa răspundă invitaţitei provocatoare a preşedintelui P.D., Traian Băsescu. Din naivitate sau prostie , Mircea Geoană nu a ştiut să evite capcana aruncată de şeful statului şi a ajuns astfel sa fie blagoslvit în propria casă. Singura curiozitate pe care o mai avem în acest moment este dacă din dorinţa de a-şi manifesta în continuare dispreţul faţă de Constituţie va merge şi atunci când P.R.M. îşi va anunţa canidaţii pnetru P.E.
Dacă la începutul mandatului remarcam asemănarea cu Ion Iliescu prin zâmbetul larg şi dorinţa de a fi în mijlocul mulţimii, odată cu trecerea timpului aveam să descoperim şi alte elemente comune. Multe asemănări am putea să mai găsim cu puţină străduinţă între Ion Iliescu şi Traian Băsescu dar ceea ce ştim sigur este faptul că despre primul nu am fi putut spune vreodată că îi place într-un mod excesiv, pentru un şef de stat, companiile femeilor frumoase precim şi cea a sticlelor de wisky .

Basarabia

Deplasarea în Basrabia de săptămâna trecută mi-a confirmat câteva din lucrurile pe care le intuiam înainte de plecare. Primul dintre ele a fost faptul că discursurile patetice specifice anilor 90 au rămas odată cu trecerea timpului cu o corespondenţă tot mai redusă în realitate. Economia, viaţa socială şi cea culturală poartă încă amprenta perioadei de dinainte de 1989. Chişinăul reuşeşte să îmbine într-un mod curios elemente provenind din două lumi, sovietică şi capitalistă. În acelaşi timp poţi vedea oameni binevoitori şi autorităţi cu priviri sfredelitoare în căutarea parcă a duşmanului, care îţi aduc aminte de România. Discuţiile avute cu tineri şi mai puţin tineri din cercetare, învăţământul univeristar şi lumea muzeelor aveau să îmi consolideze convingerea conform căreia indiferent de greutăţile cotidiene, dincolo de Prut, vor exista mereu oameni care să privească cel puţin cu nostalgie peste graniţă în aşteptarea unei clipe. „Spectacolul” „prezentat” grupului de tineri de la Iaşi timp de câteva zile ne aducea într-un fel înapoi în atmosfera existentă în România după revoluţie. Între timp, în goana noastră dupa integrarea europeană am uitat de ţara de dincolo de Prut fapt oglindit prin lipsa unei politici economice si culturale serioase de susţinere a Basarabiei. În aceste condiţii, discursuri de tipul celor susţinute vineri seara la o televiziune publică din Chişinău de preşedintele Voronin în care România era acuzată de sprijinul acordat unor lideri şi grupări politice recunoscute pentru orientarea lor filoromânească, au încă o anumită audienţă în rândurile populaţiei din Basarabia. Vestea bună este că în ciuda eforturilor disperate ale actualilor lideri de la Chişinău de a-şi menţine conaţionalii încă o perioadă de timp sub lupa comunistă, semne ale unei mult aşteptate schimbări încep să apară. Câştigarea alegerilor din primăvara acestui an, pentru primăria capitalei de către un tânar liberal, Dorin Chirtoacă, şi rezultatele obţinute de partide cunoscute pentru orientarea lor anticomunistă în multe din raioanele Moldovei, sunt dovezi în direcţia amintită. Întrebarea care apare este dacă şi în ce măsură România va grabi această schimbare.

Descrierea mea

Liberalismul este pentru mine nu doar o doctrina, ci şi un mod de viaţă, o atitudine şi o modalitate de raportare la ceilalţi. Acesta este motivul pentru care am denumit blogul liberal şi pentru ca sunt destule lucruri prin care mă deosebesc de cei care vorbesc de obicei în numele liberalismului am adăugat instinctiv şi independent. Am realizat apoi că marea familie liberală a cuprins o formaţiune numită "Facţiunea Liberă şi Independentă", condusă de profesorul de istorie Nicolae Ionescu, titular al catedrei de istorie universală la Universitatea Al.I.Cuza în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Exceptând faptul că, la fel ca şi mine, liberalul fracţionist era profesor de istorie şi născut în acelaşi oraş, Roman, alte valori din cele promovate de el nu împărtăşesc. Discursurile lui antisemite fac parte dintr-un registru naţionalist de care P.N.L. nu a avut şi, mai ales, nu are nevoie. Liberalismul de care mă simt ataşat din punct de vedere economic e mai degrabă cel promovat de Ion Ghica, iar politic de acela al cărui lider a fost I.C. Brătianu. Fac parte dintre cei care cred că liberalismul transcende P.N.L., dar care sunt convinşi, în acelasi timp, de rolul pe care îl poate juca în continuare, la fel ca în trecut, în modernizarea Românei. Sunt printre cei care cred ca vremea schimbarii a venit şi pentru P.N.L. şi tocmai de aceea voi ramâne mereu fidel partidului condus cândva de I.C.Brătianu. "Independenţa" din titlul blogului nu presupune neacceptarea unei ierarhii specifice oricărei instituţii, ci trimite mai degrabă la libertatea pe care mi-am manifestat-o dintotdeauna de a spune ce gândesc şi de a acţiona în consecinţă, lucru pe care cei mai mulţi din jurul meu l-au apreciat şi respectat mereu. Sunt independent faţă de acei liberali care invocând numele lui I.C. Brătianu au în vedere doar pragmatismul său binecunoscut. La fel de independent mă simt faţă de cei care nu au înţeles că liberalismul presupune şi o anumită generozitate faţă de cei din jur şi o anumită nobleţe care te obligă în clipa părăsirii unei echipe, care te-a susţinut şi promovat, să nu arunci cu noroi în ea. Din toate aceste motive şi alte câteva mă simt afin cu Girardet când se autocaracteriza drept liberal prin raţiune . Dată fiind asumarea unei identităţi clare nu voi avea pretenţia obiectivităţii absolute ci doar pe aceea de a nu minţi. Tot ca o chestiune de identitate am decis publicarea declaraţiilor politice dar şi a unor texte personale despre liberalism, publicate în reviste de specialitate.

Declaraţie politică Radio Iaşi, septembrie

Aşa cum un proverb românesc spune că toamna se numără bobocii iată că şi în viaţa politică românească partidele de diferite nuanţe ideologice încearcă să îşi facă inventarul lor. În timp ce liberalii se străduie să guverneze România în cât mai bune condiţii, unii depun moţiuni de cenzură cu şanse apropiate de zero în privinţa reuşitei lor, alţii se laudă cu racolări de oameni politici sau cu simpatia pe care preşedintele le–o arată ori de câte ori este nevoie. Ei bine tocmai în acest sezon putem constata apariţia unui nou partid politic, condus de şeful statului Traian Băsescu, bine mediatizat şi extrem de ambiţios şi anume D.N.A. Dacă din acţiunile obişnuite ale partidelor politice ne putem da seama despre direcţia pe care vrea unul sau altul să o imprime societăţii româneşti, regulile după care îşi ghidează comportamentul D.N.A. sunt cele impuse de Traian Băsescu iar ambiţia sa este cu siguranţă aceea de a rearanja după bunul plac scena politică din România.
Lăsând gluma la o parte deşi numai despre glume nu poate fi vorba dacă ne gândim serios la ce se întâmplă în aceste zile în România putem consta cum o instituţie extrem de importantă pentru bunul mers al societăţii româneşti a devenit de câtva timp aşa cum o mare parte a presei a sesizat deja o jucărie a preşedintelui ţării numai bună de folosit împotriva unui guvern care încearcă să îşi facă treaba.
Văzând probabil că în lupta inutilă pe care a dus-o cu PNL şi guvernul Tăriceanu în cazul pensiilor nu a avut succes, Traian Băsescu a găsit o nouă metodă de a nu lăsa executivul să lucreze ba dimpotrivă încearcă prin toate mijloacele să îl discrediteze. Ceea ce credem că trebuie bine înţeles de toată lumea este faptul că şi PNL a susţinut prin reprezentanţii săi din Parlament apariţia acestei instituţii numai că noi, nu ne-am închipuit niciodată că ea va fi folosită în scopuri personale de către un lider politic sau altul. Acţiunile care au loc zilele acestea se alătură unui şir întreg de evenimente prin care foştii noştri parteneri încearcă să obţină cât mai multă putere prin diversiuni şi distrugerea adversarilor. Scandalurile şi diversiunile politice din ultimii doi ani - moţiunile, bileţelele, dosarele penale făcute la comandă politică, interceptările ilegale ale serviciilor secrete, etc- toate au ca obiectiv compromiterea guvernului condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi vulnerabilizarea PNL. Am crezut o bună perioadă de timp că o astfel de manieră de a face politică e depăşită, ea făcând parte mai degrabă din registrul anilor ’50-60. Dacă în cazul preşedintelui Traian Băsescu surpriza nu este totuşi prea mare fiind deja binecunoscută maniera în care se raportează domnia sa la cei care îi devin adversari politici am crezut tot timpul că în România secolui XXI nu vom mai găsi instituţii care să copie comportamentul abuziv al poliţiei secrete comuniste bazat pe urmărirea corespondenţei private, intimidare, acuzaţii nefondate şi defăimarea unor personalităţi ale vieţii publice.
Ne-am fi asteptat din partea unei instituţii care îsi desfăşoară activitatea într-o ţară membră aU.E.- ca după apariţia raportului de control al al Inspecţiei Judiciare a C.S.M. care a sesizat că activitatea sa este dominată de incompetenţă si abuz, că dosare privind fapte grave de corupţie stau de mai bine de doi ani în arhiva proprie, să ofere explicaţiile necesare contribuabililor români şi chiar la o demisie de onoare din partea conducătorilor ei. Aceasta ar fi fost însă evoluţia firească într-o societate în care raporturile dintre putere şi justiţie sunt exact definite. În România însă, instituţia menită să ducă lupta împotriva corupţiei a creat impresia că e mult mai dispusă să acţioneze în două direcţii, ambele greşite. Prima este aceea de a deschide dosare penale în privinţa unor oameni politici, fără să existe elementele unei fapte penale. Chiar dacă aşa cum arată raportul C.S.M. ulterior nu mai sunt făcute nici un fel de acte în acele dosare pentru perioade lungi de timp, pe nimeni nu mai interesează că acei oameni politici sunt compromişi în ochii mass-media şi a opiniei publice şi arătaţi cu degetul că „au dosar”. A doua direcţie dezvoltată şi pe care presa românească o prezintă de multă vreme este aceeea a închiderii anumitor dosare, în care există elementele unei fapte penale, pentru a proteja anumiţi oameni politici sau cercuri de afaceri din jurul acestora. Cum să nu ne gândim la faptul că instituţia abilitată să lupte împotriva corupţiei acţionează după bunul plac al preşedintelui când doar afacerile din jurul unor oameni politici sunt anchetate în timp ce altele precum cele ale lui Vasile Blaga, afacerile imobiliare ale grupului NIRO sau afacerile EUROCONSTRUCT ca să cităm doar câteva, nu sunt menţionate nicăieri.
Pentru ca nimeni să nu mai aibă vreo îndoială asupra faptului că ofensiva D.N.A. din aceste zile nu este întâmplătoare amintim nu doar momentul apropierii alegerilor europarlamentare ci şi pe acela al moţiunii de cenzură depusă de P.S.D.. In opinia noastră dincolo de încercarea de a demonta guvernul Tăriceanu prin practici pe care le consideram de mult apuse, credem că acţiunile D.N.A. sunt de fapt şi încercări de a atrage atenţia unora din membri PSD asupra riscurilor pe care şi le asumă dacă nu vor contribui la demiterea executivului.
Dacă cineva mai avea vreo îndoială asupra direcţiei în care doresc anumite forţe să îndrepte România iată că zilele trecute au apărut dovezi noi asupra controlului pe care o alta instituţie desemnată să vegheze la securitatea noastră şi avem în vedere aici S.R.I., se ocupă de supravegherea oamenilor politici fără a da vreo explicaţie plauzibilă asupra acestor acţiuni.
In faţa tuturor acestor evenimente ne punem întrebarea legitimă dacă astfel de abuzuri se produc faţă de lideri politici cunoscuţi ce se întâmplă în mod frecvent cu cetăţenii obişnuiţi ai acestei ţări rămaşi iată la bunul plac al unor temporari conducători de instituţii. Mai grav credem este faptul că tocmai cel desemnat să vegheze la protecţia noastră a tuturour, preşedintele României, din motive care ţin poate de propriile probleme cum ar fi dosarul Flota sau celebra casă din Mihăileanu dar şi din dorinţa de a prelua cât mai multe din puterile celui care a condus România până în 1989, este indiferent ba chiar încurajează fie şi prin tăcere astfel de abuzuri.

Declaraţie despre pensii, 17 iulie 2007, Radio Iasi

După ce mai mulţi ani P.N.L. i s-a reproşat preocuparea , considerată excesivă, pentru interesele celor care desfăşoară activităţi economice în România şi mai puţin pentru problemele celor care nu reuşesc din motive independente sau nu, să îşi asigure un nivel ridicat de trai , suntem astăzi în situaţia paradoxală de a vedea cum, liberalilor li se reproşează tocmai o iniţiativă venită să îmbunătaţească situaţia finaciară a celor care nu mai pot fie din motive de sănătate sau din cauza vârstei să presteze o muncă salarială. Dincolo de faptul că este de-a dreptul ciudat să reproşezi liberalilor atenţia pe care atunci când resursele economice o permit, o acordă pensionarilor, credem că seria întreagă de observaţii apărute pe această temă din partea foştilor noştri aliaţi P.D. şi Traian Băsescu, demonstrează teama că aflaţi în opoziţie nu mai pot să îşi asume aşa cum făceau atunci când se aflau la guvernare, meritele unei măsuri binevenite şi mult aşteptate de o bună parte a a populaţiei.
Ceea ce se întâmplă de câteva zile pe marginea subiectului amintit este încă o dovadă a populismului şi demagogiei de care sunt capabili preşedintele României şi partidul prezidenţial condus de Emil Boc. Mai întâi ne simţim datori să aducem în atenţia tuturor că problema măriririi pensiilor a fost unul dintre subiectele tari ale campaniei electorale din 2004. Poziţia exprimată atunci de PNL dar şi de PD în frunte cu Traian Băsescu a fost că indiferent de resursele pe care România le-ar avea la dispoziţie, sumele de bani pe care pensionarii acestei ţări le primesc nu mai pot rămâne la acelasi nivel. Ameliorarea acestei situaţii nu a fost doar un slogan ci a fost un angajament politic asumat de Alianţa Dreptate şi Adevăr, iar venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni s-a datorat şi acestor promisiuni. Dacă în lupta sa cu adversarii politici preşedintele crede că îşi poate permite orice , iată că săptămâna trecută mai multe asociaţii de pensionari i-au atras atenţia acestuia nu doar asupra promisiunilor făcute în campania din 2004 ci şi asupra faptului că prin jocul făcut şi declaraţiile rostite reuşeşte să realizeze un lucru greu de imaginat pentru un preşedinte care se laudă mereu cu susţinerea populară pe care o are, şi anume să ostilizeze împotriva pensionarilor , numeroase alte categorii categorii socio-profesionale.
Aşa cum spunea chiar actualul presedinte în 2004, problema pensiilor în România este în primul rând una politică. Întreaga atitudine avută până acum de domnia sa demonstrează acest lucru.. Dacă ar fi fost cu adevarat interesat de resursele pe care le are guvernul Tăriceanu pentru majorarea cu 43% a pensiilor, şeful statului ar fi solicitat mai întâi explicaţiile la care are dreptul prin constituţie, de la ministrul de finanţe şi apoi în cazul în care ar fi fost nemulţumit de răspunsurile primite , ar fi fost normal să vină în faţa opiniei publice. Preferinţa domniei sale pentru ieşiri în public şi-a spus şi de această dată cuvântul. Domnul Băsescu preocupat acum de susţinerea bugetară a unei măsuri necesare nu a fost la fel de interesat să afle dacă mărirea pensiilor denumite speciale adică ale celor care au lucrat în justiţie şi ministerul de interne a existat sau nu acoperirea bugetară necesară promulgând legea respectivă fără să stea prea mult pe gânduri.
Elocventă pentru atitudinea unui partid care îşi orientează acţiunile după ce spune şeful statului ni se pare a fi modul în care a evoluat raportarea P.D. la legea măririi pensiilor. După ce în Parlament reprezentanţii săi au votat împreună cu toate partidele proiectul legislativ susţinut de guvernul Tăriceanu, probabil de teama pierderii încrederii electoratului, reprezentanţii săi obişnuiţi să îşi schimbe atitudinea de la o zi la alta au devenit ulterior votului, criticii săi cei mai virulenţi
Chiar dacă argumetele pe care guvernul P.N.L. le are pentru creşterea pensiilor mai întâi de la 1 septembrie 2007 şi apoi 1 ianuarie 2008 sunt deja arhicunoscute, preşedintele refuză de câteva zile să promulge legea. În faţa acestei situaţi ne vedem nevoiţi şi pe această cale să reafirmam ceea ce miniştrii de finante şi cel al muncii şi protecţiei sociale susţin de mai multă vreme. Astfel printre soluţiile propuse de ministrul de finanţe domnul Varujan Vosganian sunt creşterea PIB-ului cu un procent de12% ceea ce va aduce în plus la veniturile statului 5 milarde euro, creşterea numărului de salariaţi cu 2% care va aduce la rândul său în plus circa 200 milioane euro din veniturile salariale , lărgirea bazei de impozitare la C.A.S.,transferuri de la bugetul de stat, precum şi lărgirea bazei de impozitare pentru pensii.
In ciuda a ceea ce spune preşedintele, creşterea amintită va permite acordarea în plus a unui miliard euro la educaţie, a unei sume cuprinse între 600 şi 800 milioane euro la sănătate şi 1, 5-2 miliarde la pensii Ca o ultimă precizare de natură economică vrem să mai spunem că la bugetul asigurărilor sociale există deja mai mulţi bani decât necesarul actual al pensiilor care permite majorarea avută în vedere de guvernul P.N.L. Dovada faptului că acelaşi guvern Tăriceanu devenit pentru preşedintele Băsescu adversarul numărul unu, indiferent de subiect, este responsabil de deciziile pe care le ia este tocmai respingerea solicitării formulate de P.S.D. ca pensiile tuturor să crească de la 1 septembrie 2007. In condiţiile în care suma necesară unei astfel de majorări nu era bugetată ea ar fi creat cu adevărat probleme financiare, rămânâd ca de la 1 septembrie 2007 să crească doar cele ale agricultorilor.
Toate acestea reprezintă argumente pentru guvernul Tariceanu de a pune în aplicare legea pensiilor, în pofida ameninţării lui Traian Băsescu privind amânarea promulgării acesteia, chiar dacă şeful statului va avea o nouă insatisfacţie profundă. Ceea ce sperăm noi liberalii este ca preşedintele României să îşi canalizeze ambiţia care îl caracterizează spre alte obiective, pentru că, în caz contrar va risca să îi fie prezentată aceeaşi lege după sesiunea extraordinară a Parlamentului pe care P.N.L. e dispus să o convoace dacă şeful statului nu va promulga legea. Sperăm în final ca raţiunea, care trebuie sa fie principiul dominant al activităţii oricărui om poltic, să îşi facă prezenţa macar în al 12 ceas şi în cazul lui Traian Băsescu.
- -

132 de ani de la înfiinţare

Declaraţie Radio Iaşi, mai 2007.

Pe 24 mai 2007 Partidul National Liberal a împlinit 132 de ani de la înfiinţare. Dincolo de bucuria aniversării, astfel de momente reprezintă şi ocazii potrivite pentru a ne întoarce puţin spre trecut şi pentru a realiza o scurtă reflecţie asupra unor evenimente importante din istoria românilor la care liberalii au contribuit din plin. Dacă cineva ne-ar cere să facem o scurtă caracterizare a istoriei P.N.L. atunci gândurile noastre s-ar opri cu siguranţă la prezentarea a trei elemente despre care credem că definesc evoluţia acestei formaţiuni politice până la instalarea regimului communist. Acestea ar fi într-o ordine aleatorie –lideri charismatici cu o mare credibilitate în rândurile românilor, apoi implicarea în acţiuni politice ce au avut ca notă dominantă -pragmatismul şi nu în ultimul rând capacitatea de a lansa în societatea românească idei generoase cum ar fi cele de progres, libertate, demnitate, proprietate ş.a. preluate din Europa occidentală unde se formaseră intelectual şi politic cei mai mulţi dintre ei.
Pragmatismul de care vorbeam i-a ajutat pe liderii liberalilor să conştientizeze, imediat după întoarcerea în ţară şi implicarea lor în diferite structuri guvernamentale, existenţa pericolului generat de faptul că un discurs politic de factură liberală nu putea avea ecoul dorit în rândul unei populaţii aflate din multe puncte de vedere sub influenţa ideilor vechiului regim. Pornind de la această realitate, liberalii români au căpătat imediat convingerea că modernizarea României trebuia să se desfăşoare pe două direcţii şi anume una a formării de cetăţeni conştienţi asupra drepturilor şi libertăţilor pe care le aveau după 1859 şi a doua a înfiinţării unor instituţii moderne şi consolidarea altora.
Pentru liberali ideea de cetăţean capabil să realizeze ce drepturi şi libertăţi avea, era una fundamentală dar pentru asta, trebuiau realizate câteva reforme. Mai întâi, atenţia liberalilor s-a concentrat asupra rezolvării problemei proprietăţii. Indiferent că era vorba de cea rurală sau aceea asupra unor bunuri imobile legislaţia promovată de liberali avea ca obiectiv încurajarea constituirii proprietăţii private, consolidarea şi garantarea acesteia. Chiar dacă reforma agrară cu punctual ei central împroprietărirea tuturor ţăranilor avea să fie legiferată prin programul guvernului liberal în 1917, şi până la primul război mondial liberalii încearcă să găsească soluţii la rezolvarea problemei agrare opţiunea lor îndreptându-se spre vânzarea unor moşii ale statului către ţărani.
Fiind în acelaşi timp oameni politici dar şi oameni de stat , liberalii au realizat că pentru aplicarea votului universal, deşi acesta figura în programul liberal, trebuia aşteptat momentul potrivit pentru introducerea lui. Cei mai mulţi dintre liderii liberalilor români au realizat că introducerea scrutinului universal într-o societate în care problema proprietăţii nu era rezolvată iar numărul celor şcolarizaţi era încă destul de mic , însemna o sinucidere pentru România. Atunci când rezolvarea problemei proprietăţii începea să prindă contur , liberalii vor fi cei care vor susţine o mărire a numărului celor care puteau să voteze ajungându-se până la introducerea votului universal din 1917, prin acelaşi program guvernamental liberal. Puternic legată de conceptul de cetăţean era şi ideea de şcolarizare a unui număr cât mai mare de români.
A doua direcţie pe care am amintit-o la începutul intervenţiei noastre era aceea a modernizării instituţiilor. Timpul redus pe care îl avem la dispoziţie ne obligă să ne referim doar la trei instituţii asupra cărora liberalii şi-au pus amprenta- şcoala, băncile şi armată. Pentru că despre şcoală am făcut deja o menţiune, vrem să mai spunem doar faptul că pe lângă legislaţia favorabilă dezvoltării învăţământului românesc , liberalii au mai beneficiat şi de prezenţa unor personalităţi deosebite precum Spiru Haret şi Petru Poni , liberali ieşeni şi miniştri ai instrucţiunii publice şi cultelor între 1896-1910 în mai multe rânduri.
A doua contribuţie importantă a liberalilor în domeniul instituţional, care merită a fi subliniată a fost cea referitoare la înfiinţarea sistemului bancar românesc Pleiada de bănci care încep să apară în România încă din timpul marii guvernări liberale( 1876-1888), culminând cu apariţia Băncii Naţionale a României, în 1880, reprezenta concepţia clară a liberalilor, potrivit căreia dezvoltarea unei economii capitaliste puternice nu putea fi luată în discuţie în lipsa unor bănci dispuse să susţină diferite activităţti economice indiferent dacă acestea se desfăşurau în mediul rural sau urban.
A treia instituţie importantă sprijinită de liberali a fost armata . Chiar dacă prin însăşi natura ei aceasta nu este o instituţie liberală ea presupând o anumită ierarhie şi autoritate departe de liberalism, pentru elita politică liberală armata trebuia să beneficieze de toată atenţia statului pentru că având o armată puterică , modernă statul român putea să se raporteze la evenimentele din afara graniţelor sale în funcţie de propriile interese, obicetive şi strategii..
Fără a trage neaparat concluzii putem spune că prin atenţia acordată procesului de formare a unui cetăţean în spaţiul românesc şi preocuparea pentru existenţa unor instituţii moderne, statul român şi-a schimbat în mai puţin de o sută de ani complet înfăţisarea. După ce o bună perioadă de timp se aflase în atenţia marilor puteri europene mai mult ca un obiect de schimb între acestea , România devenise la 1938, anul instaurării dictaturii regale, un stat care era luat în calcul pentru jocurile politico–diplomatice din Sud-Estul Europei, deşi resursele sale umane şi materiale erau totuşi reduse. Fără teama de a greşi, cred că putem spune că faptul acesta s-a datorat şi transformărilor ce au loc în timpul guvernărilor liberale din perioada 1866-1938.

Ruptura PN.L.-P.D.

Declaraţie Radio Iaşi, aprilie 2007

În istoria modernă a României puţine sunt situaţiile care ar putea fi comparate din câteva motive măcar, cu aceea prin care trece astăzi societatea românească. Ceea ce este limpede pentru toată lumea este faptul că în ciuda unor reuşite economice greu de contestat şi a unei schimbări clare de optică asupra cercurilor de putere de la Bucureşti, acestea sunt cuprinse de-o serioasă criză politică.
Când în vara lui 2003 în cadrul P.N.L. aveau loc dezbateri asupra eventualelor alianţe politice, iar P.D. prin plasarea în rândurile opoziţiei era în mod firesc un partid luat în calcul, unii din membrii conducerii P.N.L. dar si personalităţi ale societăţii civile româneşti preocupate de viaţa politică, atrăgeau atenţia asupra potenţialului exploziv pe care îl presupunea o asociere cu partidul condus de Traian Băsescu . Trimiterile celor care avertizau asupra riscurilor pe care şi le asuma P.N.L. prin realizarea viitoarei alianţe politice făceau referire nu doar la pasiunea pentru conflict, plăcere vizibilă încă din perioada 1992-2003, a celui care a fost şi a rămas şi după 2004 preşedintele P.D., Traian Băsescu ci şi la aruncarea în aer de către formaţiunea politică condusă de acesta a coaliţiei de guvernare formată în 1996. Aceasta, având un suport electoral important avea toate şansele să desţelenească situaţia economică şi politică din România dacă ministrul transporturilor de atunci nimeni altul decât preşedintele Traian Băsescu nu ar fi manifestat tendinţa căutării conflictelor cu orice preţ.
Partidul National Liberal a crezut în ciuda tuturor acestor evidenţe că la fel ca şi în viaţă oricine merită o a doua şansă. Exista apoi speranţa că formaţiunea desprinsă din F.S.N. era acum dispusă să renunţe la jocurile de culise în favoarea intereselor naţionale. O bună perioada de timp am crezut că aşa stau lucrurile.
Ceea ce reproşăm de fapt acum la sfârsitul unei colaborări cel puţin interesante P.D., este faptul că nu a reuşit să realizeze la timp existenţa unei diferenţe reale între agenda politică a lui Traian Băsescu şi interesele unei coaliţii guvernamentale care trebuia să producă rezultate vizibile nu doar pentru U.E. ci mai ales pentru români. Aşa a fost posibil ca în ciuda unei colaborări bune la nivel guvernamental relaţia dintre P.N.L. şi P.D. să se deterioreze.
Intenţia presedintelui Traian Băsescu de a realiza o mare formaţiune politică care să-i asigure un suport liniştitor pentru viitorele alegeri a întâmpinat o serioasă rezistenţă din partea membrilor P.N.L. în primul rând pentru că aceştia nu înţelegeau cum e posibil să fie făcute salturi ideologice de la stânga la dreapta şi mai ales cum pot fi discutate fuziuni politice înainte de o firească clarificare asupra principiilor ce urmau să stea la baza noii formaţiuni. Din păcate sau din fericire pentru noi liberalii, a fost destul de repede evidentă prin atitudinea faţă de legi precum siguranţa naţioanală, menţinerea inexplicabilă în funcţii a unor personaje dubioase ale regimului Iliescu-Năstase sau chiar în cazul unor noi numiri în colegiul C.N.S.A.S, existenţa unor viziuni diferite între noi şi P.D. Acesta a fost momentul în care a început Traian Băsescu să declanşeze ofensiva împotriva P.N.L. şi a primului ministru. Fără a avea vreodată o reacţie din partea P.D. faţă de seria numeroasă de atacuri asupra primului ministru au început să apară şi dovezi ale jocului dublu practicat de P.D. Când spunem asta ne gândim printre altele la votul de susţinere a candidaturii lui George Maior din partea P.S.D., la funcţia de director al S.R.I. sau cea de Avocat al poporului unde tot un reprezentant al P.S.D. a fost ales cu sprijinul P.D.
P.D. a continuat de fapt în toţi aceşti ani de după 2004 un stil de politică propriu şi anume plasarea în anumite momente de partea P.S.D. în acelaşi timp cu asumarea succeselor guvernamentale. Ceea ce a înţeles la începutul anului 2007 P.N.L. şi primul ministru Călin Popescu Tăriceanu a fost că pendularea între putere şi opoziţie nu mai poate continua mai ales că ea începea să producă efecte negative, prin instabilitatea produsă, asupra imaginii ţării în exterior. Soluţia aleasă de P.N.L şi anume aceea de a-şi asuma singur conducerea guvernului este nu doar morală dar şi legală, noul guvern obţinând la investitură un număr mare de voturi. Ceea ce am observat cu acest prilej a fost reacţia disproporţionată a unor participanţi la viaţa politică faţă de curajul primului ministru de a propulsa în poziţii de miniştri oameni tineri, cu studii în străinătate şi cu o mare dorinţă de afirmare.
Iaşul a reuşit după o lungă perioadă de timp să aibă un număr de trei reprezentanţi la cel mai înalt nivel politic al ţării. Este evident că nu ne aşteptam ca foştii noştri parteneri să înţeleagă ce s-a întâmplat dar de aici şi până la limbajul suburban utilziat de reprezentanţii PD e o cale lungă care ne aminteşte de tehnica lui Ion Iliescu de a-şi eticheta adversarii politici. Avem evident în vedere când spunem aceasta nu doar declaraţiile făcute de liderii naţionali ci şi pe acelea formulate recent de senatorul Dan Cârlan la adresa celor doi tineri miniştri plecaţi de la Iaşi dintr-o organizaţie care a contribuit până în 2004 la afrmarea sa pe scena politică. Bunul simţ ne obligă să nu reproducem alegaţiile senatorului democrat la adresa celor doi colegi ai noştri. Singura explicaţie pe care o găsim asupra utilizării unui limbaj de nereprodus la un post de radio de către domnul Cârlan este speranţa poate a acestuia de a ocupa un post în cabinetul din umbră pe care P.D. anunţă că îl pregateşte. Credem însă că într-o Românie europeană utilizarea unui limbaj al anilor '90 ca să cităm doar câteva din expresiile ce pot fi reproduse, îi vor asigura domnului senator nu un loc în vreun guvern al României fie el şi din umbră , ci în umbra politicii româneşti.